Recognition of refugee status and statutory compensation for ethnic persecution under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 18340 din 22 august 2005 emisă de pârâtă, cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în martie 1940 a plecat împreună cu mama sa, din localitatea de domiciliu Aruncuța, județul Cluj, în localitatea Cojocna Nouă, din același județ, întorcându-se în martie 1945 în localitatea de domiciliu, situație dovedită cu acte de stare civilă și declarații de martori.

Prin sentința civilă nr. 340 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.M., a dispus anularea Hotărârii nr. 18.340 din 22 august 2005 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 iulie 2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă și declarațiile autentificate ale martorilor B.A., P.E., M.M. și C.L., care la rândul lor sunt beneficiare ale Legii nr. 189/2000, rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu mama sa din localitatea de domiciliu, urmare a persecuțiilor etnice instituite de regimul hortist, într-o altă localitate, în luna octombrie 1940, întoarcerea având loc în martie 1945, fiind incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce privește refugiul reclamantului, petentul nedeținând acte oficiale care să ateste situația invocată în acțiune.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. 105/1999.

Or, din declarațiile martorilor B.A., P.E., M.M. și C.L., date în fața notarului public, precum și din declarația martorei P.I., dată sub prestare de jurământ în fața instanței de fond, dar și din înscrisurile administrate ca probă în dosar, rezultă cu certitudine că reclamanta, împreună cu mama sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul 1940 în localitatea C.N., din județul Cluj, unde a rămas până în martie 1945, când s-a întors în localitatea natală - satul Aruncuța.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".

Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și mama sa au fost obligate să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar faptul că aceasta era minoră la acel moment (9 ani) presupune stabilirea aceluiași domiciliu și împărtășirea aceleiași situații cu a părintelui său. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamanta s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.

In cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 340 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2008.