Enforceability of legal fees proven by invoice and subsequent receipt in civil proceedings

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 9 februarie 2007, reclamantul Baroul Brașov cheamă în judecată pe pârâta SC D.C. SRL Brașov solicitând instanței să declare nulitatea societății pârâte întrucât obiectul său de activitate este ilicit și să desemneze un lichidator conform prevederilor art. 58 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 modificată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1918/ C din 23 aprilie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, respinge excepțiile lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active, a inadmisibilității și a prescripției invocate de către pârâtă, admite cererea reclamantului, declară nulitatea pârâtei și desemnează ca lichidator al acestei societăți pe domnul H.I., dispune comunicarea hotărârii O.R.C. de pe lângă Tribunalul Brașov, cu 50,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Reține instanța, pentru a decide astfel, că, față de dispozițiile art. 1 și 2 din Legea nr. 51/1995 republicată, prin raportare la obiectul de activitate al societății pârâte, reclamantul are atât interesul cât și calitatea procesuală activă de a solicita constatarea nulității societății pârâte, că termenul de un an prevăzut de art. 48 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 republicată are în vedere acțiunea în regularizarea societății și nu cea în declararea nulității acesteia, dreptul la acțiune în această situație fiind imprescriptibil, că din perspectiva Legii nr. 514/2003 profesia de consilier juridic nu este o profesie liberă, ea neputând fi exercitată decât în limitele cadrului legal conferit de raportul de serviciu sau raportul juridic de muncă și nefiind compatibilă cu profesia de comerciant în sensul prevederilor art. 7 C. com., că art. 21 din statutul profesiei de consilier juridic depășește cadrul legal instituit de Legea nr. 31/1990, de Legea nr. 514/2003 și de Legea nr. 51/1995 reprezentând o modalitate de eludare a modalităților legale privind acordarea asistenței juridice și contravenind și dispozițiilor imperative ale art. 67 – art. 81 C. proc. civ.; mai reține instanța că factura fiscală nu poate face dovada plății onorariului avocațial.

Prin decizia nr. 196/ A din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, admite apelurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantului ca rămasă fără obiect, cu 1.050,3 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei, reținând, în acest sens, că pârâta și-a modificat obiectul de activitate, nemaisubzistând, în faza procesuală a apelului, motivul de nulitate invocat de reclamant, iar societatea pârâtă nefiind încă radiată din registrul comerțului, precum și că, prin chitanța din 31 octombrie 2007, reclamantul a probat achitarea onorariului de avocat de 1.000 lei în baza facturii depuse la dosarul de fond, iar instanța fondului admițând acțiunea și pârâta căzând în pretenții, aceasta trebuie să suporte cheltuielile de judecată dovedite de reclamant.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamant și, implicit, respingerea pretențiilor reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată pretinse la fond, în cuantum de 1.000 lei.

În susținerea recursului său recurenta pârâtă critică instanța de apel pentru greșita aplicare a legii, aceasta admițând obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat, solicitat de reclamantul intimat la fond, în condițiile în care acesta nu a produs în fața primei instanțe înscrisul doveditor al efectuării plății, respectiv chitanța sau ordinul de plată, dovada fiind depusă abia în apel, după încheierea dezbaterilor.

Recursul nu este fondat.

Așa cum corect a reținut instanța de apel recurenta pârâtă a fost căzută în pretenții, prima instanță admițând acțiunea reclamantului, astfel că, potrivit art. 274 C. proc. civ., datorează onorariul de avocat solicitat de reclamant în dovedirea cuantumului căruia acesta a depus, la fond, factura fiscală nr. 00299406 din 26 martie 2007.

Cum în apel, cu chitanța din 31 octombrie 2007, reclamantul intimat a făcut dovada efectuării plății onorariului de avocat solicitat, în mod întemeiat, instanța de apel a admis apelul reclamantului și a obligat pe pârâta intimată la achitarea către reclamant și a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, la fond, reprezentând onorariu de avocat.

Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 196 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.