Proof of ethnic persecution via witness testimony: sufficiency of evasive declarations under Decree 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the claimant, leaving intact the Court of Appeal’s prior decision that had dismissed the action as unfounded. The case involved an administrative challenge to a county public administration decision refusing to recognize the claimant as a beneficiary of emergency decree no. 105/1999, which grants rights to persons subjected to ethnic persecution between September 1940 and March 1945, including refugees, expellees, or those internally displaced. The central issue was the sufficiency of evidence to prove the existence of such persecution; specifically, the claimant relied on witness testimony rather than official documents, as permitted by the decree and the application norms approved by government decision no. 127/2002. The court found the testimony evasive, confusing, and contradictory, failing to establish an objective conviction that the claimant was indeed a refugee or displaced for ethnic reasons, thereby confirming the lower court’s rejection of the claim due to lack of proof.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Proof of ethnic persecution via witness testimony: sufficiency of evasive declarations under Decree 105/1999: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 684 din 28 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei R.S., prin care solicita anularea Hotărârii nr. 21472 din 27 iunie 2007 emisă de pârâta C.J.P. Cluj și obligarea acesteia la recunoașterea pentru reclamantă a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dovezile prezentate de reclamantă, în speță declarația martorului audiat nemijlocit de instanță, „nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă".
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, reiterând argumentele invocate în fața primei instanțe și, în plus, susținând că cele mai multe persoane care ar fi putut depune mărturie în favoarea sa au decedat iar martorul propus în fața instanței de fond și audiat de aceasta nu putea fi mai „convingător" decât a fost, având în vedere perioada mare de timp ce a trecut de la data refugiului.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Totodată, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. l din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.
In lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei declarațiile martorilor F.I. și L.L.
In exercitarea rolului activ al judecătorului, instanța de fond a procedat la audierea nemijlocită a martorului F.I. (fila 65 - dosar fond), declarația acestuia - evazivă, confuză și contradictorie - nefiind, însă, în măsură să determine intima convingere a judecătorului, în sensul aprecierii ca obiective și întemeiate a susținerilor reclamantei.
Așa fiind, în condițiile în care probele prezentate de reclamantă nu fac dovada refugiului și a motivelor care l-ar fi determinat, în mod corect a dispus instanța de fond respingerea acțiunii, motiv pentru care și recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta R.S. împotriva sentinței nr. 684 din 28 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2008.