Exclusion of astreinte for specific performance under Art. 580(5) CPC and enforcement of statutory response deadlines in property rights notifications

În temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ., va reține cauza spre soluționare.

Deliberând, în temeiul art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, la 17 septembrie 2007, reclamanta T.(T.)T. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 2914/2001, având ca obiect imobilul situat în București, și obligarea pârâtului la daune cominatorii.

Prin sentința civilă nr. 1319 din 18 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea reclamantei, a obligat pe pârât la soluționarea notificării întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 2914/2001 la B.E.J. B., R. și B., având ca obiect imobilul din București, precum și la plata de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la rămânerea definitivă a hotărârii până la executarea efectivă a obligației.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtului îi revenea obligația de a răspunde solicitării reclamantei în termen de 60 de zile, potrivit art. 25 alin. (1) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

S-a considerat că pârâtul rămâne obligat să soluționeze notificarea în termenul prescris de lege, neputând invoca pentru întârzierea răspunsului, nedepunerea actelor doveditoare de către petent, posibilitatea depunerii înscrisurilor doveditoare până la soluționarea notificării, conform modificării aduse art. 23 prin Legea nr. 247/2005, fiind o normă în favoarea titularului cererii.

S-a mai reținut că modalitatea răspunsului la notificare și termenul sunt imperative, neavând caracter de recomandare, iar prin lipsa răspunsului, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat interesele reclamantei și a lipsit-o de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru greșita obligare la plata daunelor cominatorii, cu încălcarea art. 5803 C. proc. civ. și art. 1073 C. civ., cât și pentru greșita reținere a caracterului termenului de 60 de zile pentru soluționarea notificării ca fiind imperativ și nu de recomandare.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 91 din 6 februarie 2008, a admis apelul pârâtului Municipiul București prin Primarul General și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că, în reglementarea actuală există o dispoziție expresă a legii care înlătură posibilitatea acordării daunelor cominatorii în cazul neexecutării obligațiilor „de a face” intuitu personae, respectiv dispozițiile art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.

S-a avut în vedere că aceste dispoziții au fost edictate prin Legea nr. 459/2006, ulterioară deciziei nr. XX din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 5803 alin. (1) C. proc. civ. nu exclude folosirea dreptului de a recurge la obligarea debitorului la daune cominatorii, cât timp, prin nicio dispoziție a legii, nu este înlăturată o astfel de posibilitate.

Ca atare, s-a reținut că reclamanta nu mai are dreptul de a recurge la obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii, acesta având la dispoziție mijloacele procedurale prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 5803 C. proc. civ.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului-apelant de a răspunde notificării reclamantei, prin emiterea unei dispoziții motivate, curtea de apel a constatat că soluția primei instanțe este legală și temeinică întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația legală, stabilită, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta T.(T.)T. criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel a încălcat, prin hotărârea recurată, dispozițiile art. 329 C. proc. civ. și nu a ținut seama de dispozițiile deciziei de recurs în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligației debitorului la plata amenzii civile.

Analizând critica invocată de reclamanta-recurentă raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerente ce succed:

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, soluțiile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate.

În actuala reglementare, art. 5803 alin. 5 C. proc. civ.prevede expres că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în acest articol nu se pot acorda daune cominatorii.

Aceste dispoziții au fost introduse în Codul de procedură civilă prin Legea nr. 459/2006, care este ulterioară deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 12 decembrie 2005, astfel că aceasta nu mai poate fi aplicată, reclamanta-recurentă nefiind îndreptățită să recurgă la obligarea debitorului la plata daunelor cominatorii. Aceasta are la dispoziție mijloacele procedurale prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 5803 C. proc. civ., respectiv plata unei amenzi civile în favoarea statului, sau acțiunea privind plata daunelor interese, pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației de a face.

Ca atare, soluția respingerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la daune cominatorii este legală. Pentru aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.T. împotriva deciziei civile nr. 91 din 6 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2008.