Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1434/2008 AI generated

Enforceability of legal fees proven by invoice and subsequent receipt in civil proceedings

Case Number Decizia nr. 1434/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to dismiss the Bar Association’s nullity action as moot while ordering the defendant company to pay 1,000 RON in legal fees and litigation costs to the plaintiff. The case originated from the Bar Association’s suit to declare the nullity of a limited liability company, alleging that its object of activity (legal consultancy) was illicit because the profession of legal advisor is not a free profession under Law No. 514/2003 and is incompatible with commercial status under Article 7 of the Commercial Code. Although the first instance court granted nullity, the appellate court modified this by dismissing the action without prejudice to re-filing, reasoning that the company had modified its business object during the appeal phase, thus removing the ground for nullity. The Supreme Court rejected the defendant’s recourse, arguing a procedural defect in the proof of payment for legal fees, by holding that a tax invoice submitted in the first instance adequately proved the liability for legal costs under Article 274 of the Code of Civil Procedure, and that the subsequent receipt provided on appeal confirmed the actual payment, rendering the obligation to pay enforceable.

Legislator headnote

AI generated

art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 81 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Enforceability of legal fees proven by invoice and subsequent receipt in civil proceedings: The case originated from the Bar Association’s suit to declare the nullity of a limited liability company, alleging that its object of activity (legal consultancy) was illicit because the profession of legal advisor is not a free profession under Law No. 514/2003 and is incompatible with commercial status under Article 7 of the Commercial Code. Although the first instance court granted nullity, the appellate court modified this by dismissing the action without prejudice to re-filing, reasoning that the company had modified its business object during the appeal phase, thus removing the ground for nullity. The Supreme Court rejected the defendant’s recourse, arguing a procedural defect in the proof of payment for legal fees, by holding that a tax invoice submitted in the first instance adequately proved the liability for legal costs under Article 274 of the Code of Civil Procedure, and that the subsequent receipt provided on appeal confirmed the actual payment, rendering the obligation to pay enforceable.

Keywords

AI generated
legal fees law of obligations civil litigation procedure limited liability company proof of payment tax litigation

Cited Legislation

AI generated
art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
SRL Brașov solicitând instanței să declare nulitatea societății pârâte întrucât obiectul său de activitate este ilicit și să desemneze un lichidator conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, cu cheltuieli de judecată.
art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
51/1995 republicată, prin raportare la obiectul de activitate al societății pârâte, reclamantul are atât interesul cât și calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulității societății pârâte, că termenul de un an prevăzut de art. 48 alin.
art. 81 C. proc. civ
67 – art. 81 C. proc. civ.; mai reține instanța că factura fiscală nu poate face dovada plății onorariului avocațial.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct.
art. 274 C. proc. civ
Așa cum corect a reținut instanța de apel recurenta pârâtă a fost căzută în pretenții, prima instanță admițând acțiunea reclamantului, astfel că, potrivit art. 274 C.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
The provision cited in the dispositive to justify the dismissal of the recourse as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

The provision cited in the dispositive to justify the dismissal of the recourse as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 februarie 2007, reclamantul Baroul Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC D.C. SRL Brașov solicitând instanței să declare nulitatea societății pârâte întrucât obiectul său de activitate este ilicit și să desemneze un lichidator conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1918/ C din 23 aprilie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității și a prescripției invocate de către pârâtă, admite cererea reclamantului, declară nulitatea pârâtei și desemnează ca lichidator al acestei societăți pe domnul H.I., dispune comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov, cu 50,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța, pentru a decide astfel, că, față de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 51/1995 republicată, prin raportare la obiectul de activitate al societății pârâte, reclamantul are atât interesul cât și calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulității societății pârâte, că termenul de un an prevăzut de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată are în vedere acțiunea în regularizarea societății și nu cea în declararea nulității acesteia, dreptul la acțiune în această situație fiind imprescriptibil, că din perspectiva Legii nr. 514/2003 profesia de consilier juridic nu este o profesie liberă, ea neputând fi exercitată decât în limitele cadrului legal conferit de raportul de serviciu sau raportul juridic de muncă și nefiind compatibilă cu profesia de comerciant în sensul prevederilor art. 7 C. com., că art. 21 din statutul profesiei de consilier juridic depășește cadrul legal instituit de Legea nr. 31/1990, de Legea nr. 514/2003 și de Legea nr. 51/1995 reprezentând o modalitate de eludare a modalităților legale privind acordarea asistenței juridice și contravenind și dispozițiilor imperative ale art. 67 – art. 81 C. proc. civ.; mai reține instanța că factura fiscală nu poate face dovada plății onorariului avocațial.

Prin decizia nr. 196/ A din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, admite apelurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, cu 1.050,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, că pârâta și-a modificat obiectul de activitate, nemaisubzistând, în faza procesuală a apelului, motivul de nulitate invocat de reclamant, iar societatea pârâtă nefiind încă radiată din registrul comerțului, precum și că, prin chitanța din 31 octombrie 2007, reclamantul a probat achitarea onorariului de avocat de 1.000 lei în baza facturii depuse la dosarul de fond, iar instanța fondului admițând acțiunea și pârâta căzând în pretenții, aceasta trebuie să suporte cheltuielile de judecată dovedite de reclamant.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și, implicit, respingerea pretențiilor reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată pretinse la fond, în cuantum de 1.000 lei.

În susținerea recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, aceasta admițând obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat, solicitat de reclamantul intimat la fond, în condițiile în care acesta nu a produs în fața primei instanțe înscrisul doveditor al efectuării plății, respectiv chitanța sau ordinul de plată, dovada fiind depusă abia în apel, după încheierea dezbaterilor.

Recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut instanța de apel recurenta pârâtă a fost căzută în pretenții, prima instanță admițând acțiunea reclamantului, astfel că, potrivit art. 274 C. proc. civ., datorează onorariul de avocat solicitat de reclamant în dovedirea cuantumului căruia acesta a depus, la fond, factura fiscală nr. 00299406 din 26 martie 2007.

Cum în apel, cu chitanța din 31 octombrie 2007, reclamantul intimat a făcut dovada efectuării plății onorariului de avocat solicitat, în mod întemeiat, instanța de apel a admis apelul reclamantului și a obligat pe pârâta intimată la achitarea către reclamant și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la fond, reprezentând onorariu de avocat.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 196 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.