Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 64/2008 AI generated

Annulment of shareholder resolution where convocation omitted reference date required by Law 31/1990

Case Number Decizia nr. 64/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, leaving in force the lower court decisions that had upheld the validity of the challenged corporate resolution. The case involved a shareholder's action seeking the urgent annulment of a General Shareholders' Meeting resolution adopted by a private limited company, alleging that the convocation notice failed to specify the reference date for determining voting rights, in violation of corporate law. The court held that the omission of the reference date was not fatal because it was not mandated by an imperative legal provision as a mandatory element of the convocation notice under Articles 117 and 123 of Law No. 31/1990. Relying on the principle that the absence of a non-imperative procedural detail does not cause absolute nullity, and noting that the appellant had participated in the meeting and was not demonstrably prejudiced by the omission, the court affirmed that the resolution was adopted lawfully with 94% of the capital present, thereby rejecting the claim for annulment.

Legislator headnote

AI generated

art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 117 din Legea nr. 31/1990, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Annulment of shareholder resolution where convocation omitted reference date required by Law 31/1990: Astfel fiind, decizia recurată fiind legală și temeinică, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor pertinente ale Legii nr. 31/1990, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta recurentă urmează a fi respins ca nefondat.

Keywords

AI generated
shareholder rights actions for annulment general meeting violation of procedural rights general legal principle capital company

Cited Legislation

AI generated
art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
40/ A-C din 28 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, instanța reținând că textul art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu prevede obligativitatea menționării datei de referință în convocatorul A.G.A., cerință neformulată nici de art.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
art. 117 din Legea nr. 31/1990
Susține recurenta în motivarea recursului său, reluând criticile formulate în apel, că deși nu se prevede expres în art. 117 din Legea nr. 31/1990, din coroborarea acestuia cu art.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
31/1990, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta recurentă urmează a fi respins ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 noiembrie 2006, reclamanta A.V.A.S. cheamă în judecată pe pârâta SC C.N.C.D. SA Pitești solicitând instanței să dispună, cu urgență și cu precădere, în Camera de consiliu, anularea H.A.G.E.A. pârâtei din 29 august 2006 consemnată în procesul verbal din aceeași dată, adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale și statutare.

Prin sentința comercială nr. 2/ CC a ședinței Camerei de Consiliu din 11 ianuarie 2007, Tribunalul Comercial Argeș respinge cererea reclamantei, reținând în acest sens că societatea pârâtă este o societate închisă căreia nu i se aplică dispozițiile Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 invocat de reclamantă (M. Of. nr. 2485/9.08.2006), a fost publicată convocarea pentru ședința A.G.E.A. din 29 august 2006 cu precizarea ordinei de zi, că la A.G.E.A. au participat 4 acționari deținând 94,0192 % din capitalul social între care și reclamanta, prin mandatarul său, reprezentând 4 % din capitalul social și care a votat împotrivă, situație raportat la care nestabilirea în convocator a datei de referință nu poate conduce la anularea hotărârii nr. 72 din 29 august 2006 adoptate în condiții de legalitate conform actului constitutiv și dispozițiilor Legii nr. 31/1990 (republicată).

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond este respins, ca nefondat, prin decizia nr. 40/ A-C din 28 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, instanța reținând că textul art. 123 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu prevede obligativitatea menționării datei de referință în convocatorul A.G.A., cerință neformulată nici de art. 117 alin. (7) din aceeași lege, care vizează mențiunile obligatorii ale convocatorului, astfel că absența precizării datei de referință nu este de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii în cauză, iar publicarea convocatorului pentru ședința A.G.E.A. în discuție în M. Of. din 9 august 2006 a asigurat oricărui acționar cunoașterea datei ședinței și posibilitatea exprimării votului în ședință, astfel că prejudiciul invocat de reclamantă este unul abstract și teoretic, reclamanta însăși nefăcând dovada vreunei vătămări produse prin adoptarea hotărârii A.G.E.A. atacate.

Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată. Susține recurenta în motivarea recursului său, reluând criticile formulate în apel, că deși nu se prevede expres în art. 117 din Legea nr. 31/1990, din coroborarea acestuia cu art. 123 alin. (2) rezultă obligația administratorului unic sau a Consiliului de administrație de a preciza în convocare și data de referință în funcție de care sunt determinați acționarii care au dreptul să voteze în adunarea generală, aceasta pentru a nu fi înlăturați noii acționari în favoarea foștilor acționari care și-au înstrăinat între timp acțiunile, împrejurare raportat la care instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 117 și ale art. 123 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului, ca nefondat, precizând că este o societate cu capital majoritar privat, toți acționarii săi existenți la data publicării convocării luând cunoștință de ordinea de zi, hotărârea A.G.E.A. atacată fiind adoptată cu 94,0192 % din capitalul social total, recurenta nedovedind că a suferit vreo vătămare în dreptul său de acționar.

Recursul nu este fondat.

Așa cum corect au reținut instanțele de apel și de fond, publicarea în termenul legal a convocatorului pentru ședința A.G.E.A. a pârâtei intimate din data de 29 august 2006 care a adoptat hotărârea nr. 72 a cărei anulare a fost cerută de reclamanta recurentă a fost de natură să aducă la cunoștința acționarilor existenți ordinea de zi și data ședinței, astfel că la menționata ședință au fost prezenți acționarii deținând 94,0192 % din capitalul social, neprecizarea unei date de referință, neprevăzută expres ca obligatorie ar fi fost indicată în convocator printr-o dispoziție imperativă de lege, nefiind de natură a produce vreo vătămare nici acționarilor și nici recurentei care a participat și ea la respectiva ședință.

Cum recurenta nu a indicat o dispoziție imperativă a Legii nr. 31/1990 referitoare la conținutul imperativ obligatoriu al convocatorului care ar fi fost încălcată și de natură a atrage nulitatea absolută a hotărârii adoptate de A.G.E.A. din 29 august 2006. Recurenta, fiind prezentă la A.G.E.A. în cauză și putând să-și exprime votul, fie acesta și negativ, nu a fost în măsură să demonstreze că prin hotărârea Legii nr. 72 a cărei anulare cere a fost vătămată în vreun fel, prin nemenționarea în convocator a datei de referință, astfel că în mod corect a reținut instanța de apel, în decizia recurat, că nu există nici o cauză de anulare a menționatei hotărâri.

Astfel fiind, decizia recurată fiind legală și temeinică, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor pertinente ale Legii nr. 31/1990, cu aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamanta recurentă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 40/ A-C din 28 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2008.