Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1509/2008 AI generated

Surviving Spouse’s Claim for Refugee Allowance: Evidentiary Sufficiency of Witness Testimony and Corroborative Proceedings under Law No. 189/2000

Case Number Decizia nr. 1509/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Public Administration Authority, upholding the lower court’s decision that granted the plaintiff’s claim. The dispute concerned a challenge to an administrative decision refusing to recognize the plaintiff, as the surviving spouse of a deceased individual, as a beneficiary of monthly allowances under Romanian refugee legislation, with the central issue being whether the husband’s status as a refugee fleeing ethnic persecution from the former USSR to Romania in 1944–1945 was sufficiently proven. Relying on witness testimony and prior judicial findings regarding the decedent’s family members, the Court determined that the administrative authority’s rejection lacked merit, applying Article 3 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (as amended by Law No. 189/2000), which entitles surviving spouses of recognized refugees to indexed monthly indemnities, thereby confirming the legal and well-founded nature of the annulment of the impugned administrative decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ; Surviving Spouse’s Claim for Refugee Allowance: Evidentiary Sufficiency of Witness Testimony and Corroborative Proceedings under Law No. 189/2000: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.J.P. Suceava, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu a făcut dovada calității de refugiat a soțului său, cu documente oficiale.

Keywords

AI generated
sufficiency of witness testimony refugee status persecution surviving spouse family allowances status of beneficiary

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial la Tribunalul Suceava la data de 22 iunie 2007, reclamanta P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, anularea Hotărârii nr. 201 din 25 mai 2007, emisă de pârâtă și constatarea calității sale de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție supraviețuitoare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, soțul său în prezent decedat, a fost refugiat din cauza persecuțiilor etnice, în perioada 25 martie 1944 - 6 martie 1945, de pe teritoriul fostei U.R.S.S. în România.

Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1144 din 13 septembrie 2007 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Suceava,față de obiectul cauzei.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 177 din 19 noiembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava. A dispus anularea Hotărârii nr. 201 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă,în sensul recunoașterii în favoarea reclamantei, a calității de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 25 martie 1944 – 6 martie 1945.

În motivarea soluției s-a reținut că, reclamanta a făcut dovada refugiului soțului său P.A. în perioada 25 martie 1944 – 6 martie 1945, din cauza persecuțiilor etnice, de pe teritoriul fostei U.R.S.S. în România, soțul reclamantei decedând la data de 9 ianuarie 1997.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.J.P. Suceava, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu a făcut dovada calității de refugiat a soțului său, cu documente oficiale.

Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs invocat, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Este necontestat că, soțul reclamantei – respectiv P.A., decedat la data de 9 ianuarie 1997, s-a născut în localitatea Bănila pe Siret- Ucraina, la data de 24 aprilie 1930, din părinții A. și M., reclamanta făcând dovada calității acestuia de refugiat, din cauza persecuțiilor etnice din localitatea Bănila pe Siret (Ucraina) în România, împreună cu familia sa; dovada a fost făcută cu depozițiile martorilor audiați în instanță, beneficiari la rândul lor ai drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000, ca și prin dovedirea calității de refugiat a surori soțului reclamantei (Dosar Tribunalul Suceava nr. 4552/86/2007 filele 4 - 5; 7 - 10, 12 și Dosar Curtea de Apel Suceava nr. 4552/86/2007 filele 18 - 21).

Ca atare, reclamantei P.M., în calitate de soție supraviețuitoare a lui P.A. îi sunt incidente dispozițiile art. 3 din O.G. nr. 105/1999,modificată prin Legea nr. 189/2000, potrivit cărora, soția supraviețuitoare beneficiază de indemnizație lunară indexată, potrivit art. 4 din ordonanță.

În consecință, soluția instanței de fond este legală și temeinică, iar recursul nefondat urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Suceava împotriva sentinței nr. 177 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2008.