Conflict between domestic readmission penalties and EU Directive limits on restricting free circulation for public order threats

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1008 din 16 august 2007, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului T.C.

În motivarea hotărârii, se arată că limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români, în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, măsură ce trebuie luată numai cu respectarea principiului proporționalității, trebuind să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea apelului declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței arătate, prin decizia nr. 4/A din 9 ianuarie 2008, a respins calea de atac ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:

În speța de față, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale, referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație.

Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a Constatat că norma internă, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, prevede o categorie mai largă de situații posibile, când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară, art. 27 din Directiva 2004/38/CE și astfel, norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară.

Potrivit art. 27 din Directivă, situațiile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Din actele dosarului, nu rezultă ca vreuna din aceste condiții să fi fost îndeplinite.

Împotriva deciziei a declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

Potrivit Protocolului adițional nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat, însă, el poate fi limitat ori de câte ori se referă la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale și protecția drepturilor și libertăților altora.

Dispozițiile din legea internă, respectiv art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, nu au aplicabilitate temporară, nu au fost modificate, caracterul proporțional al măsurii rezultând din scopul urmărit de lege și acela de a conștientiza pârâtul pentru respectarea condițiilor legale de ședere pe teritoriul unor state străine.

Analizând decizia prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Intimatul a fost returnat din Belgia la 10 mai 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. 825/1995.

Reclamantul a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 290 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.

Pe de altă parte, sintagma „am fost înapoiat de către organele de poliție pe motiv de ședere ilegală” din înscrisul tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută ulterior în sensul că a ieșit legal din țară la 6 mai 2007. Or, în afara acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu un conținut predeterminat, nu s-a probat că la 10 mai 2007, doar la patru zile de la ieșirea din țară, intimatul stătea ilegal în Belgia.

Întrucât reclamantul nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce precede, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 4A din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.