Petition for revision of non-initiation resolution declared inadmissible; appeal dismissed
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of his petition for revision and ordering him to pay 100 lei in judicial costs. The dispute concerned a criminal procedure where the petitioner sought to revise a final appellate decision that had previously rejected his complaint against a prosecutor's resolution not to initiate criminal proceedings regarding the revocation of his weapon license. The court ruled that the petition was inadmissible because the underlying judgment did not resolve the merits of a case (such as conviction or acquittal) but merely addressed a procedural challenge to a prosecutorial act, which is not subject to the extraordinary remedy of revision under Article 394(1)(a) of the Code of Criminal Procedure. This interpretation aligns with the binding jurisprudence established by the United Sections of the High Court in Decision No. XVII/2007, which clarifies that decisions rendered on complaints filed pursuant to Article 2781 of the Code of Criminal Procedure are not amenable to revision.
Legislator headnote
AI generatedart. 2781 C. proc. pen, art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen, art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen, art. 3856 alin. (3) C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 192 alin. (2) C. proc. pen; Petition for revision of non-initiation resolution declared inadmissible; appeal dismissed: Potrivit dispozițiile art. 393 și următoarele C. proc. pen., sunt supuse revizuirii hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, în sensul că în cauza respectivă s-a dat o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 47/ F din 25 martie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 53 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, formulată de petentul T.N.
A fost obligat revizuientul petent la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că petentul T.N. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 53 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Galați.
Prin sentința penală nr. 53 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, s-a admis cererea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul T.N. împotriva Rezoluției nr. 242/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și s-a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați în vederea completării materialului probator.
Prin decizia penală nr. 4545 din 03 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și, în rejudecare, s-a respins plângerea petentului T.N.
Împotriva sentinței penale nr. 53/2007 a Curții de Apel Galați, definitivă prin decizia penală nr. 4545/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat cerere de revizuire petentul T.N. în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că există fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei, respectiv Ordinul M.I. nr. 54 din 10 mai 2001 pe care s-a întemeiat dispoziția nr. S 14 din 31 mai 2006 de ridicare a armamentului din dotare, ordin ce a fost emis în baza Legii 40/1990, care au fost abrogate și care au stat la baza întocmirii dosarului nr. 242/P/2006.
Potrivit dispozițiile art. 393 și următoarele C. proc. pen., sunt supuse revizuirii hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, în sensul că în cauza respectivă s-a dat o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.
Prin sentința penală nr. 53/2007 a Curții de Apel Galați nu s-a pronunțat o hotărâre de soluționare în fond a cauzei, instanța pronunțându-se cu privire la plângerea petentului T.N. formulată împotriva unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.
În aceste condiții, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 53/2007 a Curții de Apel Galați formulată de petentul T.N., cale de atac extraordinară neprevăzută de lege, este inadmisibilă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în recursul în interesul legii, prin decizia nr. 17 din 17 martie 2007, din care rezultă că hotărârile pronunțate în plângeri formulate conform art. 2781 C. proc. pen., nu sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât prin aceste hotărârii nu se antamează fondul cauzei.
Pentru aceste considerente, urmează ca, în baza dispozițiile art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., să respingă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 53/2007 a Curții de Apel Galați, formulată de petentul T.N., ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs revizuientul T.N. criticând-o ca nelegală, solicitând casarea ei și admiterea cererii de revizuire promovată.
Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică iterate cât și din oficiu sub toate aspectele așa cum prevăd dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea criticată este legală având în vedere caracterizarea cererii de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri de respingere a unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale (în speță sentința penală nr. 53 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel Galați modificată prin decizia penală nr. 4543 din 03 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) ca fiind inadmisibilă.
Această inadmisibilitate în sensul de nepertinență funcțională a unei atari cereri de revizuire este stabilită prin decizia nr. XVII din 17 martie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și care potrivit dispozițiilor expuse ale art. 414/2 alin. (2) C. proc. pen., sunt obligatorii pentru instanțele de judecată.
Așa fiind, recursul de față declarat de revizuientul T.N. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul petent T.N. împotriva sentinței penale nr. 47/ F din 25 martie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2008.