Challenge to prosecution's refusal to investigate contract fraud; burden of proof and statute of limitations bar recusal review
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice), Criminal Section, dismissed as unfounded the appellant's recourse against the Court of Appeal of Craiova's judgment, which had upheld the prosecution's resolution to decline the initiation of criminal prosecution, thereby upholding the lower court's dismissal of the complaint and ordering the appellant to pay 100 lei in judicial costs to the state. The dispute concerned a complaint filed under Article 278 of the Code of Criminal Procedure challenging the prosecutor's decision to close the investigation into allegations of intellectual falsification and use of falsified documents regarding a credit contract and an immovable security guarantee, where the complainant alleged the acts were committed by a bank director and a lawyer. The decisive legal basis relied upon was the finding that the complainant failed to provide evidence proving the involvement of the accused parties in the disputed contracts, that the alleged falsified documents were not produced, that a definitive non-litis judgment regarding the actual signatory of the contracts already existed, and that the statute of limitations for criminal liability had expired, rendering the resolution to decline prosecution legally and substantively sound.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 291 C. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Challenge to prosecution's refusal to investigate contract fraud; burden of proof and statute of limitations bar recusal review: The dispute concerned a complaint filed under Article 278 of the Code of Criminal Procedure challenging the prosecutor's decision to close the investigation into allegations of intellectual falsification and use of falsified documents regarding a credit contract and an immovable security guarantee, where the complainant alleged the acts were committed by a bank director and a lawyer. The decisive legal basis relied upon was the finding that the complainant failed to provide evidence proving the involvement of the accused parties in the disputed contracts, that the alleged falsified documents were not produced, that a definitive non-litis judgment regarding the actual signatory of the contracts already existed, and that the statute of limitations for criminal liability had expired, rendering the resolution to decline prosecution legally and substantively sound.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to order the appellant to pay 100 lei in judicial costs to the state.
Full text
Asupra recursului de față,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 108 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea petentului V.I. împotriva Rezoluției nr. 616/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privindu-i pe intimații B.M. și D.D.
În considerentele hotărârii, instanța a arătat că rezoluția atacată, confirmată de procurorul ierarhic este legală și temeinică, întrucât, aspectele invocate de petent au mai făcut obiectul verificării de către parchet, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de D.I., director al SC B., sucursala Olt (dosar nr. l40/P/1998 și nr. l876/P/2002, soluție menținută de Judecătoria Slatina prin Sentința penală nr. 1252/2005 și de Tribunalul Olt prin decizia penală nr. 715 din 22 noiembrie 2005.
Prin urmare s-a reținut că nu există faptele de fals intelectual reclamate de petent, ambii intimați avocatul B.M. și directorul băncii D.D. neparticipând la încheierea contractului de credit nr. 327/1996 și a contractului de garanție imobiliară nr. 3302/1996, reprezentant al unității bancare fiind D.I., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Totodată, s-a reținut și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.
Împotriva acestei sentințe, petiționarul a declarat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținând că în mod nelegal i-a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată conform art. 2781 C. proc. pen. Nu a indicat nici un caz de casare.
Recursul declarat de petent este nemotivat și nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 2781 alin. (l) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare potrivit art. 277 și 278, la judecătorul de ia instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
În speță, prin Rezoluția din 12 septembrie 2007, dată în dosarul nr. 616/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.M. și D.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.
S-au avut în vedere faptul că nu au existat probe de vinovăție precum și împlinirea prescripției răspunderii penale.
Rezoluția a fost confirmată de Procurorul general al aceluiași Parchet prin Rezoluția din 19 octombrie 2007 dată în dosarul nr. 2167/II/2/2007, prin care s-a respins plângerea petentului.
Prin sentința penală nr. 108 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.
Recursul declarat de petent nu a fost motivat.
Înalta Curte constată că în mod temeinic și legal instanța de fond, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea petentului, întrucât acesta nu a făcut dovezi privind comiterea de către intimați a faptelor penale reclamate.
Prin urmare, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a plângerii petentului, soluție pronunțată prin sentința atacată, este legală.
Petentul a reclamat inițial săvârșirea faptelor de fals și de uz de fals de către directorul unității bancare D.I., nu D.D., față de care atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cât și Judecătoria Slatina și Tribunalul Olt, au constatat în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat că nu a săvârșit faptele. Referitor la intimatul B.M., avocat, de asemenea, nu s-a făcut nici o dovadă că ar fi săvârșit faptele reclamate, nedepunându-se nici pretinsele acte falsificate.
Însuși recurentul petent nu a indicat în recursul declarat nici un motiv de casare.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului petent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.I. împotriva Sentinței penale nr. 108 din 4 mai 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2008.