Appeal over political persecution benefits fails for lack of proof of persecution-linked hospitalization
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal Timișoara’s judgment that had rejected the administrative action challenging a decision of the Labor and Social Solidarity Directorate denying the claimant beneficiary status under Decree-Law No. 118/1990 (for victims of political persecution). The claimant sought benefits based on allegedly abusive psychiatric hospitalizations in 1983, claiming these were caused by political persecution. The court held that the claimant failed to prove the hospitalizations were a consequence of political persecution, as required by Decree-Law No. 118/1990, since the revocation of his driver’s license and psychological testing were insufficient evidence, and the mere fact of psychiatric admissions did not demonstrate political persecution; no grounds for cassation under Article 306(2) of the Civil Procedure Code were found.
Legislator headnote
AI generatedart. 306 pct. 2 C. proc. civ; Appeal over political persecution benefits fails for lack of proof of persecution-linked hospitalization: Față de cele ce au precedat, se reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul N,D, a contestat decizia nr. 3450 din 19 noiembrie 2002 emisă de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Timiș, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a calității de beneficiar al prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost internat în spitale de psihiatrie în mod abuziv, deși este sănătos din punct de vedere psihic, fapt atestat prin certificatul eliberat de Spitalul Gh. Marinescu (nr. 278687/1983), internarea fiind făcută în scopul de a-l îndepărta din instituția în care a lucrat în calitate de conducător auto.
Reclamantul a mai arătat că a fost persecutat începând cu 27 ianuarie 1983, când i-a fost ridicat permisul de conducere și până la data de 1 aprilie 1990, când i-au fost stabilite drepturile pentru pensie.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 114 din 8 aprilie 2003, a respins acțiunea formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul N.D.. în cursul anului 1983. a fost internat în spitale de psihiatrie în perioada 2 februarie 1983 – 8 februarie 1983 și 1 martie 1983 – 7 martie 1983, însă nu a făcut dovada că internarea a fost consecința persecuțiilor politice la care a fost supus de autoritățile române.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul a susținut că a fost internat în spitale de psihiatrie din motive politice, întrucât a solicitat spor de gestiune conform Legii nr. 57/1974 și plata orelor suplimentare pentru toți colegii.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 se acordă persoanelor persecutate din motive politice de către regimurile totalitare instaurate în România.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada că internarea în spitale de psihiatrie s-a datorat persecuțiilor politice.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul N.D., în cursul anului 1983, a fost internat în spitale de psihiatrie în perioada 2 februarie 1983 – 8 februarie 1983 și în perioada 1 martie 1983 – 7 martie 1983, însă pentru a beneficia de prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, acesta trebuie să facă dovada că internarea a fost consecința persecuțiilor politice la care a fost supus de autoritățile române.
Reclamantul nu a produs dovezi în acest sens; faptul că organele de miliție au procedat la reținerea permisului de conducere, urmând ca reclamantul să fie trimis la testare psihologică, nu este suficient pentru a demonstra că internarea în spitale de psihiatrie a fost consecința persecuțiilor politice la care a fost supus reclamantul, cum nici reținerea permisului nu s-a probat că ar fi fost luată din considerente de acest gen.
De altfel, nici împrejurarea pur și simplu prin ea însăși că, inițial, în cursul lunii februarie 1983, reclamantul a fost internat cu diagnosticul unei boli psihice, iar în luna martie a aceluiași an, cu ocazia externării din altă unitate spitalicească a fost „fără declinări psihice”, nu probează supunerea reclamantului la persecuții politice.
Față de cele ce au precedat, se reține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.D. împotriva sentinței civile nr. 114 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003.