Appeal over forged-signature complaint rejected as res judicata; prosecutor’s no-prosecution resolutions upheld, appellant ordered to pay 200 lei.

Asupra recursului penal de față;

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 44/ PI din 3 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta I.M.D împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 147/P/2006 și a rezoluției de respingere a plângerii dată în dosar nr. 833/II/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt că plângerea formulată de petenta I.M.D. împotriva rezoluției nr. 146/P/2006 și a lucrării nr. 833/II/2/2006 a fost inițial înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, această instanță, prin sentința penală nr. 742/ PI din 8 decembrie 2006, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița, având în vedere infracțiunile reclamate prin plângere. Judecătoria Reșița, prin sentința penală nr. 471 din 29 noiembrie 2006, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere calitatea de notar public a intimatului S.P., cauza fiind înregistrată la această instanță la 10 ianuarie 2008.

Instanța de fond a constatat de asemenea că petiționara a criticat rezoluțiile anterior indicate arătând că plângerea inițială nu s-a referit la numiții G.I. și G.L. ci doar la C.M. care nu a fost cercetată penal și nu putea efectua o expertiză grafică bazându-se pe fotocopii, soluția procurorului P.D. fiind eronată deoarece decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se referă la C.M., după cum eronate sunt și aprecierile procurorului referitoare la expertiza grafică efectuată și la intervenirea autorității de lucru judecat.

Totodată, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 147/P/2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele indicate în plângere neexistând faptă penală și operând în speță autoritatea de lucru judecat, în motivarea rezoluției analizându-se o plângere formulată de petiționară (în care aceasta arată, în esență, că semnătura vânzătorului I.V. a fost falsificată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 221 din 3 iunie 2002 la B.N.P. S.P., de către numiții G.I. și L.) concluzionându-se că față de soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții S.P., C.L. și G.I. dată prin rezoluția 283/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (plângerea împotriva acestei soluții fiind respinsă prin sentința nr. 16/ PI din 13 februarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin respingerea recursului, potrivit deciziei nr. 2970 din 10 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) în speță operează in rem autoritatea de lucru judecat chiar dacă prin noua plângere se face referire și la alte două persoane, C.M., expert și B.T., secretarul biroului notarial, deoarece privește aceleași fapte.

De asemenea, raportat la faptele reclamate a fi fost săvârșite de numita C.M., s-a reținut că aceasta și-a îndeplinit atribuțiile stabilite prin ordinul Ministerului Justiției, cu respectarea obiectivelor expertizei, iar secretarul B.T. a acționat în limitele funcției sale.

Rezoluția 1471/P/2006 a fost confirmată prin rezoluția 833/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Referitor la plângerea împotriva rezoluțiilor anterior indicate instanța de fond a apreciat că aceasta este nefondată deoarece, relativ la făptuitorii S.P., G.L. și G.I. operează autoritatea de lucru judecat, acțiunea penală nemaiputând fi pusă în mișcare, potrivit art. 10 lit. j) ; în legătură cu numiții C.M. și B.T., din actele dosarului, nu a rezultat neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor, raportul de expertiză nr. 71 din 25 mai 2005 întocmit de aceasta în baza materialelor puse la dispoziție ajungând, în principiu, la aceeași concluzie ca și cele reținute de expertul criminalist, în sensul că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare, existentă la rubrica „vânzător” aparține lui I.V., fiind incidente în speță dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Problema neefectuării unei expertize invocată în plângerea adresată instanței, a fost tranșată, în opinia instanței de fond prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, contraexpertiza nejustificându-se deoarece nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză grafologică.

Relativ la făptuitorul B.T. instanța de fond a apreciat că din actele dosarului nu rezultă indicii de săvârșire a unor infracțiuni, în calitatea sa de secretar al biroului notarial, acesta deplasându-se, împreună cu notarul public la domiciliul numitului I.V. pentru ca acesta, să semneze contractul de vânzare-cumpărare, probele administrate cu ocazia instrumentării dosarului anterior indicat și probele științifice de la dosar (ce demonstrează că numitul I.V. a semnat contractul în calitate de vânzător) probând nesăvârșirea de infracțiuni de către numitul B.T., fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Concluzionând, prima instanță a arătat că aspectele relevate în plângere de către petentă nu pot conduce la modificarea rezoluțiilor atacate care se impun a fi menținute ca legale și temeinice.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs, în teren legal, petiționara, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțată de prima instanță și reînceperea urmăririi penale față de G.I., G.L. și S.P., scutirea de plata sumei de 50 lei la care a fost obligată prin hotărârea primei instanțe deoarece a formulat plângerea cu bună credință, dovedită prin solicitarea probei cu contraexpertiză, deoarece expertiza efectuată nu s-a bazat pe actele originale, solicitarea fiind reiterată în motivele de recurs.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 38514 C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Astfel, după cum rezultă din verificarea materialului probator aflat la dosar, instanța de fond a apreciat în mod just ca legale și temeinice rezoluțiile atacate având în vedere lucrările și materialul din dosar, potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.

Totodată, se va reține că rezoluția nr. 147/P/2006 s-a întemeiat pe actele premergătoare efectuate în cauză, cât și pe întreg materialul probator din dosarul nr. 283/P/2004, respectiv înscrisuri, declarația făptuitoarei C.M., constatarea tehnico-științifică cuprinsă în raportul nr. 20.365 din 10 februarie 2005 al I.P.J. Caraș Severin și raportul de expertiză grafică nr. 71 din 25 mai 2005, efectuat la cererea petiționarei, concluzionându-se în mod corect că față de numiții S.P., G.L. și G.I. s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că aceștia nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 292 și 293 C. pen., față de numiții C.M. și B.T., din probele legal administrate nerezultând indicii care să probeze săvârșirea faptelor reclamate, neîncepându-se urmărirea penală, faptele imputate neexistând. Așadar, aprecierile instanței care preiau susținerile din cuprinsul rezoluțiilor atacate sunt corecte, petiționara nedovedind împrejurări noi care să contrazică soluția anterior dispusă.

În legătură cu solicitarea reiterată în cuprinsul motivelor de recurs, de efectuare a unei contraexpertize grafice, urmează a se constata că este inadmisibilă, având în vedere dispozițiile art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în fața instanței de recurs existând exclusiv posibilitatea administrării probei cu înscrisuri ; pe de altă parte se va constata că în cauză solicitarea a fost formulată prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la 10 august 2006, fiind motivat respinsă, bazat pe împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în cuprinsul deciziei penale nr. 2970 din 10 mai 2006, a stabilit că proba este inutilă și nejustificată, neexistând dubii cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză grafologică.

Relativ la solicitarea de scutire de la plata sumei de 50 lei la care petiționara a fost obligată în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., prin hotărârea recurată se constată că dispoziția instanței de fond a fost legală sub acest aspect, temeiul obligației de plată fiind constituit de culpa procesuală a părții ce a determinat declanșarea procedurii judiciare coroborată cu respingerea plângerii.

Având în vedere aspectele anterior analizate și pentru considerentele invocate, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de către petiționara I.M.D., va fi respins, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiționară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M.D. împotriva sentinței penale nr. 44/ PI din 3 martie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2008.