Opposability of statutory power limitations to third parties under Law 31/1990

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă adresată Tribunalului Cluj la data de 7 februarie 2007, astfel cum a fost precizată reclamanta, SC I. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC E.P. SA, să se constate nulitatea absolută a actului de reziliere nr. 8.2 din 25 mai 2006 cât și a antecontractului de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr. 8.1. din 25 mai 2006 și pe cale de consecință să se constate valabilitatea antecontractului de construire și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor cu nr. 8 din 20 iulie 2005.

În motivare, reclamanta a susținut că, la data de 20 iulie 2005, a încheiat cu pârâta, în calitate de promitentă-vânzător antencontractul cu nr. 8 prin care a dobândit un număr de 2 apartamente situate în imobilul ce urma să se construiască în Cluj Napoca. Că, la data de 25 mai 2006, părțile au încheiat cele două înscrisuri, denumite, act de reziliere și antecontract de construcție și contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, acte lovite de nulitate absolută, întrucât administratorul reclamantei și-a depășit atribuțiile sale, astfel cum au fost limitate prin actul adițional la actul constitutiv al SC I. SRL cu nr. 10 din 20 martie 2006.

Prin sentința comercială nr. 2842 din data de 22 mai 2007, Tribunalul Comercial Cluj investit cu soluționarea cauzei, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, apreciind că motivele invocate nu întrunesc condițiile nulității absolute, deoarece depășirea puterii administratorului nu este un motiv de nulitate absolută, în sensul unei vătămări grave ce nu se poate înlătura decât prin nulitatea actului.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței fondului a fost respins, ca nefondat, de instanța de control judiciar, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 174 din data de 12 septembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, a reținut din examinarea probatoriilor administrate în cauză și având în vedere motivele de apel formulate, motive care vizau aspecte de netemeinicie și nelegalitate, că la data semnării convențiilor a căror nulitate se solicită, administratorul reclamantului M.S. era numit în funcție, limitele puterii sale nefiind menționate în registrul de publicitate.

În acest context, instanța a apreciat că, contractul de reziliere 8.2/2006 și contractul de vânzare cumpărare nr. 8.1/2006 semnate de administratorul M.S., persoană îndreptățită să reprezinte societatea în raporturile cu terții și purtând și ștampila societății sunt pe deplin valabile, reclamanta neputând invoca propria culpă constând în neaducerea la cunoștința terților a limitelor mandatului acordat administratorului prin actul adițional la actul constitutiv nr. 10 din 20 martie 2006.

În drept, instanța și-a fundamentat punctul de vedere pe dispozițiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora clauzele actului constitutiv care limitează puterile prevăzute de lege pentru organul executiv, sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta SC I. SRL a declarat recurs, la data de 12 noiembrie 2007, în termen legal, solicitând casarea deciziei curții de apel și a sentinței fondului cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Tribunalului Comercial Cluj în vederea administrării întregului probator necesar.

În dezvoltarea motivelor de critică, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență următoarele:

- în cauză nu au fost administrate suficiente probe care să reflecte starea de fapt la momentul încheierii actelor, astfel că se impunea luarea interogatoriului pârâtei și audierea administratorului care a semnat actele;

- actul adițional prin care au fost stabilite limitele competenței administratorilor a fost înregistrat la O.R.C. Cluj prin încheierea nr. 3647 din 27 martie 2006, astfel că susținerea instanței în sensul că limitele atribuțiilor administratorilor nu erau cunoscute, este neîntemeiată;

- în raport de prevederile actului adițional care stabilește că administratorii nu pot hotărî separat în situația contractării de credite, vânzării de active cu valoare de peste 20.000 Euro și cumpărării de imobile, utilaje, cu valoare de 10.000 Euro inclusiv, actele încheiate cu privire la reziliere și antecontractul de vânzare-cumpărare de peste 20.000 Euro fiecare, se înscriu în limitările actului adițional;

- pentru încheierea antecontractului nu există hotărârea adunării generale sau a celor doi administratori, iar vătămările aduse societății sunt grave și nu pot fi înlăturați decât prin anularea actelor.

Intimata-pârâtă SC E.P. SRL a formulat, la data de 21 martie 2003, întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legale a deciziei și sentinței pronunțate în cauză.

Asupra recursului.

Înalta Curte, examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că recursul promovat de recurenta-pârâtă este nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Preliminar, Curtea amintește că în actualul context legislativ privind reglementarea recursului, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, expres și limitativ prevăzute de textul de lege (art. 304 C. proc. civ.).

2. Recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căruia nelegalitatea vizează lipsa de temei legal ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

3. Examinând criticile formulate din perspectiva ipotezei textului de lege, Curtea constată că susținerile recurentei sunt nefondate.

4. Insuficiența probatoriului administrat și necesitatea administrării unor noi probe cu martori și interogatorii, constituie o chestiune de netemeinicie și recurenta nu a explicitat în ce măsură aceasta se convertește într-o nelegalitate a hotărârii pentru motivul invocat (304 pct. 9 C. proc. civ.).

Distinct de acestea, deși recurenta a formulat această critică și în apel, nu a solicitat prin cererea de apel, și nici în cursul dezbaterilor din apel, administrarea de noi probe pe care le consideră utile și pertinente cauzei.

Or, litigiul comercial de față este un litigiu izvorât din interese private, guvernat de principiul disponibilității părților, litigiu în care instanța, în virtutea rolului activ, este ținută să vegheze la respectarea drepturilor și obligațiilor procesuale ale părților, fără a se substitui în apărătorii uneia sau alteia dintre părți.

Astfel spus, recurenta nu poate să invoce, sub motiv de nelegalitate, necesitatea administrării de noi probe, în recurs, în condițiile în care nu a solicitat administrarea acestora, în apel, în condițiile art. 287 C. proc. civ.

5. Instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acesteia, a statuat asupra situației de fapt în cauză, considerentele deciziei pe acest aspect fiind clare și explicite prin referire la înscrisurile invocate de reclamantă, situație de fapt care a primit o dezlegare în drept corectă și legală.

6. Scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea instituită prin art. 55 din Legea nr. 31/1990 modificată (L.S.C.) a fost acela de a proteja interesele terților în raporturile cu societatea comercială, împotriva unor limitări hotărâte de societate în privința puterilor conferite reprezentanților societății.

În acest sens, conform art. 55 alin. (2) din aceeași lege, „clauzele actului constitutiv …. care limitează puterile conferite de lege organelor statutare ale societății sunt inopozabile terților, chiar dacă au fost publicate”.

Prin urmare, limitarea puterilor administratorilor de către societatea reclamantă prin actul adițional nr. 10 din 20 martie 2006, act înregistrat la O.R.C., este inopozabil societății pârâte chiar dacă ar fi fost publicat în M. Of., astfel încât actele încheiate de administratorul societății cu societatea pârâtă, acte care se înscriu în puterile pe care legea le conferă administratorilor (art. 70, 72, 75 din L.S.C.) sunt valide și angajează societatea reclamantă în raport de clauzele convenite.

7. Absența unei hotărâri a adunării generale a asociaților societății reclamante sau a celor doi administratori în legătură cu încheierea actelor ce fac obiectul litigiului de față, constituie o chestiune care privește administrarea internă a societății și raporturile dintre administratori cu societatea și asociații și nu are nici o semnificație în raporturile cu terții, raporturi în care administratorul desemnat a acționat în baza prerogativelor conferite de lege pentru această calitate.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 174 din 12 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2008.