Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2648/2008 AI generated

Criminal non-prosecution of local authority lawyer retention: mayor’s statutory power to appoint counsel without local council approval

Case Number Decizia nr. 2648/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's decision to reject the criminal complaint and maintaining the prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings. The dispute involved a civil party who alleged that a local mayor and a lawyer committed fraud and abuse of office for hiring the lawyer to represent the local council and local administrative authorities in a civil lawsuit without prior approval from the local council. The court determined that the allegations failed because the mayor was legally authorized under local administration law to appoint a lawyer for the local public authority in civil litigation without a specific council resolution, and the lawyer acted within her professional rights under the contract of legal assistance; consequently, the facts claimed did not constitute criminal offenses, triggering the statutory impediment to initiating prosecution under the Romanian Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis included Articles 228 and 10(lit. a) of the Code of Criminal Procedure, Article 21(3) and Article 37 of Law No. 215/2001 on Local Public Administration, and Articles 2(4) and 28 of Law No. 51/1995 on the Organization and Exercise of the Profession of Lawyer. The appellant was ordered to pay 100 lei in state judicial fees.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 lit. a) C. proc. pen, art. 223 C. proc. pen, art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 228 alin. (1) C. proc. pen, art. 221 C. proc. pen, art. 10 C. proc. pen; Criminal non-prosecution of local authority lawyer retention: mayor’s statutory power to appoint counsel without local council approval: S-a mai reținut că intimata, în calitate de primar al comunei Chințeni și președinte al C.L. de aplicare a Legii nr. 18/1991, în virtutea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, a angajat-o pe intimata G.S., avocat, pentru a reprezenta interesele unității administrativ teritoriale și ale comisiei locale în procesul civil cu petentul. În această calitate și pentru aceste motive, primarul nu avea nevoie de aprobarea consiliului local, deși acesta a fost informat despre această împrejurare în ședința din 22 februarie 2006, iar prin hotărârea din 12 decembrie 2006 a acestui consiliu s-a aprobat achitarea onorariului avocatului G.S., pentru reprezentarea primăriei în procesul cu petentul.

Keywords

AI generated
appointment of counsel judicial law exercise of public powers municipal administrative authority legal profession criminal prosecution

Cited Legislation

AI generated
art. 10 lit. a) C. proc. pen
(1) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.L.M., primar al comunei Chințeni, jud.
art. 223 C. proc. pen
Instanța a calificat modalitatea de sesizare a organelor judiciare drept denunț în sensul art. 223 C. proc. pen.
art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen
56/2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I.L., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 10 martie 2008, emisă în dosarul nr.
art. 228 alin. (1) C. proc. pen
Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.
art. 221 C. proc. pen
pen., sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C.
art. 10 C. proc. pen
pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen.
art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001
18/1991, în virtutea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, a angajat-o pe intimata G.S., avocat, pentru a reprezenta interesele unității administrativ teritoriale și ale comisiei locale în procesul civil cu petentul.
art. 28 din Legea nr. 51/1995
(4) și art. 28 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 6 mai 2008 și înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 756/33/2008, petentul P.I.L. a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, față de făptuitoarele S.L.M. și G.S., cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 215 C. pen. și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sau reținerea cauzei pentru judecare, de către Curte.

În motivarea plângerii s-a arătat că, în mod greșit, atât procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale, cât și procurorul general care i-a respins plângerea împotriva acestei soluții, au considerat că faptele reclamate de petent nu există, în pofida documentelor depuse la dosar și care dovedesc vinovăția făptuitoarelor, nefiind luate în considerare la adoptarea acestei soluții dispozițiile Legii nr. 215/2001, modificată prin Legea nr. 286/2006 privind administrația publică locală.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei Curtea a constatat următoarele:

Prin rezoluția procurorului din 10 martie 2008, emisă în dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (1) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de S.L.M., primar al comunei Chințeni, jud. Cluj și G.S.I., avocat, decan al Baroului de Avocați Cluj.

În esență, petentul a reclamat faptul că nu a existat aprobarea C.L. Chințeni pentru angajarea doamnei avocat G.S.I. în procesul civil în care acesta a fost chemat în judecată.

Instanța a calificat modalitatea de sesizare a organelor judiciare drept denunț în sensul art. 223 C. proc. pen.

Prin sentința penală nr. 56/2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I.L., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 10 martie 2008, emisă în dosarul nr. 50/P/2008 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

În cauză, în mod corect, procurorul a constatat că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele reclamate nu există.

Interpretând textele legale care incriminează cele două infracțiuni prevăzute de art. 215 și 246 C. pen., instanța a reținut că într-adevăr, din conținutul actului de sesizare (denunțul petentului) și actele premergătoare efectuate în cauză (declarația intimatei S.L.M., copia procesului-verbal al ședinței C.L. Chințeni din 22 februarie 2008, copia hotărârii C.L. Chințeni din 22 decembrie 2006, copie contract asistență juridică), rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Nu a existat o inducere în eroare de către primar, a consiliilor locale cu privire la angajarea avocatei G.S. pentru a reprezenta interesele primăriei în procesul civil cu petentul, în scopul obținerii pentru sine a unui folos material injust și nu s-a pricinuit vreo pagubă, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit nici că primarul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință nu a îndeplinit un act sau l-a îndeplinit în mod defectuos, iar prin aceasta, să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane, în complicitate cu avocatul angajat.

S-a mai reținut că intimata, în calitate de primar al comunei Chințeni și președinte al C.L. de aplicare a Legii nr. 18/1991, în virtutea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, a angajat-o pe intimata G.S., avocat, pentru a reprezenta interesele unității administrativ teritoriale și ale comisiei locale în procesul civil cu petentul. În această calitate și pentru aceste motive, primarul nu avea nevoie de aprobarea consiliului local, deși acesta a fost informat despre această împrejurare în ședința din 22 februarie 2006, iar prin hotărârea din 12 decembrie 2006 a acestui consiliu s-a aprobat achitarea onorariului avocatului G.S., pentru reprezentarea primăriei în procesul cu petentul.

S-a concluzionat că nu se poate reține în sarcina intimatei avocate, comiterea vreunei infracțiuni, aceasta nefăcând altceva decât să încheie un contract de asistență juridică cu primarul comunei Chințeni, în virtutea dispozițiilor art. 2 alin. (4) și art. 28 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, solicitând casarea sentinței, examinarea cauzei sub toate aspectele și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea completării probațiunii, stabilirii adevărului și trimiterea în judecată a intimatelor, susținând în continuare, în esență, că în cauzele civile în care figurează ca parte s-au comis numeroase abuzuri, avocata G.S. fiind angajată de primarul S.L.M. în lipsa adoptării unei hotărâri a C.L. în acest sens, înșelând această instituție în complicitate cu primarul pentru ca aceasta să beneficieze de foloasele nelegal obținute pe parcursul a 3 mandate.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed.

Pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții.

- să existe o sesizare sau să se fi efectuat acte premergătoare după primirea și înregistrarea actului de sesizare.

- din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare să rezulte vreunul din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale.

Instanța a stabilit în mod corect, din punct de vedere juridic, că deși petentul a intitulat sesizarea plângere penală, aceasta nu este o plângere în sensul art. 222 C. proc. pen., pentru că petentului nu i s-a cauzat o vătămare prin infracțiune, fiind vorba de un denunț, în sensul art. 223 C. proc. pen.

Organul de urmărire penală primind sesizarea este obligat, printre altele, să verifice și existența vreunuia din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare din conținutul cărora, în mod corect s-a reținut că există unul din cazurile de începere a urmăririi penale, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Din verificările efectuate rezultă că petentul a chemat în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca pe primarul comunei Chințeni, S.L.M., C.L. de aplicare a Legii nr. 18/1990 precum și C.L. al comunei Chințeni, iar în baza contractului de asistență juridică s-a prezentat avocat G.S.I.

În ședința C.L. al comunei Chințeni, din data de 22 februarie 2006, primarul S.L.M. a pus în discuție angajarea avocatului în procesul civile, iar în data de 12 decembrie 2006, C.L. a aprobat plata onorariului.

Pentru plata onorariului de avocat există o hotărâre a consiliului local, singura care era necesară.

De regulă, persoana juridică participă în procesul civil prin reprezentant, conform art. 68 C. proc. civ.

Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 este o autoritate publică cu autoritate administrativă care este reprezentată legal de primar (conform art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicată).

Conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, primarul reprezintă în justiție comuna, iar în baza art. 21 alin. (3), primarul poate împuternici un avocat care să reprezinte interesele unității administrativ teritoriale sau autorității administrației publice locale.

Numai în situațiile expres prevăzute de lege (art. 37 din Legea nr. 215/2001) este obligatorie hotărârea anterioară a consiliului local, privind împuternicirea, cauza de față neîncadrându-se în aceste dispoziții legale.

Față de aceste considerente, în mod corect s-a reținut că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptele reclamate nu există.

Același caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale există și în cazul intimatei G.S.I.

Dreptul avocatului de reprezentare este dat de contractul de asistență juridică, acesta fiind împuternicit să efectueze orice act specific profesiei și pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului, conform Legii nr. 51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Conform art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 orice persoană are dreptul să-și aleagă în mod liber avocatul, iar în baza art. 28 avocatul are dreptul să asiste și să reprezinte orice persoană în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă.

În concluzie, în mod corect s-a apreciat ca fiind inexistente faptele reclamate de petent.

Toate aceste considerente, atrag concluzia că recursul declarat de petent nu este fondat și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar P.I.L. împotriva sentinței penale nr. 56 din 14 mai 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 septembrie 2008.