Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1638/2008 AI generated

Rejection of complaint against non-prosecution order: absence of evidence for fraud and forgery in notarial real estate transaction securing a loan

Case Number Decizia nr. 1638/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of the petitioners, upholding the lower court’s rejection of their complaint against the prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings, thereby leaving the prosecutor’s resolution of non-prosecution in force. The dispute concerned a civil transaction where the petitioners alleged that a notary public and third parties committed fraud and forgery by authenticating a real estate sale contract that was actually intended to secure a loan, leading to the subsequent forced execution of that property against the petitioners. The Court held that the prosecutor’s decision was legally founded because pre-investigation acts had verified that no loan agreement existed, only a valid sale contract without special clauses, and that the subsequent loan granted by a third party was not criminally illicit; additionally, the statute of limitations had expired for the alleged forgery, and the facts did not substantiate the charges of fraud or complicity. Key legal norms applied include the provisions on pre-investigation acts (Article 224 of the Code of Criminal Procedure), the grounds for not initiating criminal proceedings due to lack of evidence and expiration of the statute of limitations (Article 228 and Article 10 of the Code of Criminal Procedure), and the standard for dismissing appeals as unfounded (Article 385 of the Code of Criminal Procedure).

Legislator headnote

AI generated

art. 192 C. proc. pen, art. 26 C. pen, art. 215 C. pen, art. 289 C. pen, art. 25 C. pen, art. 194 alin. (1) C. pen; Rejection of complaint against non-prosecution order: absence of evidence for fraud and forgery in notarial real estate transaction securing a loan: The dispute concerned a civil transaction where the petitioners alleged that a notary public and third parties committed fraud and forgery by authenticating a real estate sale contract that was actually intended to secure a loan, leading to the subsequent forced execution of that property against the petitioners. The Court held that the prosecutor’s decision was legally founded because pre-investigation acts had verified that no loan agreement existed, only a valid sale contract without special clauses, and that the subsequent loan granted by a third party was not criminally illicit; additionally, the statute of limitations had expired for the alleged forgery, and the facts did not substantiate the charges of fraud or complicity. Key legal norms applied include the provisions on pre-investigation acts (Article 224 of the Code of Criminal Procedure), the grounds for not initiating criminal proceedings due to lack of evidence and expiration of the statute of limitations (Article 228 and Article 10 of the Code of Criminal Procedure), and the standard for dismissing appeals as unfounded (Article 385 of the Code of Criminal Procedure).

Keywords

AI generated
notarial liability prosecution for fraud real estate transaction loan agreement Civil Procedure Code real property

Cited Legislation

AI generated
art. 192 C. proc. pen
Petiționarii au fost obligați, conform art. 192 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.
art. 26 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art.
art. 215 C. pen
pen., raportat la art. 215 C. pen., art.
art. 289 C. pen
pen., art. 289 C. pen.; a făptuitoarelor P.M.R.
art. 25 C. pen
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art.
art. 194 alin. (1) C. pen
pen., art. 194 alin. (1) C. pen.
art. 228 alin. (6) C. proc. pen
935/P/2006, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art.
art. 2781 C. proc. pen
au formulat plângere la instanța de fond în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385(15) alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Main ground for the verdict, explicitly cited as the legal basis for rejecting the appeals as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited for the imposition of judicial costs on the appellants.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 354/252/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarii P.C. și P.V. împotriva rezoluției din 13 decembrie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 9/II/2/2007.

Petiționarii au fost obligați, conform art. 192 C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 8 august 2006, petiționarii P.C. și P.V. au solicitat tragerea la răspundere penală a notarului public S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 C. pen., art. 289 C. pen.; a făptuitoarelor P.M.R. și K.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 C. pen. și a numitului O.N.I. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen., raportat la art. 289 C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. și art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

Prin rezoluția din 13 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, în dosarul nr. 935/P/2006, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a), b) și g) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitori apreciindu-se că nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea vreunei faptei penale.

În fapt, procurorul a reținut că petiționarii P.C. și P.V., în cursul anului 2000, au luat cu titlu de împrumut de la numitul O.N.I. suma de 5000 mărci germane, care le-a cerut să încheie un contract de vânzare-cumpărare a imobilului proprietatea petiționarilor, urmând ca după achitarea debitului să fie restituit imobilul.

La data de 8 februarie 2002, petiționarii au încheiat cu numitul O.N. un antecontract de vânzare-cumpărare pentru imobilul proprietatea petiționarilor situat în localitatea Boldur, din care rezultă că aceștia au primit suma de 1000 mărci germane.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 463 din 10 februarie 2000 de către notarul public S.G.

După încheierea actului, petiționarul P.C. a plecat în Portugalia, de unde, în fiecare lună, conform înțelegerii, a trimis numitului O.N.I. suma totală de 18.500 euro, sumă ce reprezenta banii împrumutați cu dobânda de 7 %.

Ulterior, la data de 30 mai 2003, numiții O.N.I. și K.E. au încheiat un contract de împrumut cu garanție imobiliară, autentificat de către notarul public S.G. prin încheierea nr. 1764 din 30 mai 2003.

Din conținutul contractului a rezultat că numita K.E. a dat cu titlu de împrumut numitului O.I. suma de 1950 euro, cu penalități de întârziere de0,5 %, împrumutul fiind garantat de către numitul O.N.I. cu imobilul achiziționat în condițiile expuse anterior de la petiționarii P.V. și P.C.

Deoarece numitul O.N.I. nu a restituit suma împrumutată la termenul fixat, K.E. a pornit executarea silită, formându-se dosarul execuțional nr. 129/2005.

Executorul judecătoresc a emis publicația de scoatere la licitație a imobilului înscris în C.F. nr. 1445 - Boldur iar la data de 5 decembrie 2005 petiționarii au formulat contestație la executare arătând că au fost înșelați prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, deoarece în realitate au împrumutat de la numitul O.N.I. suma de 1000 euro care le-a solicitat să încheie, în acest sens, un contract de vânzare-cumpărare, iar după ce banii vor fi restituiți cu dobânda aferentă, le va restitui imobilul.

Reține parchetul că pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., a intervenit prescripția răspunderii penale, iar cu privire la celelalte infracțiuni sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) și b) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Plângerea formulată împotriva rezoluției date de procuror la data de 13 decembrie 2006 în dosarul nr. 935/P/2006 a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj prin rezoluția nr. 9/II/2/2007 din data de 24 ianuarie 2007.

Împotriva soluției dispuse de procuror, petiționarii P.C. și P.V. au formulat plângere la instanța de fond în condițiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.

Instanța de fond a reținut, în esență, că rezoluția procurorului este legală și temeinică nefiind motive care să conducă la desființarea acesteia.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat recurs petiționarii P.C. și P.V. solicitând casarea acesteia, și în cadrul rejudecării, admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate în conformitate cu prevederile art. 38414 alin. (1) C. proc. pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

Actele premergătoare au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice informații pentru a se putea stabili dacă se impune sau nu începerea urmăririi penale.

Prin efectuarea actelor premergătoare se poate preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.

Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare își vor lua o măsură de garanție în plus privind respectarea legalității în opera de înfăptuire a justiției.

Legea procesual penală română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penale în faza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane, efectuarea unor cercetări la fața locului, alte investigații, neputând fi dispuse măsurii procesuale, percheziții, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală începută.

Pe de altă parte, organul de urmărire penală, este sesizat prin plângere cu fapte nu și cu încadrarea juridică a acestora, această operațiune revenind în exclusivitate autorităților judiciare.

Având în vedere aceste elemente, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins plângerea petiționarilor, menținând rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică.

Sub un prim aspect, se impune a fi reținut faptul că petiționarii au formulat plângeri succesive cu privire la aceleași persoane și la aceleași fapte.

Astfel, din actele dosarului se constată că prin rezoluția din 14 iulie 2006 din 14 iulie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 79/P/2006, s-a dispus, conform art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public S.G. și O.N.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., respectiv art. 25 C. pen, raportat la art. 289 C. pen., constatându-se ca fiind împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

Prin aceiași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții O.N.I., K.E. și P.M.R. și trimiterea dosarului la Poliția Municipiului Lugoj pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor la înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 215 C. pen. și art. 194 C. pen.

Efectuându-se acte premergătoare, s-a reținut corect că nu există probe din care să rezulte încheierea unui împrumut între petiționari și făptuitorul O.N., ci doar încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra imobilului din localitatea Boldur, contract în care nu este trecută nici o clauză specială, imobilul trecând în proprietatea numitului O.N.

În aceste condiții, garantarea unui împrumut pe care acesta l-a efectuat, la data de 30 mai 2003, după aproximativ 3 ani de zile de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare intervenit între numitul O.N. și petiționari, de la numita K.E., nu poate intra în sfera ilicitului penal.

Notarul public, a luat act de manifestarea de voință a părților, acestea citind conținutul actului fără a avea de făcut obiecțiuni.

Cât privește făptuitoarea P.M., în sarcina acesteia în mod corect s-a apreciat că nu i se poate reține nici o faptă penală.

Pe de altă parte, în mod temeinic s-a reținut că nu există date din care să rezulte că petiționarii au încheiat, la notarul public S.G., un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Boldur, cu făptuitorul O.N.I., după ce anterior, încheiaseră un antecontract de vânzare-cumpărare pentru același imobil, neputându-se dovedi existența în fapt a unui împrumut.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.C. și P.V. împotriva sentinței penale nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.C. și P.V. împotriva sentinței penale nr. 17/ PI din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12 mai 2008.