Restitution order upheld, but penalty damages barred by amended procedural rule.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 8 noiembrie 2001, F.M., prin mandatar A.A. a cerut Primăriei Municipiului București, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau, după caz, stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul, construcție și teren în suprafață de 250 mp, situat în București, preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 111/1951.

Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data formulării notificării, persoana îndreptățită s-a adresat instanței solicitând, în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primar General, obligarea pârâtului de a soluționa notificarea precum și la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Investit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1323 din 18 octombrie 2007, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Municipiul București, prin Primar General să soluționeze notificarea înregistrată sub nr. 4686/2001, vizând imobilul din București.

A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că deși pârâtul a fost notificat de către reclamantă în anul 2001, acesta nu a soluționat cererea într-un interval mai mare de 6 ani, deși dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 îl obligau să se pronunțe asupra cererii de restituire în termen de 60 zile de la data înregistrării notificării.

Cât privește cererea vizând acordarea daunelor cominatorii, aceasta a fost respinsă, în considerarea dispozițiilor art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 162 din 4 martie 2008, a reținut că instanța fondului a făcut în mod corect aplicațiunea art. 5803 alin. (5) C. proc. civ., prevederi introduse prin Legea nr. 459/2006, după intrarea în vigoare a acestei noi reglementări, nemaifiind aplicabile dispozițiile Deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii.

În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta F.M. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reiterează criticile formulate în apel susținând în esență că instanțele nu au ținut seama de dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii, nr. XX din 12 decembrie 2005, a stabilit că cererea privind obligarea la plata daunelor cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligației debitorului la plata amenzii civile.

Or, se mai arată, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., dezlegarea dată de instanța supremă problemelor de drept judecate este obligatorie pentru celelalte instanțe.

Recursul se privește ca nefondat urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, la data pronunțării, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005, dată în recurs în interesul legii, art. 5803 C. proc. civ., avea o altă redactare.

Ulterior, controversele legate de modalitățile în care poate fi înfrântă rezistența debitorului în îndeplinirea obligației de a face, concretizate în condamnarea acestuia la plata unor sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației în natură, au fost tranșate prin intervenția legiuitorului care, prin Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006, a adăugat art. 5803 C. proc. civ. alte trei noi alineate, din care alin. (5) dispune în mod expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de acest text, nu se pot acorda daune cominatorii.

Ca atare, luându-se în considerare noua reglementare procedurală, de imediată aplicare, nu se poate reține în cauză o nesocotire a dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, așa cum s-a arătat, decizia invocată a avut ca obiect interpretarea modului de aplicare a dispozițiilor art. 5803 din același cod, în redactarea în vigoare la data pronunțării acesteia.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva deciziei nr. 162 din 4 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2008.