Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2231/2008 AI generated

Unconstitutionality challenge to criminal summons and cassation admissibility rules lacking nexus to the merits

Case Number Decizia nr. 2231/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the appeal against the Court of Appeal’s decision rejecting the request to refer exceptions of unconstitutionality to the Constitutional Court and denying the suspension of proceedings, thereby upholding the lower instance’s refusal and ordering the appellant to pay 200 lei in judicial costs. The dispute arose from a *contestație în anulare* (cassation-style appeal) against a criminal judgment, where the appellant challenged the constitutionality of Article 181 (1)–(2) and Article 386 of the Code of Criminal Procedure, arguing they violated the right to access justice under Article 21 (3) of the Constitution. The court held that the challenges were inadmissible under Article 29 of Law No. 47/1992 because the specific procedural provisions regarding summons delivery and the admissibility criteria for cassation did not have a direct bearing on the resolution of the merits of the case, as the cassation appeal had already been admitted in principle, thus failing to meet the requisite nexus between the legal exception and the final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 386 C. proc. pen, art. 21 alin. (3) din Constituția, art. 181 C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Unconstitutionality challenge to criminal summons and cassation admissibility rules lacking nexus to the merits: The dispute arose from a *contestație în anulare* (cassation-style appeal) against a criminal judgment, where the appellant challenged the constitutionality of Article 181 (1)–(2) and Article 386 of the Code of Criminal Procedure, arguing they violated the right to access justice under Article 21 (3) of the Constitution. The court held that the challenges were inadmissible under Article 29 of Law No. 47/1992 because the specific procedural provisions regarding summons delivery and the admissibility criteria for cassation did not have a direct bearing on the resolution of the merits of the case, as the cassation appeal had already been admitted in principle, thus failing to meet the requisite nexus between the legal exception and the final judgment.

Keywords

AI generated
constitutionality summons judicial law code of criminal procedure procedural costs opposition proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 386 C. proc. pen
și art. 386 C. proc. pen., care ar contraveni prevederilor art.
art. 21 alin. (3) din Constituția
pen., care ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, invocate de către contestatorul P.D.C.
art. 181 C. proc. pen
În opinie separată, judecătorul Curții de Apel București a apreciat că există legătură de cauzalitate între excepțiile de neconstituționalitate ale art. 181 C. proc. pen.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
(2) al art. 29 din legea menționată, arată că excepția poate fi ridicată la cererea uneia din părți, de procuror ori de către instanța de judecată, din oficiu.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Așadar, art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprinde condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o excepție de neconstituționalitate pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia să fie admisă:
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Dacă una din aceste condiții nu este îndeplinită, excepția este inadmisibilă și potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată.
art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În raport cu cele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului P.D.C.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited to impose the obligation on the appellant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited to impose the obligation on the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 05 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2.415/2/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în opinie majoritară, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 386 C. proc. pen., care ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României, invocate de către contestatorul P.D.C.

S-a respins, de asemenea, cererea de suspendare a cauzei.

Dosarul menționat are ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul P.D.C. împotriva deciziei penale nr. 387 din 20 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 30041/3/2006.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut, în esență, următoarele:

Faptul că excepțiile de neconstituționalitate ale art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 386 C. proc. pen., invocate de contestatorul P.D.C, nu au legătură cu soluționarea cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind inadmisibilă.

A reținut că în ceea ce privește art. 181 C. proc. pen., nu se poate considera că acest text de lege aduce vreo restrângere dreptului contestatorului de a se adresa justiției, întrucât tocmai prevederile referitoare la procedura de citare au stat la baza admiterii în principiu a contestației în anulare formulată de acesta.

A apreciat că atâta vreme cât contestatorul și-a exercitat dreptul de a fi reprezentat în instanță de către apărătorii împuterniciți, dreptul de a se adresa justiției nu i-a fost restrâns, astfel că dispozițiile art. 181 C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a invocat-o nu influențează în niciun fel soluționarea cauzei.

Relativ la excepția de neconstituționalitate a art. 386 C. proc. pen., care cuprinde cazurile în care poate fi formulată contestația în anulare, instanța a apreciat că nu se poate reține că textul de lege invocat ar obstrucționa dreptul contestatorului de a avea acces la calea de atac a contestației în anulare, de vreme ce aceasta i-a fost admisă în principiu.

În opinie separată, judecătorul Curții de Apel București a apreciat că există legătură de cauzalitate între excepțiile de neconstituționalitate ale art. 181 C. proc. pen. și art. 386 C. proc. pen., invocate de contestator și soluționarea fondului cauzei, a considerat că textele care fac obiectul excepțiilor sunt constituționale și a opinat că ar fi necesară sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor.

Împotriva încheierii din 05 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat recurs, contestatorul P.D.C., criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs și din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul P.D.C., din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În continuare, alin. (2) al art. 29 din legea menționată, arată că excepția poate fi ridicată la cererea uneia din părți, de procuror ori de către instanța de judecată, din oficiu.

Totodată, alin. (3) al aceluiași articol, stipulează că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Așadar, art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprinde condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o excepție de neconstituționalitate pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea acesteia să fie admisă:

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie să existe interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției;

- excepția să fie ridicată la cererea uneia din părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de către procuror, în cauzele la care participă, adică să existe starea de procesivitate în care excepția de neconstituționalitate apare ca un incident procedural ce urmează a fi rezolvat anterior față de fondul litigiului, și

- obiectul excepției să nu-l constituie prevederi constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Dacă una din aceste condiții nu este îndeplinită, excepția este inadmisibilă și potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, instanța va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale printr-o încheiere motivată.

În cauză, Curtea de Apel București a apreciat că dispozițiile art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și ale art. 386 C. proc. pen., invocate de contestatorul P.D.C., pe calea excepțiilor de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei de către instanța de judecată.

Înalta Curte constată că în mod corect în considerentele încheierii atacate, s-a conchis că dispozițiile art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. pen., privind întocmirea dovezii de primire a citației și a procesului verbal de predare a citației nu restrâng dreptul contestatorului de a se adresa justiției, câtă vreme aceste aspecte referitoare la procedurile de citare au stat la baza admiterii în principiu a contestației în anulare.

Așadar, dispozițiile art. 181 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate, nu au incidență directă asupra soluției ce se va pronunța în cauză, așa încât nu au legătură cu soluționarea cauzei, după cum a constatat, în opinie majoritară și instanța de fond, investită cu judecarea contestației în anulare.

În același mod, Înalta Curte observă că nici excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., cu privire la cazurile în care se poate face contestație în anulare, nu are legătură cu soluționarea cauzei, după cum a apreciat în mod just instanța a cărei încheiere a fost recurată, întrucât în condițiile în care a fost admisă în principiu contestația în anulare, decizia Curții Constituționale ce se va pronunța în soluționarea excepției de neconstituționalitate nu este de natură să influențeze hotărârea instanței de judecată.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța în fața căreia s-au ridicat excepțiile de neconstituționalitate a realizat o motivare amplă și temeinică a condițiilor privind interesul procesual prealabil care trebuie să stea la baza soluționării excepțiilor de neconstituționalitate.

Întrucât instanța a ajuns în mod just la concluzia inexistenței legăturii excepțiilor invocate cu soluționarea fondului cauzei, Înalta Curte reține ca fiind corectă soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și a cererii de suspendare a cauzei.

În raport cu cele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul contestatorului P.D.C. declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2.415/2/2008.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestator P.D.C. împotriva încheierii din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 2.415/2/2008.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2008.