Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3398/2007 AI generated

Eviction claim remanded for merits review as appellate court upholds lessor's personal action over revendication

Case Number Decizia nr. 3398/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had annulled the trial court's judgment and remanded the case for retrial; the plaintiff thus prevails on the procedural issue, and the remand for merits review remains in force. The underlying dispute was an eviction action brought by a commercial lessor against a commercial occupant alleged to occupy premises without title; the trial court had rejected the action as inadmissible, holding that only a proprietary revendication claim (not a personal eviction claim) could resolve the matter absent a lease contract. The decisive legal basis is the principle of party disposition and the court’s duty not to exceed the limits of the claim as framed: the plaintiff had asserted only a personal right (eviction based on occupation without title), not a real property right, and the trial court erred by sua sponte converting the claim into a revendication action and by conditioning eviction on the existence of a lease agreement. The appellate ruling that remanded for merits review was therefore lawful under procedural rules governing appeal and remand.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Eviction claim remanded for merits review as appellate court upholds lessor's personal action over revendication: The underlying dispute was an eviction action brought by a commercial lessor against a commercial occupant alleged to occupy premises without title; the trial court had rejected the action as inadmissible, holding that only a proprietary revendication claim (not a personal eviction claim) could resolve the matter absent a lease contract. The decisive legal basis is the principle of party disposition and the court’s duty not to exceed the limits of the claim as framed: the plaintiff had asserted only a personal right (eviction based on occupation without title), not a real property right, and the trial court erred by sua sponte converting the claim into a revendication action and by conditioning eviction on the existence of a lease agreement. The appellate ruling that remanded for merits review was therefore lawful under procedural rules governing appeal and remand.

Keywords

AI generated
eviction of commercial premises personal property review on the merits lease agreement civil judgment lessor

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for rejecting the appeal as unfounded and maintaining the appellate court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4709 din 29 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. 7682/100/2006, s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC M. SRL – Oradea împotriva pârâtei SC C.D. SRL Baia Mare având ca obiect evacuarea din spațiul situat în Baia Mare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe în considerarea faptului că în mod eronat aceasta a soluționat cauza pe excepție fără a intra în cercetarea fondului.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 72 din 23 martie 2007, a admis apelul, ca fondat, a desființat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a se pronunța, astfel, a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei apreciind că ocupă spațiul fără titlu.

Reclamanta nu a căutat să își valorifice un drept de proprietate exclusiv și absolut, în cadrul unei acțiuni în revendicare, ci doar un drept personal de creanță, în cadrul acțiunii în evacuare iar instanța reținând în considerentele hotărârii că soluționarea cauzei se poate face numai printr-o acțiune în revendicare a schimbat atât obiectul, cât și cauza acțiunii civile înfrângând voința reclamantei care nu a solicitat obligarea pârâtei să îi recunoască dreptul de proprietate asupra imobilului, ci doar să îl evacueze și să i-l predea în materialitatea lui.

Pe de altă parte greșit s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantei în evacuare în considerarea faptului că între părți nu s-a încheiat un contract de locațiune întrucât nu se poate condiționa acțiunea în evacuare exclusiv de existența unui contract de locațiune sau de închiriere.

Pârâta a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, invocând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că soluția instanței de apel privind admisibilitatea acțiunii este greșită, deoarece părțile nu s-au aflat în raporturi juridice derivând din locațiune, ci raporturi juridice de drept real, care nu pot fi apărate decât pe calea acțiunii în revendicare, cum legal, a reținut instanța de fond.

Recursul este nefondat.

Pentru exercitarea acțiunii civile trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții respectiv, afirmarea unui drept subiectiv civil sau a unei pretenții, interesul, calitatea procesuală și capacitatea procesuală, iar în privința primei condiții, pentru a se putea angaja protecția juridică a acțiunii, dreptul subiectiv civil trebuie să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat în limitele sale de ordin material și juridic și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună credință și actual.

În cauză, instanța de fond era obligată să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea acestor condiții prin raportare la obiectul acțiunii ceea ce nu a făcut depășind cadrul fixat de partea reclamantă care nu a solicitat recunoașterea unui drept real asupra imobilului ci, a unui drept de creanță, toate condițiile sus – evocate fiind îndeplinite.

Așa fiind, în mod legal, instanța de apel a desființat hotărârea instanței de fond și a dispus trimiterea pentru rejudecarea cauzei dând astfel eficiență principiului disponibilității, obligația instanței de a nu depăși limitele investirii fiind tocmai o garanție a aplicării acestuia.

Față de cele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nefondat și va fi respins, iar hotărârea instanței de apel menținută ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC C.D. SRL – Baia Mare împotriva deciziei nr. 72 din 23 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.