Constitutional exception inadmissible for lack of nexus between challenged procedural norms and real estate partition litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeals' decision to reject the defendant's request for a constitutional referral as inadmissible, thereby leaving in force the lower courts' judgment that granted the claimant ownership of the disputed real estate and an award of its value to the defendant. The dispute arose from a civil action to partition co-ownership property, where the defendant challenged the admissibility of the referral to the Constitutional Court by arguing that various provisions of the Code of Civil Procedure and Emergency Ordinance No. 154/2007 violated constitutional principles regarding judicial independence and the separation of powers. Relying on Article 29(1) and (6) of Law No. 47/1992, the court determined that the exception was inadmissible because the defendant failed to demonstrate a necessary and reasonable link between the contested legal provisions and the resolution of the specific litigation, thus affirming that the lower court correctly refused to refer the matter to the Constitutional Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 316 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992; Constitutional exception inadmissible for lack of nexus between challenged procedural norms and real estate partition litigation: , potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 6700 din 21 iunie 2007, Judecătoria Timișoara a admis cererea principală de chemare în judecată formulată de reclamanta P.M., a constat că imobilului înscris în C.F. nr. 906 Giroc, sub nr. top. 719-720 reclamanta i-a adus îmbunătățiri și extinderi în valoare de 100.871,4 lei și a dispus sistarea stării de coproprietate existentă, în sensul că a atribuit imobilul reclamantei pe care a obligat-o să plătească pârâtului N.E. suma de 136.591,2 lei, reprezentând contravaloarea cotei sale de coproprietate.
Prin aceiași sentință a fost respinsă cererea reconvențională dedusă judecății de pârât și acesta a fost obligat să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 5872 lei.
Prin decizia civilă nr. 956/A din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Timiș a respins apelul declarat de pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul N.E., invocând incidența art. 304 pct. 4-9 C. proc. civ.
Prin cererea formulată la 21 mai 2008, pârâtul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 149, art. 155 1, art. 109, art. 2813, art. 294-298, art. 316 C. proc. civ. și ale O.U.G. nr. 154 din 19 decembrie 2007, apreciind că aceste dispoziții contravin celor prevăzute de art. 115/6, art. 124/ 1-3, art. 16/1/2, art. 21/1-3, art. 30/2, art. 31/1-2, art. 52/3, art. 53/1 și art. 148/2/4 din Constituția României.
Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins excepția invocată de pârât ca inadmisibilă, reținând că în raport de motivele de recurs, natura și obiectul pricinii, hotărârile atacate și data pronunțării lor nu există o legătură necesară și rezonabilă între normele constituționale invocate, respectiv, dispozițiile legale mai sus arătate și normele legale aplicabile litigiului de față.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul, susținând că, în mod nelegal, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o ar fi inadmisibilă, cu mențiunea că o reiterează pentru aceleași considerente arătate și în fața instanței de recurs.
Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47 din 18 mai 1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Potrivit alin. (6) al aceluiași articol, când excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În speță, nici prin cererea formulată în fața instanței investită cu soluționarea pricinii și nici prin recursul dedus judecății, pârâtul nu a arătat care este legătură dintre dispozițiile legale a căror neconstituționalitate o invocă și soluționarea cauzei în recurs, cerință impusă de alin. (1) al art. 29 din actul normativ menționat, sub sancțiunea prevăzută de alin. (6).
Dimpotrivă, pârâtul se rezumă să expună conținutul dispozițiilor legale menționate și afirmă, fără a argumenta, că prin aceste dispoziții și soluția recurată s-ar institui „o denegare și dezicere de legea de organizare și de propriul statut" al magistraților, că „se acceptă manipularea altei puteri în stat și chiar subordonarea ei prin dispozițiile O.U.G. nr. 154/2007" și, respectiv, că se încalcă principiul „separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească, în cadrul democrației constituționale".
Așa fiind, atâta timp cât dispozițiile legale a căror neconstituționale se solicita a fi analizată nu aveau legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății în fața curții de apel, excepția de neconstitutionalitate invocată de pârât, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, era inadmisibilă, caz în care, în mod legal, prin încheierea recurată a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.E. împotriva încheierii pronunțată la data de 21 mai 2008 de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, în dosarul nr. 5612/30/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2008.