Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1591/2008 AI generated

SAPARD funding dispute quashed and remanded after preliminary conciliation found satisfied

Case Number Decizia nr. 1591/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) admitted the claimant's appeal, quashed the Court of Appeal Suceava's judgment no. 117 of 10 September 2007, and remanded the case to the same court for a fresh merits review. The underlying dispute concerned an administrative contract for non-repayable EU pre-accession funding (SAPARD), under which the claimant sought payment of 55% of the eligible project sum for a vehicle that the contracting authority had deemed an ineligible expense; the Court of Appeal had dismissed the claim as inadmissible for failure to exhaust the mandatory preliminary complaint procedure under Article 7 of Law no. 554/2004. The High Court held that the claimant had in fact complied with that requirement, because under Article 7(6) of Law no. 554/2004, the preliminary procedure in administrative contract actions is equivalent to commercial conciliation under Article 720 of the Code of Civil Procedure, and the claimant had either obtained a conciliation record or, where the authority failed to respond to the summons, could rely on the lapse of 30 days as proof of the futile attempt; consequently, the remand was ordered under Articles 312 of the Code of Civil Procedure and Articles 20 and 28 of Law no. 554/2004.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ, art. 1092 C. proc. civ, art. 304 pct. 8 C. proc. civ, art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004; SAPARD funding dispute quashed and remanded after preliminary conciliation found satisfied: 117 of 10 September 2007, and remanded the case to the same court for a fresh merits review. The underlying dispute concerned an administrative contract for non-repayable EU pre-accession funding (SAPARD), under which the claimant sought payment of 55% of the eligible project sum for a vehicle that the contracting authority had deemed an ineligible expense; the Court of Appeal had dismissed the claim as inadmissible for failure to exhaust the mandatory preliminary complaint procedure under Article 7 of Law no. 554/2004. The High Court held that the claimant had in fact complied with that requirement, because under Article 7(6) of Law no. 554/2004, the preliminary procedure in administrative contract actions is equivalent to commercial conciliation under Article 720 of the Code of Civil Procedure, and the claimant had either obtained a conciliation record or, where the authority failed to respond to the summons, could rely on the lapse of 30 days as proof of the futile attempt; consequently, the remand was ordered under Articles 312 of the Code of Civil Procedure and Articles 20 and 28 of Law no. 554/2004.

Keywords

AI generated
preliminary decision conciliation procedure civil dispute fiscal law cassation review project funding

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Botoșani, secția comercială, și excepția lipsei procedurii prealabile în baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 solicitând respingerea acțiunii și pe fondul pricinii (ca nefondată).
art. 10 din Legea nr. 554/2004
855 din 18 iunie 2007, a admis excepția lipsei de competență invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 10 din Legea nr.
art. 3 pct. 1 C. proc. civ
554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
art. 1092 C. proc. civ
554/2004 și de art. 1092 C. proc. civ.
art. 304 pct. 8 C. proc. civ
cu sediul în sat Bozieni, localitatea Săveni, județul Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și invocând prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004
a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Botoșani, secția comercială, și excepția lipsei procedurii prealabile în baza prevederilor art. 7 din Legea nr.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza în raport cu critica adusă soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C.
art. 720 C. proc. civ
Totodată, este cunoscut că art. 720 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 C. proc. civ.

Legal basis for the court to admit the appeal (recurs), quash the appealed decision, and remand the case for retrial.

Art. 20 din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive together with Art. 312 C. proc. civ. as the legal basis for quashing and remanding the case.

Art. 28 din Legea nr. 554/2004

Cited in the dispositive together with Art. 312 C. proc. civ. as the legal basis for quashing and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 8 mai 2007, reclamanta P.F.A. S.I., cu sediul în sat Bozieni, localitatea Săveni, județul Botoșani a chemat în judecată A.P.D.R.P., succesoarea agenției S.A.P.A.R.D. Iași, solicitând a se dispune respectarea prevederilor contractului cadru din 30 iulie 2006 și de a o obliga la plata a 55% din suma contractată precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 30 iulie 2006 a încheiat, în calitate de beneficiar, cu pârâta, în calitate de autoritate contractantă, contractul cadru mai sus precizat, privind acordarea unui ajutor financiar nerambursabil, în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală, pe baza cererii de finanțare aprobată și semnată de comun acord. Prin această cerere, arată reclamanta, a solicitat achiziționarea unui tractor și a unei autoutilitare D. necesare pentru a lucra în jur de 80 ha. teren arabil, ajutorul financiar nerambursabil fiind de 55% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

Ulterior, a mai arătat reclamanta, în timp ce pentru tractor a primit suma de 50.991,80 RON, pentru autoutilitara D. s-a considerat că suma de 12.731,34 RON, respectiv 55% din suma totală de 23.147,89 RON este o cheltuială neeligibilă și i-a fost respinsă la plată în mod nejustificat, măsura respectivă fiind în opinia sa nelegală și abuzivă, de natură a-l prejudicia cu respectiva sumă prin neacordarea acestui ajutor financiar nerambursabil și de care are dreptul să beneficieze.

Pârâta A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare invocând excepția necompetenței materiale și teritoriale a Tribunalului Botoșani, secția comercială, și excepția lipsei procedurii prealabile în baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 solicitând respingerea acțiunii și pe fondul pricinii (ca nefondată).

Tribunalul Botoșani, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 855 din 18 iunie 2007, a admis excepția lipsei de competență invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reținând aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. precum și locul central al pârâtei A.P.D.R.P. în ierarhia autorităților publice.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 117 din 10 septembrie 2007, a respins ca inadmisibilă cererea reținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile imperativ prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și de art. 1092 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.F.A. S.I. cu sediul în sat Bozieni, localitatea Săveni, județul Botoșani, criticând-o pentru nelegalitate și invocând prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se reiterează aspectele de fapt și de drept invocate în acțiune și se susține că după primirea notificării la data de 28 decembrie 2006 s-a adresat în scris A.P.D.R.P. – program S.A.P.A.R.D. Iași conform înregistrării cu nr. 12639 din 28 decembrie 2006 și la București la data de 31 decembrie 2006 prin fax și prin poștă, dar nu a primit nici un răspuns.

În opinia sa, arată recurenta - reclamantă, în conformitate cu art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, a parcurs toate etapele concilierii înăuntrul termenului de șase luni conform procesului verbal de conciliere în care a prevăzut expres că în cazul în care nu i se va da nici un răspuns se va adresa instanței de judecată.

Intimata-pârâtă a formulat „întâmpinare și concluzii scrise”, solicitând respingerea recursului.

Examinând cauza în raport cu critica adusă soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este de necontestat că potrivit prevederilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

Totodată, este cunoscut că art. 720 C. proc. civ. prevede necesitatea concilierii directe și modul în care se desfășoară întregul demers. De asemenea, potrivit prevederilor alin. (5) al acestui articol, înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzută la alin. (2) dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, prin întregul demers dovedit cu înscrisurile depuse la dosarul pricinii atât la fond cât și în recurs (filele 4 - 7 și 15 - 16, 18 - 19), a urmat procedura prealabilă prevăzută de lege, contrar celor reținute de instanța de fond și de intimata - pârâtă.

Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza pentru judecarea fondului aceleiași instanțe, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.F.A. S.I. cu sediul în sat Bozieni, localitatea Săveni, județul Botoșani împotriva sentinței civile nr. 117 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2008.