Admissibility of administrative litigation challenging a legislative body's informational response as a non-administrative act under Law No. 554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 164 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă acțiunea reclamantului T.V. în contradictoriu cu Parlamentul României – Camera Senatului privind obligația de soluționare a cererii sale, precizată ulterior în sensul că se contestă răspunsul primit la cererea sa.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în cauză nu este vorba de un act administrativ în sensul dispozițiilor legale, întrucât adresa emisă de Parlamentul României – Camera Senatului, cuprinde o comunicare pentru reclamant ce conține o informație necesară acestuia în vederea soluționării aspectelor sesizate.

Instanța a reținut că adresa respectivă nu are natura juridică a unui act administrativ întrucât nu dă naștere, nu modifică sau stinge un raport juridic, ci cuprinde doar comunicarea către reclamant a faptului că actul normativ cu privire la care a solicitat lămuriri este în vigoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.V., solicitând desființarea ei și, pe fond, pronunțarea unei decizii prin care să se admită acțiunea sa așa cum a fost formulată și să fie obligat Parlamentul României - Senat să răspundă la cele 3 puncte ale cererii sale.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ în soluționarea cauzei de față, nu s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii, neindicând de altfel acest obiect – „obligație de a face” – și nici materialul probator existent la dosar, tratând astfel acțiunea cu superficialitate.

S-a apreciat, totodată, că este eronată concluzia instanței în sensul că adresa în discuție nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, fără a se stabili unde se încadrează răspunsul dat.

În opinia recurentului, într-o atare ipoteză, stabilind că nu sunt întrunite dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța avea obligația să se abțină și să îndrume acțiunea la Înalta Curte de Casație și Justiție – instanță care are competența să judece o acțiune cu obiectul „obligație de a face”.

Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curtea constatat că recursul nu este fondat.

Reclamantul este obligat să determine, prin cererea de chemare în judecată, obiectul acțiunii în cadrul căruia urmează să se soluționeze procesul, în virtutea principiului disponibilității care guvernează procesul civil instanța fiind obligată să respecte aceste limite ale investirii sale.

În considerarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., care consacră și principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 84 C. proc. civ., instanța este obligată însă să dea acțiunii calificarea juridică exactă, în funcție de scopul urmărit, ea nefiind ținută de denumirea pe care partea a dat-o cererii.

În speță, sesizând inițial Tribunalul Dolj, reclamantul a chemat în judecată Parlamentul României - Camera Senatului, solicitând a se dispune „soluționarea cererii înregistrată sub nr. 7424 din 5 martie 2008 la Înalta Curte de Casație și Justiție –Registratura Generală”.

Prin respectiva cerere, restituită reclamantului pentru a se adresa instanței competentă material, cu recomandarea de a se consulta și un avocat, anexată acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea Senatului României să-i comunice în scris anumite aspecte legate de aplicabilitatea Decretului nr. 167/1958, respectiv dacă acesta retroactivează pentru fapte săvârșite anterior, dacă este aplicabil unor acțiuni având ca obiect o „reparație morală și materială” și dacă în art. 1837 - 1911 C. civ. se tratează faptele săvârșite înainte de apariția acestui decret.

După formularea întâmpinării de către pârât, prin care s-a susținut că solicitarea reclamantului ara caracterul unor consultații juridice, la termenul din 21 mai 2008 reclamantul a precizat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, contestând răspunsul primit de la pârât.

În raport cu această precizare, dând o corectă calificare juridică acțiunii, instanța inițial sesizată a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., coroborate cu art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pronunțându-se în limitele acestei învestiri, asupra acțiunii având calificarea juridică corect determinată, instanța de fond a examinat admisibilitatea acesteia din perspectiva îndeplinirii condițiilor specifice de exercitare rezultate din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Între condițiile de exercitare a acțiunii directe în contencios administrativ se numără și acelea ca actul atacat să fie un act administrativ, tipic sau asimilat, astfel cum este el definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 2 alin. (2) al Legii nr. 554/2004 și, respectiv, ca acest act să vatăme un drept subiectiv sau un interes legitim privat ori public.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c), teza I din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Același text de lege asimilează, prin alineatul (2), actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Reglementând obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevede că, sesizând instanța competentă, persoana vătămată, poate solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, potrivit tezei a II-a a acestui text, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Rezultă din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 554/2004 care reglementează soluțiile pe care le poate da instanța, că judecătorul de contencios administrativ este obligat să stabilească dacă acțiunea privește un act administrativ, tipic sau asimilat în sensul respectivei legi, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, puncte de vedere, etc., exceptate controlului judecătoresc în această procedură.

În speță, actul contestat, respectiv adresa din 28 decembrie 2007 prin care s-a comunicat reclamantului că Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă este în vigoare, nu este un act administrativ în sensul dispozițiilor legale anterior arătate, cum corect a reținut și instanța de fond, astfel că nu poate face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele expuse, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor dispozițiilor legale incidente în cauză, neexistând nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.V. împotriva sentinței civile nr. 164 din 24 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2009.