Effect of legislative budget suspensions on the persistence of statutory public service allowances and constitutional guarantees of legally acquired rights

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în calitate de foști polițiști de frontieră au dreptul potrivit art. 6 și art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003 la plata primei de concediu și a unui spor de fidelitate, drepturi salariale care nu au fost acordate pe motiv că plata acestora a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat.

Prin sentința civilă nr. 2307 din 27 septembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanții C.F., M.C., C.C., A.L. și C.E. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și I.G.P.F. cu sediul în București.

A obligat pârâții la plata către reclamanți a sporului de fidelitate pe anul 2005, a primei de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006 actualizate în raport cu rata inflației, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

A respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de chematul în garanție.

A respins cererea de chemare în garanție a M.E.F., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în baza art. 6 din O.G. nr. 38/2003 și art. 37 pct. 2 din același act normativ, reclamanții în calitate de foști polițiști de frontieră au dreptul la prima de concediu pentru perioada 2004 - 2006 și a sporului de fidelitate pentru anul 2005 care nu a fost acordat. S-a mai reținut că plata acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, fără a fi înlăturată existența drepturilor respective.

S-a reținut că dreptul de a primi aceste sume este legal în raport de dispozițiile art. 41 și art. 53 din Constituția României.

Pe cererea de chemare în garanție, instanța, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ. și art. 4 din Legea nr. 500/2002.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs I.G.P.F. București.

În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că atât timp cât există dispozițiile Legii bugetului nr. 511/2004 și 379/2005, potrivit cărora „prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006”, este limpede că nici instituția la care sunt angajați reclamanții nu putea da eficiență dispoziției cuprinsă în art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, suspendarea având ca efect încetarea temporară a executării prevederii normative asupra căreia operează și nici instanța de judecată nu se poate substitui legiuitorului. S-a mai motivat că pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005 dispozițiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003, cu modificările și completările ulterioare, nu puteau și nu pot produce efecte juridice.

În această situație, în bugetul aprobat M.I.R.A. în anul 2005 nu au fost prevăzute fonduri pentru plata sporului de fidelitate. De altfel, în art. 57 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că „acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta ordonanță se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual”.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor legale invocate exercițiul dreptului prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendat în anul 2005, s-a susținut că instituția pârâtă nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta ar echivala cu recunoașterea producerii de efecte juridice a unui act normativ a cărui aplicare, în perioada de referință, era suspendat.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Se reține că reclamanții și-au desfășurat activitatea în calitate de funcționari publici cu statut special – polițiști de frontieră, în cadrul I.G.P.F.

În această calitate, în conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, la plecarea în concediul de odihnă, reclamanții erau îndreptățiți să beneficieze „(…) de o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Dispozițiile articolului invocat anterior au fost suspendate succesiv prin legile de aprobare a bugetului de stat, astfel: până la 31 decembrie 2004, conform art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003; până la 31 decembrie 2005, conform art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004; până la 31 decembrie 2006 prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005.

Față de împrejurarea că nici unul din actele normative menționate la alineatul precedent nu a făcut referire și la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia se reține că, în perioada anilor 2004 – 2006 nu se poate vorbi de o înlăturare a însăși existenței dreptului.

Mai mult, din moment ce prin O.G. nr. 38/2003 s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihnă, iar aplicarea acestuia a fost suspendată, succesiv, pe perioada precizată anterior, nu se poate considera că acest drept nu a existat în perioada suspendării deoarece s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

În ceea ce privește sporul de fidelitate, se reține că în conformitatea cu prevederile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, reclamanții au beneficiat de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în munca de polițist”.

Pe perioada anului 2005, aplicarea dispozițiilor legale mai sus invocate a fost suspendată, conform art. 2 alin. (1) din. O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor, fără a se realiza și o eventuală desființare a dreptului.

Măsura acordării primei de concediu și a sporului de fidelitate a afectat doar exercițiul dreptului, nu și existența acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege atât timp cât nu a fost abrogat sau actul normativ care îl conține nu a fost declarat neconstituțional, este un drept care există, un drept ce nu a încetat, garantarea realizării lui fiind conformă cu principiul constituțional al garantării realizării drepturilor legal acordate.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinței civile nr. 2307 din 27 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2008.