Lawful scope of exorcism rituals and intent in unlawful deprivation of liberty resulting in death

Verificând lucrările și materialul probator aflat în dosarul cauzei precum și celelalte înscrisuri noi depuse în recurs a făcut constatările prealabile în baza cărora a pronunțat decizia următoare:

1.1. Prin sentința penală nr. 77 din 19 februarie 2007 a Tribunalului Vaslui, secția penală, s-au hotărât următoarele:

a. respingerea cererii privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., în infracțiunile concurente prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 316 ori 315 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., formulată de inculpați și consecutiv;

b. condamnarea pentru săvârșirea în participație în calitate de coautori a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal ce a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) și 76 alin. (1) C. pen., a inculpaților:

- C.P.D. la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare;

- A.N.S. la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare;

- C.A.L. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare;

- B.S. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare și;

- O.E. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., au fost interzise inculpaților drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a computat din pedepsele aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 22 iunie 2005 la 27 iulie 2005, pentru toți inculpații în cauză.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială către stat a următoarelor bunuri: „o cruce” confecționată din trei scânduri, patru lanțuri, patru lacăte, două prosoape, un tifon cu leucoplast tip căluș, corpuri delicte înregistrate ca atare la poziția nr. 77/2006.

În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen., s-a restituit părții civile A.E. un pachet conținând hainele cu care victima C.M.I., fiica acesteia, a fost transportată la spital după deces și care au fost ridicate de lucrătorii de poliție de la morga Spitalului Județean Vaslui, înregistrat în registrul de evidență a corpurilor delicte la poziția nr. 77/2006.

Pe latură civilă a fost admisă în parte cererea formulată de partea civilă A.E. și au fost obligați către aceasta în solidar inculpații C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S., inculpatul C.P.D. în solidar și cu partea responsabilă civilmente E.H., la despăgubiri civile în sumă de 4.700 lei cu titlu de daune materiale și 5.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 189 și 191 C. proc. pen., inculpații C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S., primul inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente E.H., au fost obligați la câte 850 lei fiecare cheltuieli judiciare statului.

1.2. Hotărând rezolvarea acțiunii penale prin condamnare, în condițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanța de judecată a constatat că prin rechizitoriul nr. 708/P/2005 din 15 mai 2006 întocmit de Secția de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpaților C.P.D., C.A.L., B.S., O.E., A.N.S. sub învinuirea săvârșirii în participație în calitate coautori a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că în perioada 10 - 15 iunie 2005, au adus atingere stării de libertate a victimei C.M.I. și au restrâns / paralizat efectiv libertatea fizică de mișcare a acesteia, printr-o acțiune materială ilicită săvârșită cu intenție, constând în închiderea în chilie, legarea membrelor superioare și inferioare cât și a toracelui cu prosoape și apoi cu lanțuri asigurate cu lacăte, acțiune ce a avut ca urmare moartea victimei rezultat culpos neprevăzut de inculpați deși trebuiau și puteau să-l prevadă.

Inculpații, audiați în cursul urmăririi penale cu respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor prevăzute în art. 6 și 70 alin. (1), (2) și (3), art. 171 alin. (1) și (2) și art. 172 alin. (1), (2), (3) și (4) C. proc. pen., au recunoscut săvârșirea acțiunilor concordante și concomitente ce au restrâns/paralizat efectiv libertatea de mișcare a victimei, în perioada 10 - 15 iunie 2005, însă au invocat în apărarea lor faptul că au acționat în spiritul bunei credințe, în ideea de „a alunga duhurile rele ce posedau victima” având în vedere și ineficacitatea îngrijirilor și tratamentului medical de specialitate anterior la care aceasta a fost supusă în condiții de internare în cadrul Spitalului de Urgență Vaslui. Au susținut permanent că au izolat și imobilizat inițial victima în chilia ei pentru „protecția măicuțelor și a mirenilor” și a acesteia, dat fiind comportamentul hetero și autoagresiv manifestat, iar ulterior au procedat la legarea acesteia pe o cruce improvizată potrivit unor practici religioase recunoscute în cadrul cultului creștin, având reprezentarea în plan psihic că acțiunea de exorcizare desfășurată de aceștia cu consimțământul victimei reprezenta singurul remediu licit pentru salvarea și protecția acesteia și a celorlalte persoane [(apărări în raport de care, invocând lipsa elementului subiectiv infracțional precum și imposibilitatea de a prevedea rezultatul mai grav privind moartea victimei, au solicitat în principal achitarea în baza art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracțiunile mai ușoare prevăzute de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., ori acelea de lăsare fără ajutor/lăsare fără ajutor prin omisiunea de înștiințare prevăzută de art. 315 și 316 C. pen., cu consecința achitării de asemenea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.)].

Susținerile, în fapt, și celelalte cereri în apărare sus-menționate au fost respinse de procurorul de caz, ca neîntemeiate, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art. 262 alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., pe baza constatării că au fost respectate dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă existând probe necesare și legal administrate în acuzare ce atestă în mod indubitabil desfășurarea activităților ilicite arătate în rechizitoriu ce realizează elementul constitutive al infracțiunii prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., respectiv: proces-verbal de consemnare a denunțului oral; proces-verbal de cercetare la fața locului cu anexe planșe foto și schițe; proces-verbal de examinare criminalistică cu planșe foto; proces-verbal de examinare criminalistică cu planșe foto; raport medico-legal cuprinzând constatări preliminarii nr. 109/Ncp/2005 din 21 iunie 2005; raport de expertiză medico-legală autopsie al S.M.L.

Vaslui nr. 109/N/2005 din 16 iunie 2005; planșe foto cu aspecte de la efectuarea autopsiei medico-legale; CD efectuat de medicul legist în timpul efectuării necropsiei, în baza art. 38 pct. 3 din Normele Procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico-legale aprobate prin Ordinul comun nr. 1134/C/2000 al Ministerului Justiției și nr. 255/2000 al Ministerului Sănătății și planșe foto realizate de pe CD; raport de expertiză medico-legală după exhumare nr. 1355/ C din 1 noiembrie 2005, al I.M.L.

Iași; aviz al Comisiei de Avizare și Control a actelor medico legale nr. 4865 din 14 noiembrie 2005, al I.M.L. Iași; raport conținând lămuriri suplimentare medico legale nr. 3995 din 10 ianuarie 2006 al I.M.L. Iași; aviz medico-legal nr. 5716 din 23 ianuarie 2006 al I.M.L. Iași; concluziile medico-legale privind decesul numitei C.M.I. formulate de expertul parte; avizul Comisiei Superioare Medico-Legale nr. E1/1265/2006 din 15 martie 2006, al I.N.M.L. București; procese-verbale privind încuviințarea probei cu noua expertiză medico-legală și exhumarea cadavrului; acte eliberate de Spitalul Județean de Urgență Vaslui privind relații referitoare la constatarea morții victimei ;foaia de observație clinică generală eliberată de Spitalul Județean de Urgență Vaslui (în xerocopie); rețeta eliberată de medicul psihiatru pe numele victimei la 20 aprilie 2005, conținând diagnosticul și medicamentul care urma să fie eliberat; adrese privind relații furnizate de Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola Iași referitoare la diagnosticul și spitalizarea victimei în perioada 9 - 21 aprilie 2005 ; adresa nr. 6577 din 6 martie 2006 a C.J.A.S. Vaslui; adresa Patriarhiei Române nr. 3236 din 3 august 2005, privind relațiile solicitate, cu anexa nr. 1161 din 7 iulie 2005; adresa nr. 4128 din 22 iunie 2005 a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei cu privire la date solicitate; adresa nr. 763 din 30 iunie 2005 a Episcopiei H. privind relațiile solicitate, cu anexe; adresa nr. 363 din 5 iulie 2005 a Protoieriei Vaslui privind relațiile solicitate, cu anexe; adresa nr. 495 din 20 septembrie 2005 a Protoieriei Vaslui privind declarațiile unor preoți; proces-verbal privind verificările efectuate la S.A.V.; adresa nr. 1381 din 4 iulie 2005 a S.A.V. cu datele solicitate ; adrese eliberate de serviciile de telefonie mobilă C., Z.

și O.; declarațiile martorilor T.M., U.I., R.E., R.I., C.R., A.P., M.M., A.C., H.E., B.G., M.M.A., C.V., F.I., J.V., P.G., C.E., P.C.N., H.D.D., H.D., G.V.; procese-verbale de confruntare între inculpați și martori; referate de anchetă socială referitoare la inculpați și victimă; adresa nr. 13434 din 15 septembrie 2005 a Universității Ioan Cuza Iași privind răspunsul la datele solicitate în legătură cu situația școlară a inculpatului C.P.D.; raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția psihologică a comportamentului simulat întocmit de D.G.P. a Municipiului București - Serviciul Criminalistic;

1.3. În faza de cercetare judecătorească s-a procedat la administrarea probelor strânse în cursul urmăririi penale în condițiile art. 289, 290, 291, 314, 321, 324 și urm. C. proc. pen., dispunându-se ascultarea coinculpaților C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S., O.E., care și-au menținut poziția procesuală avută în cursul urmăririi penală, a martorilor R.I., U.I., T.M., A.P., C.R., R.E., H.D.D., M.T., M.I., S.G., V.R., G.E., C.L., B.A., S.D., L.S., C.I., A.C., A.V., administrarea de înscrisuri și alte dovezi în legătură cu învinuirea dedusă judecății în cauză.

1.4. Examinând și apreciind materialul probator strâns / administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești în conformitate cu dispozițiile art. 62, 63 și 66 C. proc. pen., instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul C.P.D., în vârstă de 30 ani, a fost student la Facultatea de teologie ortodoxă din cadrul Universității A.I.C. Iași. A fost exmatriculat pentru nepromovarea anului II de studiu, după care a fost reînmatriculat, iar, la sfârșitul anului universitar 2002/2003 a fost exmatriculat pentru nepromovarea anului III. Din relațiile primite de la Mănăstirea Sf. I.C.E. din comuna Miclești, județul Vaslui a rezultat că începând cu luna iulie 1999 inculpatul C.P.D. a viețuit la această mânăstire în calitate de „frate”, deci începător, venind de la mănăstirea B., județul Bacău unde locuise câteva luni.

În luna ianuarie 2000 s-a solicitat închinovierea (aprobare pentru a intra în rândurile fraților de mănăstire) și Episcopia H. a aprobat aceasta la 13 ianuarie 2000. Spre sfârșitul lunii ianuarie 2000 inculpatul a plecat de la mânăstire pentru a merge la examenele de la facultate, din sesiunea februarie 2000. Nu a mers nici la examene și nici la mânăstire nu s-a mai întors (starețul de la mănăstirea din Miclești a susținut că inculpatul a fost contactat de o persoană influentă pe nume G., care avea bani și voia să construiască o mânăstire.

Această persoană l-a prezentat pe inculpat la Episcopia H. unde a insistat și a obținut călugărirea și hirotonirea inculpatului pentru Mănăstirea de la T.). Din relațiile primite de la Episcopia H. a reieșit că inculpatul a fost hirotonit ca ierodiacon la 3 septembrie 2000 și ca ieromonah la 4 septembrie 2000. Din aceleași relații a rezultat că Mănăstirea Sf. T.T. a primit aprobarea P.C.E. de înființare la 21 iulie 2000 și a Sinodului Mitropolitan la data de 8 februarie 2000 cu destinația „pentru călugări”. În baza deciziei nr. 1863 din 29 septembrie 2000 ieromonahul C.P.D. a fost numit în funcția de stareț începând cu data de 1 octombrie 2000. (Graba și modul în care inculpatul C.P.D. a fost hirotonit a surprins pe cei care-l cunoșteau.

Printre aceștia, s-a aflat și arhimandritul Ș.G., starețul Mânastiriii Sf. I.C.E. Miclești, care într-un memoriu adresat Episcopului în anul 2001 își exprima îndoiala cu privire la oportunitatea hirotonirii inculpatului care era apreciat ca fiind un extremist sub toate aspectele și că ar fi trebuit să fie încredințat cuiva mai în vârstă care să-l mai cerceteze și tempereze. Și lui i s-a cerut de către aceeași persoană G. să-l călugărească pe inculpat și să i-l dea pentru mănăstirea de la T. însă a refuzat pe motiv că inculpatul nu era destul de maturizat pentru o astfel de răspundere, nu avea școala terminată și nici vechimea cerută de rânduielile bisericești pentru a fi tuns în monahism și hirotonit).

Din relațiile oficiale comunicate de Episcopia H. a rezultat că, în perioada 2003 - 2004, fără nici o aprobare, inculpatul C.P.D. a schimbat destinația mânastiriii, înlocuind călugării cu călugărițe. De fapt inculpatul de la început a primit călugărițe la Mănăstirea T.. (Arhimandritul Ș.G. în memoriul său din anul 2001 a arătat că la Mănăstirea T. erau 4 călugări și 3 călugărițe, printre acestea aflându-se și inculpata A.N. care era caracterizată ca fiind certată cu disciplina, întrucât a fost surprinsă cu nereguli și fugind într-o noapte la o mănăstire de călugări).

Schimbarea destinației mânastiriii fără aprobare, conduita excentrică, comportamentul ciudat bazat pe un misticism exarcerbat a inculpatului, au fost sesizate / constatate ulterior și de către reprezentanții P. Vaslui astfel cum rezultat din adresa nr. 364 din 5 iulie 2005 prin care s-a comunicat că în Mănăstirea T. au conviețuit împreună aproximativ 23 viețuitori, călugări frați și surori, lucru neîntâlnit în unitățile mănăstirești din România.

Printre viețuitorii mânastiriii erau și inculpatele: A.N.S. (maica N.), C.A.L. (maica A.), B.S. (maica S.) și O.E. (maica P.). Inculpatele amintite, astfel cum s-a arătat anterior, nu au avut aprobarea Episcopiei H. de a fi viețuitoare ale mânastiriii de la T. Situația de fapt sus-menționată contravenea Regulamentului pentru organizarea vieții monahale întrucât: a) pe de o parte, primirea și viețuirea lor în mânăstire s-a făcut cu încălcarea art. 15 din regulament conform căruia „primirea în mănăstire, schit sau metoc a celor care doresc să intre în monahism se face numai cu aprobarea chiriarhului”, b) iar, pe de altă parte, primirea în monahism se face în baza unor acte enumerate în art. 16 din același regulament. Dintre cele 4 inculpate, doar A.N.S. mai fusese și în alte mânastirii și avea o experiență de 14 ani în viața monahală. La mânăstirea T. venise de la mânăstirea Sf. I.C.E. din comuna Miclești de unde plecase fără aprobarea starețului. A fost primită de inculpatul C.P.D. la Mânăstirea T. doar ca bucătăreasă și îngrijitoare pentru biserică. În fapt inculpata era un fel de stareță ocupându-se de problemele organizatorice ale mânastirii, fiind posesoare de permis de conducere și avându-le sub ascultare, practic, pe celelalte maici din mânăstire. Din declarațiile martorelor R.E., U.I., A.P. și R.I. a rezultat că inculpații C.P.D. și A.N.S. erau șefii mânastirii în sensul că le repartizau sarcini, le impuneau o anumită ținută monahală și ceea ce hotărau ei era sfânt pentru celelalte măicuțe care erau obligate la ascultare și la executare chiar dacă unele hotărâri li se păreau nedrepte. Celelalte inculpate și-au început viața monahală la Mânăstirea Sf. T.T. fiind primite de către inculpatul C.P.D. fără aprobarea prevăzută de Regulament și fără să le ceară actele în baza cărora se poate da aprobarea de primire.

Victima C.M.I. s-a născut la ...1981 în B., dintr-o relație de concubinaj. Tatăl ei a decedat în anul 1984 Prin Hotărârea nr. 605 din 11 septembrie 1984 a C.P.C. Vaslui a fost internată în Leagănul pentru copii Vaslui. S-a reținut prin hotărâre că minora avea nevoie de ocrotire pentru că tatăl era decedat iar mama mai avea în întreținere 2 copii, neputându-le asigura condiții necesare existenței (mama victimei, partea civilă A.E. l-a internat într-o instituție de ocrotire și pe C.V., după care a părăsit comuna). Prin Hotărârea nr. 576 din 17 septembrie 1985 a aceleiași comisii victima C.M.I. a fost transferată la Casa de copii preșcolari B. Dezvoltarea fizică și psihică a victimei a fost normală pentru condițiile în care aceasta a trăit. În anul 2001 a absolvit Liceul industrial din Negrești fără să obțină și diploma de bacalaureat. Prin Hotărârea nr. 474 din 31 iulie 2001 a Comisiei pentru protecția copilului Vaslui s-a dispus încetarea măsurii de plasament în Centrul de plasament nr. 2 B. Ulterior, victima a plecat în Germania, stabilindu-se, pe bază de contract de muncă, în orașul Ozward unde a lucrat cameristă la un hotel timp de un an, perioadă în care a ținut legătura prin scrisori cu fratele său C.V. care se stabilise în satul Cuptoarele, comuna Cornea, județul Caraș Severin la familia S.. La expirarea contractului de muncă inițial victima s-a întors în România, obținând, de asemenea, găzduire alături de fratele acesteia în satul Cuptoarele, în gospodăria soților S., unde a fost primită și tratată ca un membru al familiei amintite. Ulterior, a mai avut și alte plecări la muncă în Germania. Sumele de bani pe care le-a obținut, au fost încredințate martorei S.C. și totalizau la sfârșitul lunii ianuarie 2005, când victima s-a întors definitiv în țară din Germania, suma de 4000 Euro (ce se intenționa a fi folosită la cumpărarea unei case în Caransebeș și ajutorarea fratelui acesteia, C.V. care dorea să se căsătorească).

- la data de 1 aprilie 2005 victima a comunicat martorei S.C. faptul că urmează să se deplaseze împreună cu fratele acesteia la Mânăstirea T., județul Vaslui, să se împărtășească, revenind ulterior în localitatea Cuptoare, pentru a pleca din nou la muncă în Germania. Cu ocazia amintită a lăsat în păstrare la familia S. suma de 3.700 Euro; la Mânăstirea „Sf. Treime” din T. victima s-a întâlnit cu inculpata A.P., cunoștință a acesteia; inculpata A.P. i-a dat relații victimei în legătură cu viața în mânăstire și i-a propus să se stabilească în lăcașul amintit. Victima a dat curs propunerii amintite, iar inculpatul C.P.D. a fost de acord cu primirea acesteia în mânăstire fără a solicita victimei să depună actele, arătate în art. 16 din Regulament, ce includeau în mod expres și fișa medicală privind starea sănătății fizice și psihice. Victimei i s-a repartizat o chilie și după o săptămână, a fost spovedită și împărtășită de către inculpat;

- la puțin timp după ce s-a împărtășit, victima și-a schimbat comportamentul în sensul că vorbea fără logică, folosea cuvinte indecente, spunându-le celorlalte maici să stea ele la slujbă pentru că: „este mânăstirea voastră”; interogată de inculpate asupra comportamentului amintit, victima a răspuns că simte o putere nevăzută asupra ei care o mustră pentru că s-a împărtășit cu nevrednicie deoarece l-a mințit pe duhovnic la spovedanie, ascunzându-i unele păcate. Spre seară, inculpatul C.P.D. a fost informat de cele întâmplate, iar la insistențele celorlalte maici a spovedit-o din nou pe victimă; în pofida spovedaniei primite, agitația victimei s-a accentuat, a devenit violentă, lovind celelalte maici, căzând repetat la pământ, după care se lovea cu capul de pietrele de pe alee. Comportamentul deviant amintit a creat o stare de disconfort în lăcaș, precum și pericolul de a fi tulburate slujbele din noaptea respectivă și de a doua zi, duminică, când venea multă lume la mânăstire; în aceste condiții, inculpatul C.P.D. a hotărât ca victima să fie dusă la spital; inculpata A.N.S. ajutată de celelalte maici și de inculpatul C.P.D. au imobilizat-o pe victimă, au legat-o de mâini și de picioare, au urcat-o în mașină și au dus-o cu autoturismul mânastirii condus de A.S. la Spitalul Județean de Urgențe Vaslui unde a fost consultată de medicul de gardă, martora C.L., medic neurolog; după ce victimei i s-a făcut o injecție cu un antipsihotic, aceasta s-a liniștit și a putut fi consultată. Medicul i-a pus diagnosticul de „bufeu delirant halucinator”, a dispus internarea victimei în secția psihiatrie și a prescris tratamentul pentru noaptea respectivă; martora C.L. l-a sunat în acea seară acasă pe medicul psihiatru S.G., l-a informat despre caz și s-a consultat cu el, rugându-l să o aibă în evidență și să se ocupe cu atenție de victimă. Martora a explicat această solicitare prin aceea că a fost impresionată de situația victimei;

- a doua zi, pe 10 aprilie 2005, victima a fost transferată la Secția de psihiatrie. A fost consultată de medicul psihiatru, S.G. pe la prânz, fiind duminică; în zilele următoare victima a fost vizitată zilnic de către medic și i s-a prescris tratamentul necesar. Starea ei a continuat să rămână critică, alternând cu rapiditate perioade de calm și agitație. A fost nevoie de contenționarea acesteia pentru perioade scurte de timp. A rămas pe secție încă patru zile. Având în vedere VSH-ul ridicat și transaminazele moderat crescute medicul curant a recomandat internarea victimei în secția reanimare pentru investigații și tratament;

- până pe data de19 aprilie 2005 victima a rămas în secția A.T.I. perioadă în care i s-a făcut tratament și a fost transferată din nou la secția psihiatrie, starea ei fiind ameliorată; a fost consultată din nou de dr. S.G. care a constatat că starea acesteia era schimbată în bine; la insistențele victimei și ale inculpatei A.N., care o însoțea, medical S.G. a acceptat să o externeze; diagnosticul la externare a fost „Schizofrenie tip dezorganizat”; medicul i-a prescris o rețetă recomandându-i Zyprexa - 10 mg/zi - și control la 7 zile; inculpata A.N. a semnat în foaia de observație luându-și angajamentul să o supravegheze pe victimă la mânăstire; (cu privire la această perioadă în care victima a fost internată în spital inculpații, personal și prin apărători, au susținut ulterior că modul în care victima a fost internată, consultată, tratată și externată nu a fost cel corect și că s-au făcut greșeli în sensul că:

a) internarea victimei a fost una nevoluntară ceea ce impunea declanșarea procedurii prevăzută de Legea nr. 487/2002;

b) diagnosticul pus atât la internare cât și la externare nu a fost bine stabilit și, pe cale de consecință, tratamentul nu a fost cel adecvat;

c) victima a fost externată prematur și i s-a prescris un medicament care trebuia administrat sub supraveghere medicală; urmare decesului victimei la 15 iunie 2005 o comisie de medici de la Spitalul Clinic de psihiatrie „Socola” Iași s-a deplasat la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean de urgență Vaslui în ziua de 24 iunie 2005 și au analizat cazul bolnavei C.M.I. Din analiza documentației medicale și din discuțiile purtate de către membrii comisiei cu medicii curanți a rezultat faptul că pacienta a fost, în ansamblu, tratată corect de către personalul medico-sanitar, a primit medicație în conformitate cu simptopatologia clinică consemnată în F.O. la care a reacționat pozitiv.

A fost vizitată de aparținători care nu au avut nimic de semnalat cu privire la tratamentul administrat și la îngrijirile acordate pacientei; din concluziile Direcția General al Spitalului clinic de psihiatrie Socola Iași, prof. dr. P.B. au rezultat și o serie de aspecte discutabile legate de managementul cazului cu sublinierea că nu există nici o legătură de cauzalitate între momentul asistenței în spital și cel al decesului ulterior al victimei; în acest sens s-a consemnat că internarea victimei fiind una nevoluntară trebuia declanșată procedura prevăzută de Legea nr. 487/2002 și că fiind la prima internare ar fi fost mai prudent un diagnostic de așteptare de genul „Tulburare psihotică acută cu simptome schizofrene”.

Diagnosticul așa cum a fost formulat era insuficient susținut de evoluția cazului în sine. Ar fi fost nevoie, poate de investigații suplimentare, iar contenția mecanică s-a apreciat a fi fost discutabilă ca măsură, dată fiind și neevidențierea acesteia în F.O. și într-un registru special. S-a reținut de asemenea că nu a fost consemnată motivația recomandărilor de tratament cu antibiotice, dozele de neuroleptice sunt discutabile, iar pacienta a fost externată imediat după transferul de la Secția A.T.I., fără să fie ținută sub observație 2 - 3 zile, cum ar fi fost prudent și fără să se consemneze în scris solicitarea acesteia sau a aparținătorului; martorul S.G. a explicat că prin nedeclanșarea procedurii internării nevoluntare și-a asumat un risc pentru instituția în care lucrează și personal, dar nu și pentru sănătatea pacientei).

- după externarea din spital victima a fost dusă la mânăstirea T. iar inculpata A.N. a dat-o în grija coinculpatei C.A.L. care urma să o supravegheze, să se asigure că ia tratamentul prescris de medic, să-i aducă de mâncare, să o ajute să se spele și să-și spele hainele; sub această supraveghere victima și-a revenit la normal. A fost din nou spovedită și împărtășită;

- în ziua de 25 mai 2005 victima și-a exprimat intenția de a-și recupera cei 4000 Euro lăsați la familia S. în Banat; pentru aceasta, împreună cu inculpatele A.N., C.A.L. și B.S. au plecat spre localitatea Cuptoare, județul Caraș Severin. Au ajuns în acea localitate, în ziua de 27 mai 2005, întrucât au avut probleme cu mașina pe traseu; martora S.C. susține că victima și-a luat lucrurile și actele personale și, la plecare, a primit de la soțul ei, S.N. suma de 2.700 Euro și 10.000.000 lei; victima a fost surprinsă când i s-a spus că, cu puțin timp înainte, când ea era internată în spital, fratele ei, C.V. fusese la familia S. însoțit de doi bărbați, dintre care unul era fratele inculpatului C.P.D., și solicitase să i se restituie întreaga sumă de 3700 Euro lăsată de victimă, însă primise doar 1000 Euro; inculpatele care au însoțit-o pe victimă în localitatea Cuptoare susțin că de la familia S. aceasta primise doar suma de 500 Euro din care au cheltuit pe drum 200 Euro. Cei 300 Euro rămași necheltuiți i-a încredințat inculpatului C.P.D. spre păstrare; inculpatele au susținut, de asemenea, că atitudinea familiei S. de a nu-i restitui toți banii a afectat-o pe victimă, al cărei comportament s-a schimbat;

- în ziua de 5 iunie 2005, victima C.M.I. și fratele ei C.V. s-au hotărât să se roage pentru a-și recupera banii mai ales că și C.V. pretindea că are de recuperat niște bani de la familia S.;

- în dimineața zilei de 6 iunie victima a fost văzută schimbată la față și a explicat că aceasta se datora faptului că nu dormise toată noaptea pe care o petrecuse în rugăciune; starea de agitație și incoerența comportamentului victimei s-au accentuat în perioada 6 - 9 iunie; deși nu era violentă victima avea momente în care vorbea fără rost, părea îngândurată, făcea semne ciudate; pentru că era nevoie să fie supravegheată tot timpul a fost dată în grija inculpatei C.A.L. care o însoțea peste tot;

- în ziua de 9 iunie victima a fost dusă în biserică pentru slujba de Înălțare; fără motiv a început să râdă la începutul slujbei și a fost condusă în chilia ei pentru a nu perturba slujba;

- în noaptea de 9 iunie starea de agitație a victimei s-a accentuat. În chilia ei aceasta cânta cântece specifice copilăriei, izbea cu patul de perete, lovea în pereți cu pumnii și picioarele astfel că niciuna dintre celelalte șapte maici care se aflau în acel corp de clădire nu au putut să doarmă; pe la ora patru dimineața inculpata a mers și l-a chemat pe C.P.D.; acesta a citit o rugăciune și părea că victima s-a liniștit. Inculpatul a închis-o cu cheia în chilia ei;

- în dimineața zilei următoare, când victima a fost scoasă afară din chilie aceasta s-a plimbat însă avea un comportament ciudat: striga, vorbea urât, folosind cuvinte și expresii pornografice, le jignea pe celelalte maici, cânta prin mânăstire și dansa; văzând acest comportament inculpata A.N.S. i-a propus inculpatului C.P.D. să o lege pe victimă și să-i pună un căluș în gură pentru ca aceasta să nu mai poată să spună expresii pornografice; inculpatul a fost de acord și au stabilit ca el să intre în chilie, să o prindă de cap, iar celelalte patru inculpate să o lege pe victimă; potrivit celor stabilite în chilia victimei au intrat: inculpatul C.P.D. și inculpatele A.N.S., C.A.L., B.S. și O.E.; inculpatul C.P.D., printr-o tehnică de lupte libere a prins victima de cap și de umeri imobilizând-o, iar celelalte inculpate au legat-o cu prosoape de picioare și cu mâinile la spate; pentru a nu mai putea să rostească expresii pornografice, A.N.S. i-a băgat un prosop în gură. Inculpații au părăsit chilia încuind-o pe victimă înăuntru;

- până în ziua de 13 iunie 2005 victima a fost ținută astfel în chilie, fiind legată de mai multe ori de către inculpate deoarece se dezlega și făcea zgomot lovind în pereți; inculpata C.A.L. o supraveghea în continuare pe victimă îi aducea apă și mâncare, dar victima refuza să mănânce și bea puțină apă; inculpata susține că victima avea în jurul gurii formată o spumă care o împiedica să bea apă;

- în dimineața zilei de 13 iunie 2005 cele patru inculpate fiind încredințate că victima era posedată de duhuri rele, de diavol, s-au hotărât să o ducă în biserică pentru a i se face rugăciuni; inculpatul C.P.D. a fost de acord cu ducerea victimei în biserică;

- inculpatele A.N.S., C.A.L., B.S. și O.E. s-au hotărât să o imobilizeze pe victimă pe o targă pentru a o putea duce și ține în biserică; fără să intenționeze să facă o cruce inculpatele au confecționat o targă din trei scânduri, două așezate una lângă cealaltă și a treia așezată perpendicular pe cele două la o distanță de aproximativ 35 cm. de unul din capete; pe targa astfel improvizată inculpatele au imobilizat-o pe victima C.M.I. așezată cu fața în sus și brațele întinse lateral; au legat-o de mâini, gambe și în zona mijlocului cu câte o bucată de lanț asigurat cu lacăt; la brațe pe sub lanțul de fixare au pus câte un prosop. În momentul în care i-au scos victimei prosopul din gură i-au pus la gură și în jurul feței câte o bucată de leucoplast; inculpatele au dus victima în biserică unde inculpatul C.P.D. a slujit liturghia și după aceea a făcut mai multe rugăciuni; în tot acest timp victima se zbătea și țipa îngrozitor; inculpata C.A.L. a stat tot timpul la capul victimei și o ținea de cap protejând-o astfel să nu se lovească de scândura pe care era legată; după rugăciunile, care au durat până în jurul orei 15, victima a fost scoasă în pridvorul bisericii de către cele patru inculpate care au așezat-o pe o plapumă, iar sub cap i-au pus o pernuță;

- până miercuri 15 iunie 2005 victima a rămas imobilizată pe targa în formă de cruce în pridvorul bisericii; marți 14 iunie a fost dusă din nou în biserică și i s-au făcut slujbe și rugăciuni; în toată această perioadă victima era extrem de agitată, se zbătea, țipa, mima acte sexuale, nu a dormit, nu a mâncat și nu a băut nimic; din cauza spumei pe care o avea la gură, a leucoplastului pe care-l avea în jurul gurii, buzele erau o rană; inculpatul C.P.D. a încercat să-i dea anafură și aghiazmă însă victima le-a refuzat;

- în dimineața zilei de 15 iunie inculpatelor li s-a părut că victima se simțea mai bine, deși era în continuare agitată, se exprima cu voce stinsă și părea că le recunoaște pe unele dintre maici; pentru că inculpata A.N.S. era plecată în oraș cu una dintre maici la spital, celelalte inculpate s-au hotărât să o dezlege pe victimă; aceasta era înțepenită datorită perioadei mari în care stătuse legată pe targă și, după ce i-au îndepărtat lanțurile, inculpatele au încercat să-i îndrepte brațele, și sprijinind-o de subțiori, să o ridice, însă victima nu se putea ține pe picioare; au încercat să o așeze pe un scaun însă era prea moale și nu putea să stea nici pe scaun; atunci inculpatele au hotărât să o așeze pe iarbă și l-au întrebat pe inculpatul C.P.D. dacă pot să-i dea ceva de mâncare; acesta a încuviințat și inculpatele au încercat să-i dea ceai cu pâine; din cauza rănilor pe care le avea la gură victima nu putea să mănânce; după această încercare a inculpatelor de a-i da victimei de mâncare, aceasta a început din nou să vorbească folosind expresii indecente, iar inculpatele au dus-o și au așezat-o pe iarbă în spatele bisericii, în spațiul călugăresc; imediat inculpatele și inculpatul C.P.D. au observat că victima respira din ce în ce mai rar și s-a schimbat la față; inculpata O.E. a susținut în prima declarație dată la procuror că: „fără vreo zvâcnitură sau altă manifestare C.I. a devenit inertă și nu mai respira”; inculpata B.S. la rândul său a declarat că : „deodată, aceasta (victima) a început să respire mai rar și nu se mai mișca”; această schimbare bruscă a stării victimei l-a determinat pe inculpatul C.P.D. să o sune pe A.N.S. care era în oraș, cerându-i să solicite ambulanța;

- la ora 11: 25:09. apelul inculpatei a fost înregistrat la Stația de Ambulanță Vaslui; fiind apreciată situația ca o urgență majoră în aproximativ 2 minute spre mânăstirea T. a plecat o ambulanță în care se aflau medicul C.E., medic coordonator la Serviciul de Ambulanță Vaslui și asistentul P.G.; mașina era condusă de F.I.; la ieșirea din stație în mașină a urcat și martorul J.V., șofer și el pe o ambulanță, care era liber în acea zi și care s-a oferit să-i însoțească pentru a le arăta drumul; la poarta mânastiriii au fost așteptați de inculpatul C.P.D. care i-a furnizat medicului C.E. primele date despre starea victimei; inculpatul a precizat că victima nu mai respira și că nu avea puls; echipajul de pe ambulanță a fost condus la locul unde era victima; doctorița C.E. a examinat victima și a constatat prezența semnelor morții reale: midriază fixă, cornee fără strălucire, opacă, tegumente ceroase, maxilar și membre rigide, cianoză la nivelul feței și a extremității mâinilor; fără să o dezbrace a pus stetoscopul pe corp și pe vasele mari de sânge încercând să constate dacă are puls; asistentul P.G. încerca să măsoare tensiunea cu stetoscopul din dotarea lui; concluzia medicului și asistentului a fost că victima a decedat cu câteva ore înainte de momentul consultului; au comunicat aceasta celor prezenți însă inculpații au susținut că-i dăduseră să mănânce ceai cu pâine înainte cu o oră și că nu putea să fie moartă;

- datorită stăruințelor inculpaților precum și din cauza presiunii emoționale create, echipajul de pe ambulanță a decis să ridice victima să o transporte la ambulanță și să înceapă protocolul de resuscitare; corpul victimei a fost transportat la ambulanță cu o pătură și așezat pe o targă în salonul ambulanței; la cererea doctoriței asistentul a prins o linie venoasă și a fixat la brațul stâng al victimei o branulă pentru perfuzor la care a fost conectat flaconul de ser fiziologic; prin acea branulă medicul a injectat potrivit procedeului de resuscitare, câte o fiolă de adrenalină la fiecare cinci minute; cu o sondă medicul a încercat să aspire lichidul din zona căilor respiratorii și s-a pus în funcțiune masca de oxigen; pe toată durata deplasării medicul i-a făcut victimei masaj cardiac deși operațiunea era greoaie pentru că toracele era rigidizat; când ambulanța a sosit la U.P.U. al Spitalului județean de urgențe Vaslui cadavrul victimei a fost transportat în cabinetul medicului de gardă; medicul de gardă, dr. P.C.N., constatând tegumentele cerate ale victimei, buzele îndepărtate și că dinții nu aveau mușcătură fiziologică și-a dat seama că persoana adusă era decedată; încercând să-i flecteze capul pentru a-i deschide gura pentru o eventuală intubare medicul a constatat rigiditatea cefei și imposibilitatea deschiderii gurii; medicul a constatat protuzia globului ocular drept, excoriații în jurul gurii, prezența lividităților cadaverice, deshidratarea intensă a cadavrului victimei care părea al unei femei de 60 de ani; a apreciat că decesul putuse surveni cu 4 - 5 ore înainte având în vedere condițiile specifice de la mănăstire unde temperatura este mai scăzută decât în locuințe obișnuite; medicul de gardă de la U.P.U. i-a reproșat celui de pe ambulanță că a adus cadavrul în loc să-l lase la mânăstire și să sune la poliție; martora C.E. i-a explicat că s-a emoționat, că era foarte multă lume la locul unde era victima, că a avut în vedere vârsta acesteia și insistențele celor prezenți; martora P.C.N. i-a cerut martorei C.E. să scrie în fișă că este decedată, lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut, iar unei asistente i-a cerut să aprindă o lumânare; P.C.N. a sunat la poliție și la medicina legală după care cadavrul a fost transportat la morgă.

Pentru identificarea și individualizarea leziunilor traumatice și stabilirea cauzelor morții victimei s-a dispus autopsierea cadavrului și efectuarea unei constatări medico-legale de autopsie; medicul legist a întocmit un raport de expertiză medico-legală, având în vedere constatările făcute personal la autopsie, referatele întocmite de medicul de la stația de ambulanță și cel de gardă de la U.P.U., datele înscrise în foaia de observație nr. 13270/2005 a Spitalului Județean de Urgență Vaslui, secția psihiatrie, pe baza cărora a concluzionat că: 1) moartea victimei O.E. a fost violentă; 2) moartea a avut următorul lanț tanato-generator: (i) a existat o contenție a unei persoane care prezenta un bufeu delirant cu stare de agitație psiho-motorie, această situație a avut ca urmare o deshidratare severă (prin pierderi și lipsă de aport); deshidratarea a determinat și o insuficiență renală (prerenală prin insuficientă perfuzie), cu incapacitatea eliminării produșilor de metabolism; (ii) catabolismul crescut (agitație cu paroxisme date de aplicarea călușului) și insuficiența de aport nutritiv au declanșat dezechilibre acido - bazice, în conjuncție cu dezechilibre hidro-electrolitice (acidoză, hiperosmolaritate); (iii) contenția mecanică a victimei a determinat un grad de insuficiență respiratorie restrictivă; în momentul aplicării călușului și leucoplastului au existat și obstrucții ale respirației cu perioade de hipoxie severă, ce au accentuat agitația; ca urmare a contenției și hipostazei, cu existența unor zone hipoventilate la nivelul plămânilor s-a grefat în final o infecție bronho-alveolară (bronho-pneumonie) care a afectat și mai mult oxigenarea și pierderile; în plus a impietat asupra mecanismelor compensatorii; (iiii) deshidratarea severă la care au contribuit factorii enumerați a determinat perturbări grave ale metabolismului celular, iar în condițiile unei integrități morfo-funcționale a sistemului nervos central, a determinat o stare de șoc hipovolemic; (iiiii) starea de șoc hipovolemic a fost sindromul tanatogenerator care a dus la instalarea decesului; 3. Moartea victimei s-a instalat în dimineața zilei de 15 iunie 2005, probabil în jurul orei 10,00 cu o marjă de eroare de 1,5 ore ;analiza datelor arată că la momentul sosirii ambulanței victima era decedată;

4. Contenția mecanică, lipsa aportului nutritiv, a celui hidric, în condițiile unei agitații psihomotorii, prin generarea stării de deshidratare ce a determinat șocul, stabilesc o legătură directă de cauzalitate a decesului cu tratamentul aplicat; nu există legătură de cauzalitate între moartea victimei și evenimentele din aprilie, atât cele de la mănăstire cât și cele de la spital.

La cererea inculpaților, prin ordonanța din 12 septembrie 2005 procurorul a dispus exhumarea cadavrului și efectuarea unei expertize medico-legale, ce a fost avizată de Comisia Medico Legală din cadul I.M.L. Iași, asupra cadavrului, a documentelor medicale și medico-legale aflate la dosarul cauzei de către specialiști din cadrul I.M.L. Iași. Exhumarea a avut loc la 21 septembrie 2005 cu participarea dr. D.G., expert medico-legal în cadrul S.M.L. Constanța, indicat de către inculpați. Din concluziile Raportului de exhumare medico-legală au rezultat următoarele:

1. moartea victimei a fost violentă;

2. ea s-a datorat șocului hipovolemic cu insuficiență acută pluriorganică consecutiv deshidratării și agravată în evoluție cu starea de agitație psihomotorie și bronhopneumonie hipostatică;

3. leziunile de violență constatate la prima necropsie de tipul excoriațiilor și echimozelor de la nivelul orificiului bucal, articulațiilor pumnilor și a 1/3 inferioară a gambelor au fost produse prin comprimarea acestora cu obiecte dure (lanț) iar rolul lor tanatogenerator s-a datorat imobilizării victimei cu consecințele consecutive acesteia; 4. între această imobilizare și deces există o legătură de cauzalitate directă condiționată de instalarea bronhopneumoniei incipiente;

5. măsurile de resuscitare și de perfuzare efectuate de către medicul de pe ambulanță au fost caduce întrucât acesta a menționat că a găsit o persoană decedată care avea instalată rigiditatea cadaverică și lividitățile de decubit;

6. victima nu a avut antecedente medicale care puteau să ducă la deces;

7. tratamentul aplicat în secția de psihiatrie pe perioada spitalizării 9 - 21 aprilie 2005 era specific diagnosticului psihiatric și acesta nu duce la deces;

8. din datele consemnate în Fișa medicală a Serviciului de ambulanță Vaslui se poate aprecia că decesul victimei a survenit într-o perioadă cuprinsă între 2 și 10 ore anterior constatării decesului de către medicul de la ambulanță. (Expertul în medicină legală desemnat de către inculpați și-a formulat propriile concluzii în sensul că:

1. moartea numitei C.M.I. a fost violentă;

2. ea s-a datorat unei insuficiențe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate și incorecte și ca mod și ca doză (mare) de adrenalină;

3. leziunile de violență constatate au putut fi produse prin comprimare de corpuri dure, contenție. Sunt minore și nu au legătură cu cauza morții. Leziunea de violență de la nivelul plicii cotului drept a fost produsă prin înțepare cu ac de seringă, în timp ce victima trăia;

4. moartea poate data din 15 iunie 2005 și datorită existenței elementelor de reacție vitală (tromb și infiltrat hemoragic) apărute în urma puncției venoase pentru montarea perfuziei, momentul morții poate fi stabilit în intervalul situat între orele 12 și 13,20;

5. Din datele medicale existente rezultă că victima era în evidența secției de psihiatrie Vaslui cu schizofrenie de tip dezorganizat. Afecțiunea psihică și tratamentul aplicat în perioada 9 - 21 aprilie 2005 nu au legătură cu cauza morții.

Având în vedere pozițiile divergente ale experților s-a solicitat avizul Comisiei superioare de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București. După analizarea întregului material și reevaluarea preparatelor histopatologice prelevate cu ocazia necropsiei, Comisia Superioară a formulat următoarele răspunsuri: 1. moartea victimei a fost violentă; 2. decesul s-a datorat șocului hipovolemic cu insuficiență pluriorganică. Șocul hipovolemic s-a datorat deshidratării severe determinată de restricția prelungită de lichide și a fost agravată de agitația psihomotorie a victimei; 3. contenția mecanică, restricția lichidiană și alimentară s-au cumulat și potențat reciproc determinând direct și necondiționat decesul. În stadiul incipient în care era bronhopneumonia nu a contribuit semnificativ în tanatogeneză; 4. nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanței victima era în mod indubitabil decedată, respectiv într-un stadiu în care se produseseră alterări ireversibile cerebrale, iar șansele de resuscitare erau nule. Îndepărtarea legăturilor care imobilizau victima s-a făcut după instalarea lividităților cadaverice; 5. protocolul de resuscitare a fost corect atât ca doze cât și ca interval de administrare însă măsurile de resuscitare aplicate nu au produs nici un efect deoarece au fost aplicate într-un moment când se instalase moartea biologică; 6. leziunea de la plica cotului drept nu are semnificația unei „reacții vitale”, ci reprezintă un stadiu caracteristic al evoluției normale al transformărilor evoluțiilor post-mortem pe care le suferă sângele; 7. în raportul de necropsie se descrie prezența unei puncții venoase la nivelul plicii cotului stâng. La nivelul cotului drept a existat doar o mică dezepitelizare produsă post mortem prin manipularea cadavrului; 8. concluziile expertului desemnat de inculpați abundă de afirmații lipsite total de orice suport științific. Concluzia: „moartea s-a datorat unei insuficiențe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate și incorecte de adrenalină” este total subiectivă, nebazându-se pe nici un argument științific și pe nici o constatare obiectivă (prin ultimele actele medico-legale efectuate a fost confirmat, de fapt, raportul inițial de expertiză medico-legală de autopsie).

La cercetarea judecătorească, menținând poziția procesuală avută la urmărirea penală, inculpații au recunoscut că au imobilizat victima și au ținut-o astfel în perioada 10 - 15 iunie fără ca aceasta să mănânce sau să consume lichide. Inculpații au susținut că au procedat astfel întrucât au fost încredințați că victima era posedată de duhuri rele, stăpânită de diavol și că tratamentul medicamentos efectuat pe timpul spitalizării și postspitalizare nu se dovedise eficient și din această cauză au ales calea duhovnicească de alungare a acestora prin exorcizare. De asemenea, au susținut în permanență că nu se consideră vinovați de moartea victimei întrucât, pe de o parte, ei au făcut tot ce au putut pentru a o proteja pe victimă care era în stare să-și facă rău sieși și comunității, iar, pe de altă parte nu și-au închipuit că victima putea să moară datorită tratamentului aplicat și, de altfel, nu din această cauză a decedat victima, ea fiind în viață când a fost preluată de echipajul de pe ambulanță.

Argumentele probatorii / justificative și celelalte susțineri în apărare invocate de inculpați au fost înlăturate de instanță ca nesincere și fiind făcute procauza, în conformitate cu dispozițiile art. 69 C. proc. pen., cu motivarea că în situația în care victima, diagnosticată anterior cu o boală psihică și care în condiții similare fusese imobilizată și dusă la spital, prin conduita ei punea în primejdie viața și integritatea corporală a celorlalte persoane din colectivitate sau propria-i viață și integritate corporală, aceasta se afla în situațiile arătate în art. 5 lit. b) și l) din Legea nr. 487/2002, în sensul că era o persoană cu tulburări psihice grave și care prezenta periculozitate socială. În atare situație inculpații și cei din comunitatea mânastiriii erau obligați să sesizeze persoanele sau instituțiile arătate în art. 47 din Legea nr. 487/2002 care puteau solicita internarea nevoluntară a victimei. Contrar obligațiilor legale sus-menționate inculpații au pus un diagnostic duhovnicesc cu privire la simptomatologia pe care o prezenta victima și s-au hotărât să aplice o procedură la care nici o lege civilă sau bisericească nu le dădea dreptul să o facându-se astfel vinovați de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal ce a avut ca urmare moartea victimei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen.

Nu se pot reține infracțiunile de lăsare fără ajutor, prevăzută de art. 315 C. pen., sau lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înștiințare prevăzută de art. 316 C. pen., a motivat în continuare instanța, întrucât aceste fapte ilicite subzistă doar în situația în care autorul găsește o persoană abandonată și a cărei viață, integritate corporală sau sănătate este pusă în primejdie (victima C.M.I. era viețuitoare a mânastiriii și nu o persoană găsită, abandonată).

Pentru considerentele arătate mai sus a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., în concurs ideal cu infracțiunea prevăzută de art. 316 sau 315 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor în cadrul criteriilor legale prevăzute în art. 72 și urm. C. pen., prima instanță a avut în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, datele pozitive ce caracterizează conduita anterioară a inculpaților și convingerea în baza căreia aceștia au acționat, respectiv încredințarea lor că victima este posedată de diavol și că prin acțiunea lor au vrut să o dezlege și să o vindece, această din urmă împrejurare fiind reținută ca circumstanță atenuantă judiciară în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecința reducerii pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că A.E., mama victimei, s-a constituit parte civilă în cauză cu următoarele sume: 100.000.000 lei vechi despăgubiri civile, cheltuieli ocazionate de înmormântarea victimei, 4000 Euro, bani primiți de victimă de la familia S. și încredințați inculpaților și un miliard lei ROL daune morale.

La cererea părții civile a fost introdusă în cauză ca parte responsabilă civilmente E.H. Partea responsabilă civilmente amintită a precizat că numai inculpatul C.P.D. a avut calitatea de angajat în postul de stareț al mânastiriii.

În acest context, și având în vedere achiesarea părții responsabile civilmente cu privire la prejudiciul nepatrimonial, s-a reținut că în ceea ce privește cheltuielile de înmormântare, cuantumul acestora potrivit declarațiilor martorilor A.C. și A.V. se ridică la suma totală de 4.700 lei ROL. Referitor la suma de 4000 Euro s-a reținut că, nu s-a dovedit cu certitudine că victima ar fi avut acești bani de la familia S. și că i-ar fi încredințat inculpatului C.P.D., iar, pe de altă parte nu există nici legătură de cauzalitate între infracțiunea comisă de inculpați și cererea amintită (cererile părții civile fiind admise în parte pentru sumele de 4.700 lei cheltuieli înmormântare și 5.000 lei daune morale).

2. În cauză au declarat în termen apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și inculpații C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S., și O.E.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie cu motivarea că au fost aplicate în cauză în mod eronat dispozițiile art. 76 lit. a) C. pen., în locul acelora prevăzute de art. 76 alin. (2) C. pen., iar individualizarea judiciară este greșită sub aspectul reținerii de circumstanțe atenuante și cuantumului prea mic al pedepselor aplicate inculpaților. S-a susținut de asemenea că în mod greșit instanța nu a aplicat inculpaților și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Inculpații apelanți, în scris, au criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pe latură penală, cu motivarea că prima instanță: a) a soluționat cauza având în vedere probele strânse în cursul urmăririi penale și nu acelea administrate în cursul cercetării judecătorești, dând eficiență unor mijloace de probă obținute în afara procesului penal cu referire expresă la raportul de constatare medico-legală inițial efectuat de medicul legist; b) nu a examinat cererile de schimbare a încadrării juridice, și celelalte neregularități de ordin procesul / procedural privind actul de investire și efectuarea urmării penale; c) nu a examinat conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată inculpații; d) în cauză s-a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepselor, neexistând o motivare suficientă a cuantumului acestora.

Oral, în cadrul dezbaterilor, s-au formulat și alte motive suplimentare de apel, respectiv: e) expertiza medico-legală întocmită înainte de începerea urmăririi penale este nelegală; f) cauza morții victimei a constituit-o conduita medicilor și tratamentul aplicat, iar nu faptele inculpaților; g) în speță exista o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv eroarea de fapt, asimilată unei cauze justificative putative, inculpații aflându-se în fața unei persoane demonizate; h) victima era o persoană abandonată, fiind incidente dispozițiile art. 316 C. pen., privind lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înștiințare, impunându-se schimbarea încadrării juridice; i) în mod greșit prima instanță nu a dispus efectuarea unor expertize psihiatrice în cauză.

Separat, apărătorul inculpatei C.A.L. a criticat hotărârea primei instanțe, pe motive de nelegalitate sub aspect procedural cu referire la împrejurarea că, deși interesele inculpaților erau contrarii, acestora li s-a desemnat un singur apărător din oficiu pentru asigurarea apărării în cauză, contrar dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele de apel invocate de parchet și de inculpați cât și din oficiu, sub celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, investită ca instanță de control judiciar prin strămutare potrivit încheierea nr. 3549 din 29 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a constatat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 114 C. proc. pen., în caz de moarte violentă, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale. Împrejurarea că la data efectuării constatării medico-legale nu era începută urmărirea penală nu înseamnă că proba a fost obținută în mod ilegal, potrivit art. 64 alin. (2) C. pen., deoarece au fost respectate dispozițiile art. 114 C. proc. pen. În acest scop medicul legist a elucidat împrejurările în care s-a produs moartea victimei și cauza acesteia, efectuând actul medico-legal solicitat de organul de urmărire penală pe care l-a intitulat din eroare „expertiză”. Indiferent de modul în care a fost intitulat actul medico-legal acesta a răspuns la întrebările puse de organul de cercetare penală și a fost confirmat ulterior prin raportul de exhumare medico-legală și de avizul Comisiei Superioare de medicină legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București. În acest context proba ca atare, a fost obținută printr-un mijloc de probă administrat în mod legal ce poate fi folosit ca probă în procesul penal pentru stabilirea situației de fapt.

Împrejurarea că expertizele medico-legale și constatarea medico-legală au fost efectuate în cursul urmăririi penale și au constituit temei al stabilirii cauzei morții victimei nu constituie o încălcare a principiilor nemijlocirii și contradictorialității, având în vedere că au fost efectuate în cadrul procesului penal latto sensu cu respectarea dispozițiilor art. 114, 115, 116 și urm. C. proc. pen.

Cercetarea judecătorească efectuată în cauză de prima instanță s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor art. 289 – art. 291 C. proc. pen., avându-se în vedere că au fost audiați în mod nemijlocit inculpații și martorii R.I., U.I., T.M., A.P., C.R., F.I., C.E., P.C.N., A.C., G.V., H.E., C.V., R.E., H.D.D., M.T., M.I., S.G., V.R., G.E., C.L., B.A., S.D., L.S., C.E., A.C., A.V.

În dosar nr. 257/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui urmărirea penală a fost începută de procuror la 17 iunie 2005 împotriva inculpaților C.P.D., A.N.S., C.A.L., B.S. și O.E. pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen. La data de 22 iunie 2005 cauza a fost preluată pentru continuarea efectuării urmăririi penale de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în conformitate cu dispozițiile art. 209 alin. (6) C. proc. pen., în redactarea anterioară modificărilor intervenite prin Legea nr. 356/2006 ce a intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2006, fiind dispusă trimiterea în judecată prin rechizitoriul întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, 263 și 264 C. proc. pen. Ca atare sesizarea instanței a fost făcută în condiții legale, în care sens sunt și verificările efectuate sub acest aspect în baza art. 300 C. proc. pen.

Referitor la motivul de apel privind neasigurarea dreptului la apărare cu respectarea dispozițiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., formulat de inculpata C.A.L., instanța de apel a reținut a fi nefondat deoarece dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., care se referă la sancțiunea nulității în cazul asistării inculpatului de către apărător, nu au incidență în speță, apărarea în prima instanță fiind asigurată efectiv de un apărător ales. Prin alegerea aceluiași apărător inculpații și-au valorificat dreptul de a fi asistați în cursul judecății, potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., în cauză având prevalență dispoziția inculpatului de a-și alege un apărător, chiar dacă acesta îl asistă și pe un coinculpat. Acest caz nu poate fi asimilat cu apărarea de către același avocat desemnat din oficiu a doi inculpați care au interese contrare, împrejurare ce poate fi interpretată ca o lipsă efectivă a dreptului la apărare.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului. Împrejurarea că prima instanță nu a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice, ținând seama de împrejurarea că moartea victimei s-a caracterizat prin praeterintenție, fiind o chestiune de evaluare, nu constituie un motiv de anulare a hotărârii.

Prima instanță a administrat probele necesare aflării adevărului real, obiectiv, în legătură cu învinuirea adusă inculpaților prin rechizitoriu.

Sub acest aspect este stabilit în cauză, inclusiv cu recunoașterea inculpaților, că în data de 10 iunie 2005, la propunerea inculpatei A.N.S., inculpatul C.P.D., fiind însoțit de către celelalte patru inculpate, a pătruns în chilia victimei C.M.I. și prin folosirea unui procedeu de lupte libere a prins victima de cap și umeri, a imobilizat-o, inculpatele legând-o cu prosoape de picioare și cu mâinile la spate, iar inculpata A.N.S. i-a băgat un prosop în gură. Până în data de 13 iunie 2005 victima a fost ținută în chilie. Pentru a putea fi transportată în biserică, în data de 13 iunie 2005, inculpatele au confecționat o targă din trei scânduri, imobilizând-o pe victimă pe această targă, așezând-o cu fața în sus, cu brațele întinse lateral, legând-o de mâini, gambe și în zona mijlocului cu câte un lanț asigurat cu lacăt. La brațe, pe sub lanțul de fixare, au pus câte un prosop, iar la gură și în jurul feței i-au pus câte o bucată de leucoplast. În data de 13 iunie 2005 victima imobilizată pe targă a fost dusă la slujba sfintei liturghii. Până în data de 15 iunie 2005 victima a rămas imobilizată pe targă, fiind extrem de agitată. În această perioadă victima s-a zbătut, a țipat, nu a dormit, nu a băut și nu a mâncat nimic.

În dimineața zilei de 15 iunie inculpatele C.A.L., B.S. și O.E., profitând de absența inculpatei A.N.S., care era plecată în oraș, au dezlegat-o pe victimă și, constatând că aceasta este înțepenită și nu se poate ține pe picioare, au așezat-o pe iarbă, încercând să-i dea să mănânce. La un moment dat, cele trei inculpate și inculpatul C.P.D. au observat că victima respiră rar și nu se mișcă. Inculpatul C.P.D. a sunat-o pe inculpata A.N.S. care era în oraș, și care a sunat la ambulanța Vaslui la ora 11:25:09. La sosirea ambulanței la mănăstire medicul C.E. a examinat victima și a constatat semnele morții reale, stabilind că a decedat cu câteva ore înainte de sosirea echipajului, împrejurare confirmată și de medicul de gardă de la Spitalul Județean de Urgență Vaslui dr. P.C.N.

Având în vedere pozițiile divergente dintre raportul de expertiză medico-legală întocmit de medicul legist care a făcut autopsia cadavrului victimei și concluziile raportului de exhumare medico-legală, după analizarea întregului material și reevaluarea preparatelor histopatologice prelevate cu ocazia necropsiei, Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București a formulat următoarele concluzii:

1. Moartea victimei a fost violentă.

2. Decesul s-a datorat șocului hipovolemic cu insuficiență pluriorganică. Șocul hipovolemic s-a datorat deshidratării severe determinată de restricția prelungită de lichide și a fost agravată de agitația psihomotorie a victimei.

3. Contenția mecanică, restricția lichidiană și alimentară s-au cumulat și potențat reciproc determinând direct și necondiționat decesul. În stadiul incipient în care era bronhopneumonia nu a contribuit semnificativ în tanatogeneză.

4. Nu există nici un element obiectiv care să pună la îndoială faptul că la sosirea ambulanței victima era în mod indubitabil decedată, respectiv într-un stadiu în care se produseseră alterări ireversibile cerebrale, iar șansele de resuscitare erau nule. Îndepărtarea legăturilor care imobilizau victima s-a făcut după instalarea lividităților cadaverice.

5. Protocolul de resuscitare a fost corect atât ca doze cât și ca interval de administrare însă măsurile de resuscitare aplicate nu au produs nici un efect deoarece au fost aplicate într-un moment când se instalase moartea biologică.

6. Leziunea de la plica cotului drept nu are semnificația unei „reacții vitale”, ci reprezintă un stadiu caracteristic al evoluției normale al transformărilor evoluțiilor post-mortem pe care le suferă sângele.

7. În raportul de necropsie se descrie prezența unei puncții venoase la nivelul plicii cotului stâng. La nivelul cotului drept a existat doar o mică dezepitelizare produsă post mortem prin manipularea cadavrului.

8. Concluziile expertului desemnat de inculpați abundă de afirmații lipsite total de orice suport științific. Concluzia: „moartea s-a datorat unei insuficiențe cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate și incorecte de adrenalină” este total subiectivă, nebazându-se pe nici un argument științific și pe nici o constatare obiectivă.

În consecință susținerile inculpaților că victima era în viață la sosirea ambulanței, iar cauza morții o constituie tratamentul aplicat, sunt neîntemeiate fiind contrazise de avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București.

Inculpații au recunoscut că au imobilizat victima, în perioada 10 - 15 iunie 2005, fără ca aceasta să mănânce sau să consume lichide, fiind încredințați că victima era posedată de duhuri rele, stăpânită de diavol, și apreciind că tratamentul medicamentos nu a fost eficient, au trecut la exorcizarea victimei.

Susținerile apărării că inculpații s-au aflat în eroare privind starea de sănătate a victimei și în legitimă apărare, având în vedere conduita violentă a victimei, nu au temeiuri de fapt, fiind evident că o contenție mecanică prelungită cumulată cu restricția lichidiană și alimentară, potențată de agitația psihomotorie și îngreunarea respirației prin introducerea unui prosop în gură și legarea gurii cu leucoplast poate cauza moartea unei persoane, iar un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva inculpaților nu a existat.

În considerarea activității ilicite desfășurate de inculpați în perioada 10 - 15 iunie 2006, astfel cum a fost reținută de prima instanță, încadrarea juridică a faptei în dispozițiile art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., privind infracțiunea de lipsire ilegală de libertate ce a avut ca urmare moartea victimei, este justificată.

Prima instanță a examinat cererile de schimbare a încadrării juridice, reținând că victima care era o viețuitoare a mânastiriii nu era o persoană abandonată sau pierdută, nefiind îndeplinite cerințele pentru existența conținutului constitutiv al infracțiunilor de lăsare fără ajutor (art. 315 C. pen.) și lăsare fără ajutor prin omisiunea de înștiințare (art. 316 C. pen.).

Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în cauză, a constatat, de asemenea, instanța de apel, a fost săvârșită de inculpați în forma agravantă, de două sau mai multe persoane împreună, având ca urmare moartea victimei. Cooperarea inculpaților a dat mai multă eficiență operațiunii de imobilizare, anihilând posibilitățile de apărare ale victimei. Participația penală a fost proprie, toți inculpații acționând cu intenție pentru lipsirea de libertate în mod ilegal a victimei și cu praeterintenție față de moartea victimei inculpații contribuind direct și nemijlocit la săvârșirea faptei în calitate de coautori. Rezultatul mai grav, respectiv moartea victimei, nu a fost urmărit și nici acceptat de inculpați, care, deși nu l-au prevăzut, puteau și trebuiau să-l prevadă, iar poziția subiectivă a inculpaților față de moartea victimei s-a caracterizat prin praeterintenție.

Motivul de apel prin care parchetul a susținut că s-a aplicat greșit dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a reținut a fi fondat, deoarece în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Prin aplicarea dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., pedeapsa putea fi coborâtă sub minimul special, respectiv 15 ani, până la 3 ani, iar în cazul aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen., pedeapsa poate fi coborâtă până la 5 ani închisoare. Deoarece pedeapsa nu a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile care reglementează efectele circumstanțelor atenuante, în mod implicit, au fost încălcate limitele legale ale pedepsei, fiind o pură coincidență că acestea sunt în limite legale prin aplicarea în cauză a art. 76 alin. (2) C. pen.

Împrejurarea că inculpații au fost încredințați că victima este posedată de diavoli și au acționat pentru exorcizarea acesteia, a apreciat instanța de apel, nu poate constitui circumstanță atenuantă, așa cum a fost considerată de prima instanță, în condițiile art. 74 alin. (2) C. pen. [(relevanță juridică în sensul amintit fiind acordată de instanța de control judiciar bunei conduită a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii și împrejurării că sunt la prima confruntare cu legea penală în baza art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecințele prevăzute în art. 76 alin. (2) C. pen.)].

Ca atare, instanța de apel a apreciat că în cauză se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților pentru considerentele prezentate mai sus, în acest mod asigurându-se o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor.

Prima instanță a aplicat corect dispozițiile legale prevăzute de art. 76 alin. (3) C. pen., care prevăd că atunci când există circumstanțe atenuante, pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită poate fi înlăturată.

În cauză, deși sunt incidente dispozițiile art. 76 alin. (2) C. pen., nu se impune majorarea pedepselor aplicate de prima instanță, având în vedere, în principal că poziția subiectivă a inculpaților față de victimă s-a caracterizat prin praeterintenție.

Motivul de apel al inculpaților C.P.D. și A.N.S., prin care s-a susținut că prima instanță a făcut o greșită individualizare judiciară a pedepsei s-a apreciat a fi fondat din următoarele considerente. În codul penal român a fost consacrat, în caz de participație, sistemul parificării pedepselor cu corectivul diferențierii sancțiunilor în funcție de contribuțiile aduse la săvârșirea infracțiunii. Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului, fiind circumscrisă parificării pedepselor pentru participanți, nu presupune aplicarea aceleiași pedepse pentru toți autorii, fiind deopotrivă obligatorii criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., cât și cele prevăzute în art. 27 C. pen. Potrivit art. 27 teza a II-a C. pen., la stabilirea pedepsei se ține seama de contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72 C. pen. Așa cum nu se justifică aplicarea aceleiași pedepse pentru toți coautorii, per a contrario, nu există o rațiune rezonabilă care să permită aplicarea unor pedepse disproporționate la coautori care au aceleași circumstanțe reale și în favoarea cărora s-au reținut circumstanțe atenuante. Inculpatul C.P.D. a participat la prima imobilizare a victimei, iar inculpata A.N.S. i-a introdus în aceleași împrejurări un prosop în gură victimei. Inițiativa imobilizării a avut-o inculpata A.N.S., dar acțiunea fizică principală în imobilizarea victimei a aparținut inculpatului. La individualizarea judiciară a pedepselor instanța, ținând seama de calitatea de ieromonah a inculpatului și de stareță a inculpatei A.N.S., care aveau o anumită autoritate morală asupra celorlalte inculpate, precum și de contribuția adusă la săvârșirea infracțiunii, instanța de apel a apreciat că pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată inculpatului C.P.D. și 6 ani închisoare aplicată inculpatei A.N.S. sunt judicioase și asigură îndeplinirea funcțiilor pedepsei și realizarea scopului pedepsei, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. (2) pct. a) C. proc. pen., instanța de apel a admis apelul parchetului și inculpaților C.P.D. și A.N.S., a desființat sentința primei instanțe, sub aspectul laturii penale, privind individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și procedând la o nouă judecată, în aceste limite, a condamnat pe inculpatul C.P.D. la 7 ani închisoare, pe A.N.S. la 6 ani închisoare, pe inculpatele C.A.L., B.S. și O.E. la câte 5 ani închisoare, reținând că inculpații au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) și art. 76 alin. (2) C. pen. [(celelalte apeluri formulate de inculpatele C.A.L., B.S. și O.E. fiind respinse, ca nefondate, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.)].

3. Împotriva deciziei amintite au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, pentru motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate în apel circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și inculpații în cauză C.P.D., C.A.L., B.S., O.E. și A.S., în considerarea apărărilor în fapt și în drept și a celorlalte cereri respinse, ca nefondate, de instanța de apel, corespunzător cazurilor de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 1, 6, 9, 10, 12, 14, 15 și 18 C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialul aflate în dosarul cauzei și a înscrisurilor noi depuse în recurs, în raport cu motivele invocate de către recurenți, cât și din oficiu corespunzător obligației legale instituite în acest sens prin art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

Învinuirea adusă inculpaților se referă la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) și (6) C. pen., potrivit cărora: „lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani [(alin. (1)]” iar „în cazul în care fapta este săvârșită (.) de două sau mai multe persoane împreună (.) pedeapsa este închisoarea este de la 7 la 15 ani” și „dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei pedeapsa este de la 15 la 25 ani”.

Prin probele administrate în cauză au fost stabilite împrejurările și cauza morții victimei C.M.I. Din coroborarea declarațiilor inculpaților cu datele rezultate din cercetarea la fața locului, cu actele medico-legale și cele medicale, cu depozițiile martorilor, cu datele rezultate din înscrisurile oficiale comunicate de autoritățile bisericești a rezultat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost cercetați.

Ceea ce este semnificativ pentru latura obiectivă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei este faptul că: pe lângă acțiunea materială efectivă a inculpaților prin care se produce lipsirea de libertate a persoanei; pe lângă faptul că privarea de libertate trebuie să existe în mod obiectiv, indiferent dacă victima era conștientă sau nu că i-a fost paralizată ori restricționată vremelnic libertatea de mișcare; pe lângă existența unei anumite durate a privării de libertate care, în speță, a amplificat, datorită contenționării mecanice prelungite și mai mult suferințele psihice și fizice ale victimei (fapt precizat ca atare și de Comisia S.M.L.); pe lângă faptul că victima nu a avut posibilitatea efectivă de a se elibera în perioada 10 - 15 iunie 2005; pe lângă faptul că privarea de libertate a victimei s-a realizat în contra voinței liber exprimate a acesteia, pentru a exista elementul material al infracțiunii, trebuie ca lipsirea de libertate să se producă în mod ilegal, adică să nu fie autorizată de lege sau ordonată în baza legii.

Caracterul ilegal al lipsirii de libertate, în speță, decurge în primul rând din interdicțiile pe care reglementările legale în materie penală le impun, în sensul art. 51 alin. (4) C. pen., pe care inculpații aveau obligația de a le cunoaște și respecta. Caracterul ilegal al privării de libertate decurge și din interdicțiile pe care reglementările constituționale și cele ale convențiilor internaționale privitoare la libertatea individuală, le conțin. În consens cu aceste reglementări, legiuirile bisericești aplicabile vieții monahale și nu numai, interzic cu desăvârșire privarea de libertate a persoanei.

În acest sens, acțiunile materiale ale inculpaților, de a izola și imobiliza victima, în împrejurările arătate, sunt în totală contradicție cu dispozițiile Constituției României cuprinse în art. 23 privind „libertatea individuală” în care se prevede că „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”, precum și cu dispozițiile art. 53 privind „restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți” potrivit cărora „exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unor calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav” [(alin. (1)].

În același timp C.A.D.O.L.F. amendată de Protocolul nr. 11, prevede în art. 5 „Dreptul la libertate și la siguranță” în sensul că „orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția următoarelor cazuri (…) și potrivit căilor legale”.

În spiritul reglementărilor interne și internaționale, Legea nr. 487/2002, privind sănătatea mintală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, instituie o serie de măsuri cu privire la evaluarea, diagnosticarea, tratarea și îngrijirea oricărei persoane cu tulburări psihice, așa încât să se realizeze în „mediul cel mai puțin restrictiv, prin proceduri cât mai puțin restrictive, care să respecte pe cât posibil, integritatea sa fizică și psihică și să răspundă în același timp nevoilor sale de sănătate, precum și a necesității de a asigura securitatea fizică a celorlalți” [(art. 26 alin. (2) din lege)].

În acord cu prevederile actelor normative citate în art. 6 din Decretul nr. 177/1948 pentru Regimul general al cultelor religioase se prevede: „cultele religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă practicile și ritualul lor nu sunt contrare Constituției, securității sau ordinii publice și bunelor moravuri”. În aceeași ordine de idei, în art. 10 al decretului menționat se prevede „credincioșii tuturor cultelor religioase sunt obligați a se supune legilor țării ” și cu atât mai mult prevederilor Codului penal român ale cărui dispoziții sunt obligatorii a fi cunoscute de toți cetățenii, astfel cum am arătat.

Deosebit de prevederile actelor normative cu caracter laic, legiuirile bisericești între care: Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și Regulamentul pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mânăstirilor conțin dispoziții care nu contravin Constituției și C.A.D.O.L.F. Mai mult decât atât, în Regulamentul pentru organizarea vieții monahale există reglementări (art. 133) cu privire la situația monahilor neputincioși sau bolnavi „care vor fi îngrijiți cu cele trebuitoare de Consiliul Economic al mânastiriii în modul cel mai uman și mai potrivit cu starea suferinței lor”.

În consens cu toate aceste prevederi E.H., prin adresa nr. 763 din 30 iunie 2005 a precizat că Biserica Ortodoxă Română „nu are noțiunea de practică a exorcismului această noțiune și practică aparține religiilor primitive … Biserica Ortodoxă Română folosește termenul de exorcism, exorcisme sau exorciști numai în literatura teologică de specialitate, respectiv Liturgică și Drept bisericesc, pentru a desemna acea grupă de harismatici numiți exorciști, care făceau parte din clerul inferior al bisericii în secolele III-V d. Hr. și care îndeplinea o delicată lucrare de liniștire a sufletelor celor zbuciumați de frământări lăuntrice sau celor bântuiți de îndoieli și de credințe deșarte, ca rămășițe a religiilor păgâne, precum și a celor munciți de duhuri rele. Față de aceștia aveau îndatorirea de a le citi sau de a le rosti unele rugăciuni, de a le adresa cuvinte de înălțătură, ca un cateheț și de a săvârși unele acte de ritual de natură să sugereze lucrarea duhului sfânt cea liniștitoare și tămăduitoare”. În aceeași adresă, E.H. a specificat rugăciunile care se practică în această situație subliniind în mod categoric că „imobilizarea bolnavului în felul în care s-a procedat în cazul rasoforei I., pentru a i se putea citi aceste rânduieli de rugăciuni și a fi unsă cu untdelemn nu este prevăzută în aceste rânduieli și nici de practica oficială a Bisericii Ortodoxe”.

La rândul său Patriarhia Română a comunicat prin adresa nr. 3236 din 3 august 2005, punctul de vedere al Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, potrivit căruia „exorcismul, adică suita de rugăciuni pentru alungarea duhurilor necurate, face parte din doctrina și practica Bisericii Universale, cu temeiuri în Sfânta Scriptură și constă exclusiv din rugăciuni însoțite de stropire cu agheasmă și ungere cu undelemn sfințit. Orice acte sau proceduri în afara acestora, de natura celor folosite la T. se constituie în abateri grave de la disciplina bisericească”.

Prin urmare, izolarea în propria chilie și legarea membrelor victimei cu sfori și prosoape și apoi cu lanțuri asigurate cu lacăte pe acea targă din scândură, în împrejurările arătate, în perioada 10 - 15 iunie 2005, constituie acțiuni în vădită contradicție cu prevederile acestor acte normative, ale legii penale și ale legiuirilor bisericești, ceea ce conferă faptei caracter ilegal.

De aceea, orice acțiune privativă de libertate, în alte condiții decât cele legale și orice depășire a duratei legale a privării de libertate constituie infracțiune. În acest sens, în literatura juridică penală se învederează că ori de câte ori, privarea de libertate se face în alte condiții decât cele autorizate de lege (un nebun este internat într-o locuință în loc să fie predat autorităților), ori în alte scopuri decât cele legale (reținerea unui alienat ca răzbunare pentru prejudiciile produse), fapta va constitui infracțiune.

Așadar, nici o reglementare, laică sau bisericească nu îngăduie unei persoane, fie ea monah sau monahie, să lipsească o persoană de libertate în mod ilegal.

În conținutul constitutiv al infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în forma ce se va reține în sarcina inculpaților, elementul subiectiv (intenția) formează singur latura subiectivă a acestuia, astfel că nu este necesară și împlinirea altor cerințe, ca mobilul și scopul infracțiunii. În speță însă, constatarea și cunoașterea motivului infracțiunii scoate în evidență dorința inculpaților de a se apăra împotriva heteroagresivității victimei, cât și un anume sentiment religios materializat voit în privarea de libertate a acesteia, în pofida practicilor și a normelor bisericești și în vădită contradicție cu normele legale, deși vulnerabilitatea, inadaptabilitatea și starea ei de sănătate impuneau o altă atitudine a inculpaților.

Acțiunea continuă a inculpaților, în modalitatea prezentată, a fost săvârșită cu intenția de a o lipsi de libertate pe I.M.C. Acțiunea acestora a fost voită de către toți și asumată în același timp. Acest aspect rezultă din declarațiile constante ale inculpaților care au arătat că au recurs la imobilizarea victimei deoarece aceasta prin comportamentul său datorat bolii psihice (și demonizării potrivit susținerii lor) a creat o reală stare de pericol pentru integritatea corporală a viețuitorilor mânastiriii, tulburându-le liniștea prin țipetele și cuvintele triviale. Inculpații au învederat faptul că au izolat-o și imobilizat-o pe victimă și pentru a o proteja, deoarece se lovea cu capul de planuri dure. Nu poate fi reținut acest ultim aspect în apărarea inculpaților, întrucât victima nu a prezentat nici o leziune care să se fi produs printr-un mecanism autoagresiv. La autopsia medico-legală nu au fost obiectivate leziuni care să aibă un asemenea mecanism de producere.

Pe de altă parte, martorii audiați în cauză (R.E., U.I., R.E., R.I., C.R.), care au susținut în plan subiectiv acțiunea inculpaților, au declarat că au avut reprezentarea asupra realei stări de pericol pe care o prezenta victima și că au încercat permanent să o evite pentru a nu fi loviți sau injuriați, considerând că pe lângă „tratamentul” duhovnicesc aplicat victimei, izolarea și imobilizarea acesteia viza și protecția lor. De pildă, martorul U.I., referindu-se la începutul perioadei infracționale, respectiv 10 - 13 iunie 2005, a arătat în declarația sa, că I.C.M. era agitată, se manifesta violent, vorbea urât, le bătea pe celelalte măicuțe, fugea după noi toate, cânta, dansa prin curte. Datorită acestei atitudini, maica N. împreună cu părintele C.D.P. au decis să o închidă în chilie pe I.C.M. Cheia încuietorii chiliei era pe dinafară, astfel că la I.C.M. aveau acces numai maica N., A., P. și S.”.

În aceeași ordine de idei, din declarațiile constante ale inculpaților date în prezența apărătorilor aleși, a rezultat că izolarea și imobilizarea victimei a fost motivată de faptul că în mănăstire și în biserica din incinta acesteia veneau credincioși din localitățile învecinate, iar ei, inculpații nu aveau interesul ca victima să fie văzută în starea de agitație psihomotorie cu consecințele descrise, care putea avea ca efect înfricoșarea și îndepărtarea acestora de lăcașul de cult.

Prin urmare, inculpații nu pot susține că acțiunea lor de a o izola și imobiliza pe victimă a fost de natură să alunge duhurile rele, întrucât nu aveau dreptul să procedeze în acest fel, mai ales că a existat un precedent, cel din luna aprilie 2005, când victima a avut crize similare asupra cărora ei au avut reprezentarea clară a acțiunii lor, raportată la starea de sănătate mentală a I.M.C., când în modul cel mai firesc au transportat-o la spital pentru tratament. Odată cu reapariția crizelor, a agitației psihomotorii a victimei, inculpații trebuiau să sesizeze autoritățile abilitate (sanitare, administrative, judiciare, etc.) pentru preluarea și tratarea acesteia în condiții de spitalizare, pentru boala psihică diagnosticată anterior. Inculpații nu aveau abilitarea legală de a hotărî asupra stării de sănătate a victimei și asupra modalităților de tratare a acesteia.

Ei trebuiau să se conformeze prescripțiilor și recomandărilor medicale și anume de a duce victima la control de specialitate după terminarea tratamentului medicamentos administrat la mănăstire. Medicul psihiatru era singurul în măsură să decidă asupra stării de sănătate a victimei. În acest sens martorul, medicul psihiatru S.G., a precizat că i-a atras atenția inculpatei A.N.S. că boala victimei este gravă și ca atare trebuie tratată medicamentos, după care trebuie să revină la control psihiatric.

Așadar, inculpații cunoscând cu toții această circumstanță reală au avut reprezentarea corectă a datelor realității privitoare la starea de sănătate a victimei, așa încât au acționat cu conștiința deplină a cunoașterii acestei stări.

Inculpații au privat-o de libertate pe victimă conștient și continuu, deși aveau posibilitatea de a o dezlega după efectuarea slujbelor, rugăciunilor pentru alungarea duhurilor rele, ceea ce nu au făcut. Dorința de libertate a victimei a fost fermă și evidentă încă de la începutul perioadei de sechestrare, când a fugit din chilia în care stătuse închisă, profitând de neatenția inculpatei C.A.L., care o supraveghea și ținea cheia de la ușa de acces. În loc să-i redea libertatea, inculpații au stăruit să o readucă în propria chilie, să o izoleze și să o lege, astfel cum am arătat, fapt care demonstrează intenția lor de a sechestra victima.

De altfel, chiar inculpații au arătat în declarațiile olografe că alungarea duhurilor rele se făcea „prin post și rugăciune, potrivit Sfintei Scripturi”. Depășirea ritualului neviolent, a preceptelor religioase citate și lipsirea de libertate a unei persoane bolnave psihic, timp îndelungat, în perioada 13 - 15 iunie 2005, în care nu s-a putut alimenta și hidrata s-au realizat, exclusiv, din inițiativa inculpaților. Motivația lor că victima a prezentat permanent o stare de pericol chiar și după efectuarea rugăciunilor demonstrează că boala psihică a victimei, netratată medicamentos era cea care conducea la comportamentul agresiv și nu demonizarea. Imobilizarea victimei a încetat doar în momentul când aceasta se afla într-un stadiu premergător instalării morții biologice, când, potrivit aprecierii inculpaților, nu mai prezenta un pericol pentru obștea mânastiriii și nu în situația în care C.M.I. era sănătoasă fizic și s-ar fi putut opta pentru o conduită terapeutică. În legătură cu acest aspect martorul, preot H.D. a precizat în declarația sa că în măsura în care rugăciunile pe care și el le practica pentru alungarea duhurilor rele nu dădeau rezultatele scontate, recomanda însoțitorilor sau aparținătorilor care aduceau persoane bolnave în biserică să consulte medici de specialitate pentru tratament.

În privința celeilalte cerințe esențiale, referitoare la scopul infracțiunii, învederăm următoarele: pentru existența infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal nu este necesar ca scopul acesteia să îl constituie comiterea unei alte infracțiuni. De exemplu, situația aceluia care pentru a săvârși o infracțiune de omor, procedează inițial la lipsirea victimei de libertate. Infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal există și în situația în care scopul acesteia nu îl reprezintă comiterea unei alte infracțiuni. De pildă, situația aceluia care lipsește de libertate o persoană, pentru ca aceasta din urmă, să nu se întâlnească cu o alta, neagreată de primul. Atât timp cât nu face parte din situațiile permise de lege, limitarea dreptului persoanei la libertate se sancționează indiferent de natura motivului care determină acțiunea de limitare, inclusiv în situația în care subiectul activ, adică autorul, consideră că prin acțiunea lui aduce un beneficiu celui care este lipsit de libertate. În ambele variante ale scopului urmărit de autor, acela de a comite o infracțiune sau acela „de a face bine”, lipsirea de libertate este ilegală și de aceea constituie infracțiune, scopul nefăcând parte din elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

În ceea ce privește rezultatul mai grav produs este de învederat că moartea victimei C.M.I. a fost urmarea acțiunii inculpaților de a o sechestra, în perioada 10 - 15 iunie 2005, în care victima a fost lipsită de libertatea fizică de a se mișca, de a se hrăni și hidrata. Inculpații nu au urmărit ca prin nehidratarea și nealimentarea victimei în perioada privării de libertate să suprime viața acesteia, deși trebuiau și puteau să prevadă rezultatul inacțiunii lor. Aceasta rezultă din susținerile inculpaților în care au arătat că au încercat să-i dea ceai și pâine, însă victima refuza. Contenția mecanică prelungită în poziția decubit dorsal a fost total neadecvată pentru hidratarea și hrănirea victimei, atât personal, cât și de către inculpați. Rezultatul mai grav, moartea persoanei, s-a produs din vina inculpaților, care trebuiau și puteau să-l prevadă. Șocul hipovolemic care a constituit cauza morții s-a instalat ca urmare a deshidratării severe în timp ce victima a fost izolată și imobilizată, mai întâi în chilia ei și apoi, pe acea cruce improvizată. Starea de sănătate fizică și psihică a victimei era de natură să atragă atenția inculpaților asupra urmării faptei lor, cu atât mai mult cu cât crizele persistau, iar semnele clare și evidente de însănătoșire nu apăreau.

Atât timp cât între momentul de început al privării de libertate a victimei și cel al morții nu s-a interpus un alt fapt, care să întrerupă starea de imobilism și să facă posibilă reechilibrarea hidroelectrolitică, demonstrează că ei au ignorat, în mod categoric, orice altă intervenție pentru salvarea ei, deși agitația psihomotorie nu încetase.

Inculpații aveau datoria să procedeze cu toată atenția și să depună toate diligențele pentru a lua măsurile necesare de salvare a victimei, având în vedere experiența lor de viață, studiile medii, faptul că lucraseră în instituții publice, că aveau un contact permanent cu Spitalul Județean pentru tratarea altor călugărițe bolnave, că aveau posibilitatea de a o duce la spital pentru tratament, ceea ce nu au făcut. Cu alte cuvinte, inculpații trebuia și puteau să prevadă rezultatul mai grav al faptei lor, respectiv moartea C.M.I.

Din probele administrate în cauză a rezultat, fără echivoc, că între contenția mecanică (starea de imobilism continuu) a victimei, lipsa aportului hidric și nutritiv, care au generat deshidratarea severă și au determinat șocul hipovolemic și moartea victimei a existat o legătură indisolubilă.

Prin urmare, în cadrul infracțiunii ce se va reține în sarcina inculpaților, forma de vinovăție a intenției referitoare la lipsirea de libertate în mod ilegal este însoțită de cea a culpei în ce privește moartea victimei. Între acțiunea materială intenționată de restrângere și paralizare a libertății fizice a victimei, concomitentă cu inacțiunea lor culpabilă privitoare la lipsa aportului hidric și nutritiv, care s-au cumulat și potențat reciproc și moartea C.M.I., rezultat mai grav produs din culpă, a existat fără dubiu legătură de cauzalitate directă.

Caracteristic, așadar, pentru activitatea infracțională specifică lipsirii de libertate în mod ilegal urmată de moartea victimei, în care se întâlnește forma mixtă de vinovăție este faptul că inculpații prevăzând și urmărind sau acceptând producerea unui anumit rezultat, săvârșesc o faptă ce constituie elementul material al unei infracțiuni, dar produc un rezultat mai grav ce caracterizează o variantă agravată a infracțiunii în al cărei conținut complex a fost prevăzută această situație.

Inculpații, au recunoscut pe parcursul urmăririi penale, în mod constant acțiunile materiale săvârșite, însă au invocat în apărarea lor că au acționat în spiritul bunei credințe, în ideea de „a alunga duhurile rele ce posedau victima”, că au acționat din punct de vedere duhovnicesc, întrucât tratamentul medicamentos a fost ineficient. Au arătat, de asemenea, că au izolat și imobilizat victima, mai întâi în chilia ei pentru protecția „măicuțelor”, a „mirenilor” și chiar a acesteia dat fiind comportamentul ei hetero și autoagresiv și nu în scopul de a o lipsi de libertate. Au declarat că au procedat la legarea victimei pe acea cruce improvizată potrivit unor practici religioase având același motiv de înlăturare a duhurilor rele, pe de o parte, cât și de protecție a ei și a celorlalte persoane, pe de altă parte. Aceștia au susținut constant că nu au acționat cu intenția de a o lipsi de libertate și că nu au prevăzut rezultatul mai grav al faptei lor, respectiv moartea C.M.I.

Inculpații, asumându-și acțiunile materiale întreprinse, au formulat, prin apărătorii lor cereri prin care au solicitat, fie schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lăsarea fără ajutor, prevăzută și pedepsită de art. 315 C. pen., fie scoaterea de sub urmărire penală susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura subiectivă, ori că există una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei referitoare la vinovăție. În susținerea cererii, ei au arătat că nu au săvârșit „acte voite de imobilizare nemotivată a victimei” și că au avut „o atitudine compătimitoare, frățească”, în acord cu crezul lor creștin. Nu poate fi reținută această apărare întrucât așa cum am arătat activitatea infracțională a inculpaților încalcă în mod flagrant ritualurile prevăzute de legiuirile bisericești (care permit numai rugăciuni și nu acțiuni violente care să pună în pericol integritatea corporală și viața unei persoane) și contravin tuturor actelor normative la care am făcut referire mai sus.

În ceea ce privește incidența cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei invocate de inculpați, și anume eroarea de fapt, legitima apărare, starea de necesitate și constrângerea fizică este de învederat că toate privesc vinovăția ca trăsătură esențială a infracțiunii. Referitor la aplicabilitatea art. 51 C. pen., privind eroarea de fapt, trebuie subliniat că inculpații au avut reprezentarea corectă a datelor realității. Ei au cunoscut că victima era bolnavă psihic. Ca atare, orice îngrădire ilegală a libertății fizice de mișcare a acesteia, coroborată cu lipsa tratamentului medicamentos, pe care l-au întrerupt voit, cu restricțiile lichidiene și alimentare (situație ce constituie o circumstanță reală, care se răsfrânge asupra tuturor inculpaților), conferă faptei privative de libertate caracter ilegal.

Astfel, inculpata A.N.S. a cunoscut starea victimei încă din momentul internării acesteia în Secția de psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui, când a afirmat „am rămas uimită văzând-o cum arată, cu clăbuci la gură uscați de nu i se vedeau dinții, am reacționat cu glas asupra infirmierelor că o să moară dacă va fi lăsată așa …, a doua zi de luni am fost la spital în fața doctorului și mi-a spus că viața ei de acum e numai așa” (declarația olografă din 17 iunie 2005). Victima a fost diagnosticată de medicul specialist și tratată într-o unitate de profil, cu rezultate care au permis externarea și continuarea tratamentului în ambulatoriu, la mănăstire, de asemenea, cu rezultate bune.

Inculpații s-au substituit medicului specialist, în sensul că în locul bolii psihice au pus demonizarea, iar în locul tratamentului medicamentos au aplicat victimei ritualuri și rugăciuni pentru alungarea duhurilor rele, recurgând la izolarea și lipsirea de libertate a acesteia prin contenția mecanică prelungită. În acest mod au atribuit caracter ilegal acțiunii lor, în condițiile în care chiar ei au criticat vehement modalitatea în care a fost îngrijită în Secția de psihiatrie a Spitalului Județean, unde „a fost nevoie de șase persoane să o imobilizeze, pentru a-i face o injecție cu care să o calmeze” și apoi, ținută în somn medicamentos etc. Deci, inculpații au cunoscut semnificația imobilizării unei persoane, fie ea și în condițiile permise de lege, pe care însă au dezaprobat-o, considerând-o inumană, deși C.M.I. se afla sub tratament medicamentos de specialitate.

Prin urmare, nu poate fi admisă apărarea inculpaților în sensul că nu au cunoscut sau că au avut o reprezentare greșită a datelor realității, întrucât conduita lor subiectivă s-a sprijinit pe situații cunoscute, concrete, pentru care într-o ipostază similară au acționat corect. Nu poate fi acceptată nici apărarea privind o eventuală îndoială asupra stării de sănătate a victimei și pe cale de consecință a caracterului ilegal al privării de libertate (deși îndoiala nu implică o reprezentare greșită a realității) din aceleași considerente.

Celelalte cauze care înlătură caracterul penal al faptei invocate de inculpați nu pot fi admise deoarece nu sunt întrunite condițiile pentru ca acestea să aibă incidență în cauză (de exemplu, depășirea duratei privării de libertate impusă de legitima apărare sau starea de necesitate și continuarea imobilizării, a făcut să dispară starea de pericol iminent sau actual, apărută datorită comportamentului victimei; sau lipsa unei constrângeri fizice din partea victimei căreia inculpații nu i-au putut rezista; ori lipsa condițiilor privind atacul în cazul legitimei apărări potrivit căreia acesta trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat și să fie imediat etc.).

În consecință, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, susținerile inculpaților privitoare la incidența acestor cauze care privesc vinovăția.

Inculpații au invocat, de asemenea, în apărarea lor faptul că moartea sorei C.M.I. s-a produs datorită intervenției medicului de pe ambulanță, care prin manevre imprudente (referitoare la decelarea semnelor de viață și a măsurilor de resuscitare în cadrul cărora a administrat în mod incorect și contraindicat adrenalină, ca mod și ca doză mare) i-a provocat o insuficiență cardiacă acută.

Urmează a fi înlăturată, ca neîntemeiată, susținerea inculpaților, întrucât, prin proba cu martori, actele medicale și medico-legale, convorbirile telefonice dintre inculpatul C.P.D., A.N.S., J.V. și stația de salvare aflate la dosarul cauzei s-a făcut dovada certă a faptului că moartea C.M.I. a survenit înainte de sosirea la fața locului a ambulanței. Medicul de pe ambulanță a constatat doar apariția semnelor morții reale, astfel cum a consemnat în fișa de solicitare citată mai sus, dar din motive legate de ineditul situației și de presiunea emoțională creată asupra sa, a ridicat persoana și a încercat măsuri de resuscitare. Faptul morții a fost constatat și de medicul de medicină urgență de la Camera de Gardă a Spitalului Județean Vaslui. În actele medico legale s-a susținut cu argumente științifice faptul că puncția venoasă pentru montarea perfuziei efectuată în cadrul protocolului de resuscitare în cadrul transportului, s-a făcut la mâna stângă și nu la mâna dreaptă (așa cum din eroarea s-a reținut ulterior, de alți medici legiști), iar examenele histopatologice (efectuate pe fragmentul de piele de la plica cotului drept, unde s-a suspectat că s-a efectuat puncția venoasă, în timpul vieții), nu au evidențiat o reacție vitală (gen tromboză intravasculară sau hemoragie). Aceasta înseamnă că la nivelul plicii cotului drept nu a existat o leziune traumatică, astfel că nu se poate pune problema existenței reacției vitale în acea zonă anatomică.

Așa cum am arătat, moartea persoanei s-a datorat șocului hipovolemic consecutiv deshidratării severe, determinată de restricția prelungită de lichide și nu insuficienței cardiace acute survenite în urma administrării contraindicate de adrenalină, astfel cum a arătat medicul legist recomandat de inculpați. Constatările necroptice nu au pus în evidență în stomac și intestinul victimei conținut alimentar sau lichidian, astfel că afirmațiile inculpatelor potrivit cărora i-au dat ceai și pâine sunt nesincere și nu pot înlătura diagnosticul medico-legal inițial, acela al deshidratării.

Prin urmare, apărarea inculpaților potrivit căreia moartea victimei ar fi avut altă etiologie nu poate fi susținută științific, urmând a fi înlăturată ca neîntemeiată.

În consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpații O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. și C.P.D.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații recurenți O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. și C.P.D. vor fi obligați la plata sumei de 200 lei fiecare cheltuielile judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și de inculpații O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. și C.P.D. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurenții inculpați O.E., C.A.L., B.S., A.N.S. și C.P.D. să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.