Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2122/2008 AI generated

Authenticity of judicial photographs and non-prosecution for alleged judicial falsification of accident scene records

Case Number Decizia nr. 2122/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the criminal appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the victim’s objection against the prosecutor’s resolution not to initiate criminal proceedings, resulting in the defendant police officers prevailing. The dispute centered on a challenge to a non-prosecution decision where the victim alleged that municipal police officers committed forgery of judicial documents, judicial falsification, and favoritism by allegedly falsifying the dates on judicial photographs from a 2005 traffic accident to favor the opposing driver. The court determined the appeal lacked merit because a forensic criminalistic expertise confirmed that while the digital file metadata indicated creation on the day after the accident, the photographs themselves were authentic and taken at the scene, and manual measurements, not the photos, determined vehicle distances and braking traces; consequently, the procedural requirements for non-prosecution under Article 228(4) of the Code of Criminal Procedure were satisfied, and the appellant was ordered to pay 160 lei in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 289 C. pen, art. 291 C. pen, art. 246 C. pen, art. 247 C. pen, art. 264 C. pen, art. 228 alin. (4) C. proc. pen; Authenticity of judicial photographs and non-prosecution for alleged judicial falsification of accident scene records: În temeiul art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată G.T.D. a formulat plângere la judecător care, așa cum s-a arătat, a fost respinsă prin sentința penală nr. 44 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia.

Keywords

AI generated
forgery proceedings criminal prosecution police officers traffic accident documents in the file e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 289 C. pen
723/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art.
art. 291 C. pen
pen., art. 291 C. pen., art.
art. 246 C. pen
pen., art. 246 C. pen., art.
art. 247 C. pen
În privința criticii privind nepronunțarea prin soluția de neurmărire în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen., a constatat că în fapt această infracțiune a fost supusă examinării, fiind vorba de o simplă omisiune.
art. 264 C. pen
și art. 264 C. pen., de către lucrătorii Poliției Mun.
art. 228 alin. (4) C. proc. pen
pen., în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art.
art. 2781 C. proc. pen
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată G.T.D.
art. 3896 alin. (3) C. proc. pen
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3896 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44 din 3 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului G.T.D. împotriva rezoluției nr. 210/P/2007 din 23 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanța a reținut, în fapt, că persoana vătămată G.T.D. a sesizat organul de urmărire penală, în cursul cercetărilor care se efectuau în dosarul nr. 723/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289 C. pen., art. 291 C. pen., art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 264 C. pen., de către lucrătorii Poliției Mun. Sibiu cu ocazia cercetării locului faptei urmare accidentului de circulație produs la data de 25 februarie 2005 pe raza Mun. Sibiu.

Concret, s-a imputat lucrătorilor de poliție faptul că au falsificat fotografiile judiciare efectuate la locul accidentului în care au fost implicați conducătorii auto G.T.D. și M.L.C. și prin aceasta au întocmit în fals procesul verbal de cercetare la fața locului, favorizând astfel pe acest din urmă conducător auto.

Identificând lucrătorii de poliție în persoana Inspectorului M.M., agent principal G.Ș. și agent R.M., toți din cadrul Poliției Mun. Sibiu, prin ordonanța nr. 723/P/2007 din 18 mai 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a declinat competența de efectuare a urmăririi penale în cauză în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în considerarea calității acestora de lucrători ai poliției judiciare, conform competențelor stabilite prin Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 281/2003, Legea nr. 360/2002 și Legea nr. 364/2004.

Urmare actelor premergătoare efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluția nr. 210/P/2007 din 23 mai 2007, a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.M., G.Ș. și R.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 289, 291 și 264 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) al aceluiași cod.

Procurorul a reținut că susținerile persoanei vătămate G.T.D. potrivit cărora fotografiile judiciare care compun planșa fotografică anexă a procesului verbal de cercetare la fața locului au fost efectuate la data de 26 februarie 2005 și nu la data de 25 februarie 2005, când a avut loc evenimentul rutier, nu sunt întemeiate.

În cauză a fost ordonată și efectuată și o expertiză criminalistică de către I.N.E.C. din cadrul Ministerului Justiției, din ale cărei concluzii rezultă că fișierele de pe cele 3 CD nu sunt autentice și nici nu reprezintă duplicate/clone ale unor fișiere autentice deoarece evenimentul rutier a avut loc la data de 25 februarie 2005 iar 15 fișiere au fost executate pe data de 26 februarie 2005 și 2 fișiere reprezintă rezultatul unor operațiuni de editare.

Se concluzionează astfel, de procuror că în cauză criticile nu privesc contrafacerea fotografiilor judiciare ci autenticitatea acestora sub aspectul datei cererii fișierelor și nu a datei efectuării efective a fotografiilor.

S-a stabilit că fotografiile judiciare nu cuprind aspecte ale evenimentului din 25 februarie 2005, fapt consemnat și prin procesul verbal de cercetare la fața locului, contrasemnat de martorul P.I.

De altfel, reține procurorul, chiar persoana vătămată G.T.D. a solicitat ca în efectuarea unei nou expertize tehnice pentru stabilirea vinovăției procurorului implicat în accidentul de circulație să fie valorificate fotografiile judiciare, dar mărite, în discuție.

În sfârșit, s-a mai arătat că, prin conținutul lor, fotografiile judiciare nu afectează modul de fixare în spațiu a poziției celor două autoturisme, măsurătorile manuale fiind cele care au stabilit distanțele metrice.

Plângerea împotriva acestei soluții de neurmărire a fost respinsă prin rezoluția nr. 479/II/2/2007 din 21 iunie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În temeiul art. 2781 C. proc. pen., persoana vătămată G.T.D. a formulat plângere la judecător care, așa cum s-a arătat, a fost respinsă prin sentința penală nr. 44 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia.

Instanța a înlăturat, punctual, criticile aduse soluției de neurmărire.

S-a arătat, astfel că în cauză au fost efectuate actele premergătoare necesare soluționării cauzei, rezultând din lucrările expertizei că imaginile au fost efectiv realizate la locul evenimentului rutier, fiind doar descărcate a doua zi în cele 15 fișiere create.

În privința criticii privind nepronunțarea prin soluția de neurmărire în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 247 C. pen., a constatat că în fapt această infracțiune a fost supusă examinării, fiind vorba de o simplă omisiune.

Împotriva acestei hotărâri petiționarul G.T.D. a declarat recurs, solicitând prin motivele scrise, desființarea rezoluției de neurmărire și trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea urmăririi penale și trimiterea în judecată a făptuitorilor, expertiza stabilind că fotografiile judiciare nu sunt autentice iar, pe de altă parte, că organul de urmărire penală nu a administrat probe utile, concludente și pertinente.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, conform prevederilor art. 3896 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din conținutul Raportului de expertiză criminalistică, constatarea potrivit căreia fișierele de pe CD-urile 1, 2 și 3 nu sunt autentice, se înțelege în sensul că acestea nu au fost inscripționate corect de camera foto digitală.

Asemenea, s-a stabilit că aceleași fișiere nu sunt nici duplicate/clone ale unor fișiere autentice deoarece evenimentul rutier s-a produs la 25 februarie 2005, iar 15 fișiere au fost create la 26 februarie 2005 și 2 fișiere reprezintă rezultatul unor operațiuni de editare.

Atât din aceste concluzii cât și din procesul-verbal de cercetare la fața locului rezultă că s-au executat fotografii judiciare la locul accidentului și nici în cursul actelor premergătoare, nici în cel al judecății, persoana vătămată G.T.D. nu a evocat vreun trucaj în fotografii.

Pe de altă parte, nu se relevă și nici pretinde vreun aspect de la locul faptei, fixat prin planșa foto, care să nu corespundă realității iar distanțele între autovehicule, lungimi de urme de frânare, regrese ș.a. au fost stabilite prin măsurători manuale.

Așa fiind, se constată că în cauză actele premergătoare efectuate sunt suficiente și edificatoare pentru susținerea soluției de neurmărire iar hotărârea instanței prin care a fost respinsă plângerea împotriva acestei soluții este legală și temeinică.

Față de cele ce preced, recursul petiționarului G.T.D. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.T.D. împotriva sentinței penale nr. 44 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurentul petiționar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2008.