Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6952/2008 AI generated

Nullity of unreasoned civil appeal against constitutional exception dismissal under Art. 303 and 306 CCP

Case Number Decizia nr. 6952/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the appeal (recurs) null and void, thereby leaving the Court of Appeal's decision dismissing the unconstitutionality exception in force and effective. The dispute arose from a civil action regarding the invalidity of state property rights over an apartment, where the defendants, after having their initial appeal against the first-instance judgment dismissed, filed a second instance appeal against the Court of Appeal's rejection of their constitutional challenge to the interaction between Law No. 10/2001 and the Romanian Constitution. The decisive legal basis was the procedural requirement under Article 303 of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal must be reasoned within the statutory deadline; the court found the appeal inadmissible for lack of motivation and determined that no absolute grounds of nullity (public order issues) existed to save the filing, resulting in the application of Article 306 of the Civil Procedure Code to declare the procedural act null.

Legislator headnote

AI generated

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 21 pct. 3 din Constituție, art. 303 alin. (1) C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ, art. 306 C. proc. civ, art. 306 alin. (1) C. proc. civ; Nullity of unreasoned civil appeal against constitutional exception dismissal under Art. 303 and 306 CCP: Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
absolute nullity of judgment Civil Procedure Code constitutional invalidity statutory grounds procedural rights right to property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1528 din 21 februarie 2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele M.R. și B.L. în contradictoriu cu pârâții S.G., S.E. și Municipiul București, prin Primarul General și s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr. 29 situat în București.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții S.G. și S.E., însă prin decizia civilă nr. 650 A din 16 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins apelul, ca și cererea de intervenție în interesul apelanților formulată de Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Pârâții S. și intervenienta au declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel.

În faza procesuală a recursului recurenții pârâți au invocat excepția de neconstituționalitate a art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 20 pct. 2 și art. 21 pct. 3 din Constituție.

Prin încheierea din data de 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins excepția invocată, ca inadmisibilă.

Recurenții reclamanți au declarat recurs împotriva acestei încheieri, recurs nemotivat, prin cererea declarativă de recurs menționându-se că „vor depune motivarea după luarea la cunoștință a încheierii”.

La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2008 s-a pus în discuție excepția nulității recursului, având în vedere nemotivarea acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Recursul în cauză a fost declarat în termen, însă prin cererea respectivă recursul nu a fost motivat, cerință neîndeplinită nici ulterior, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Față de aceste considerente și constatând că nu există nici o cauză de nulitate absolută care să reprezinte motive de ordine publică în sensul alin. (2) al art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de pârâții S.G. și S.E. împotriva încheierii din 11 aprilie 2008 dată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2008.