Privatization damages for restituted property: cassation appeal dismissed, award of market value upheld

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 11 ianuarie 2007 reclamanta SC E. SA PLOIEȘTI a solicitat obligarea pârâtei A.V.A.S. la plata de despăgubiri în temeiul art. 324 din Legea nr. 99/1999 pentru imobilul situat în Ploiești, compus din teren în suprafață de 476 mp și construcție, proprietatea societății și care prin decizia nr. 66/2004 a Curții de Apel Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă a fost restituit foștilor proprietari în baza Legii nr. 10/2001.

Potrivit susținerilor reclamantei, S.E. a fost privatizată în anul 1995 în baza contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate cu fostul F.P.S. – actualmente A.V.A.S., iar urmare punerii în executare a deciziei de restituire a imobilului către fostul proprietar, pârâta, ca instituție publică implicată în procesul de privatizare a societății, este obligată potrivit legii să asigure repararea prejudiciului produs societății prin plata unei despăgubiri.

Prin întâmpinarea din data de 22 ianuarie 2007, pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepție, necompetența teritorială a Tribunalului Prahova, prescripția dreptului material la acțiune și netimbrarea cererii, iar pe fond a susținut că în ipoteza acordării de despăgubiri suma cuvenită trebuie să reprezinte valoarea contabilă a imobilului astfel cum este menționată în evidențele societății.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2007, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâta, iar prin sentința nr. 1044 pronunțată la 27 iulie 2007 a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 422.558,8 lei reprezentând echivalent bănesc al imobilului situat în Ploiești, Județ Prahova.

Statuând asupra situației de fapt, în sensul celor arătate de reclamantă prin acțiune, tribunalul a apreciat că, în drept sunt incidente prevederile art. 324din Legea nr. 99/1999, pârâta datorând cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea imobilului restituit foștilor proprietari suma stabilită prin cele două rapoarte de expertiză dispuse în cauză, respectiv valoarea de piață a imobilului.

Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr. 169 din data de 10 septembrie 2007.

Răspunzând motivelor de apel instanța de control judiciar constată că excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova a fost corect respinsă, potrivit art. 8 C. proc. civ., incident în cauză, deoarece pârâta A.V.A.S. este reprezentantul statului în procesele de privatizare exercitând drepturile și obligațiile ce decurg din calitatea de acționar al statului.

Sub aspectul prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, privind termenul general de prescripție de 3 ani, termen respectat de reclamantă în raport de data introducerii acțiunii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual active a reclamantei, instanța apreciază că societatea privatizată al cărui patrimoniu a fost diminuat prin restituire în natură a imobilului este titulara dreptului la despăgubiri.

Referitor la cuantumul despăgubirilor astfel cum a fost stabilit prin expertizele contabile instanța apreciază că numai acest mod de evaluare, la prețul de circulație a bunului reprezintă o justă despăgubire și nu valoarea contabilă a bunului, invocând în acest sens jurisprudența a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În sfârșit, critica privind nedeținerea la momentul privatizării a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de către reclamanta, este înlăturată de instanța de control ca lipsită de relevanță, în raport de obiectul cererii.

Împotriva acestei decizii, pârâta A.V.A.S. a declarat, în termen legal recurs, solicitând admiterea recursului, admiterea excepțiilor invocate și modificarea în totalitate a hotărârii recurate, cu consecința admiterii apelului și respingerii pretențiilor reclamantei.

În motivarea recursului, recurenta a reiterat motivele de apel și dezvoltarea acestora, sub acest aspect cele două cereri de recurs și de apel, fiind aproape identice.

În esență recurenta a susținut că:

- soluționarea excepției necompetenței teritoriale a instanțelor din Prahova este criticabilă deoarece în raport de obiectul cererii, competența revenea Tribunalului București, de la domiciliul pârâtului, conform art. 4 C. proc. civ., sau potrivit art. 10 C. proc. civ., instanța locului unde obligația a luat naștere sau a plății care este tot Tribunalul București, dispozițiile art. 8 C. proc. civ., reținute de instanța de apel nefiind incidente în cauză;

- soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei este greșită, întrucât art. 3228 din Legea nr. 99/1999 se referă la orice act, operațiune sau drept izvorât din actul normativ respectiv, termenul de prescripție reglementat de textul de lege fiind de 3 luni de la data la care reclamantul trebuia să cunoască existența operațiunii, a actului atacat, ori de la data nașterii dreptului, cum temeiul acțiunii reclamantei nu este dreptul comun ci actul normativ special, acesta nu se poate aplica selectiv, ci în integralitatea sa;

- reclamanta nu are calitate procesual activă, neavând calitatea de cumpărător în contractul de vânzare acțiuni, contract încheiat de fostul F.P.S. cu A.M.P. Prahova, iar conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 instituția publică implicată asigură cumpărătorilor cu care au încheiat contract de vânzare-cumpărare acțiuni repararea prejudiciilor cauzate acestora prin restituirea în natură către foștii proprietari a imobilelor preluate de stat, în acest sens, susține recurenta, în calitatea sa de acționar la S.E. SA nu a fost proprietarul imobilelor din patrimoniu și prin urmare nu poate răspunde pentru evicțiune, în ce privește pierderea imobilului;

- cu privire la fondul cauzei, hotărârea instanței de fond nu este motivată, expertiza este irelevantă, iar despăgubirile acordate încalcă art. 30 din Legea nr. 137/2002 depășind cu mult 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător, în condițiile în care societatea a formulat numeroase cereri pentru diferite imobile a căror valoare cumulată depășește triplul valorii contractului de privatizare;

- între prejudiciul real suferit de societate prin restituirea imobilului și suma acordată nu există echivalență, deoarece patrimoniul s-a diminuat cu valoarea contabilă și nu cu valoarea de circulație;

- prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni A.V.A.S. a vândut acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social al societății și nu 100 % din capital, situație în care A.V.A.S. nu poate fi obligată la plata de despăgubiri integral.

Recurenta nu a indicat în drept, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată, ci numai generic dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., care reprezintă capitolul I din Titlul VI al Codului de procedură civilă respectiv reglementarea recursului în ansamblul său.

Curtea amintește că, potrivit art. 304 C. proc. civ., „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate”, motive expres și limitativ prevăzute de textul de lege și că, cererea de recurs, după art. 3021 C. proc. civ., trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și sub aspectul încadrării lor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Indicarea generică a dispozițiilor art. 299 – art. 316 C. proc. civ., nu respectă întru-totul exigențele textului de lege și mai ales, rigoarea pe care o impune această reglementare a recursului, dar, făcând aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și în raport de actele normative speciale invocate, în dezvoltarea criticilor formulate, Înalta Curte va examina prezentul recurs, din perspectiva motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., care au următorul conținut:

- 304 pct. 3 „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”;

- 304 pct. 9 „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Competența teritorială a instanțelor chemate să soluționeze cauza de față este relativă, fiind reglementată de norme cu caracter dispozitiv.

Prevederile art. 8 C. proc. civ., care reglementează o competentă alternativă, în cauzele îndreptate împotriva statului, respectiv și la instanțele din reședința județului unde își au domiciliul reclamantul, își găsesc pe deplin aplicarea așa cum a statuat instanța de apel, deoarece instituția implicată în procesul de privatizare (A.V.A.S.) care exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acționar al statului, se înscrie în categoriile prevăzute de textul de lege.

2. Chestiunea prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei în raport de legea aplicabilă, respectiv legea generală în materie, Decretul nr. 167/1958 sau legea specială, respectiv legea nr. 99/1999 art. 3228 a fost corect tranșată de instanța de apel.

Acțiunea formulată de reclamanta, o acțiune în despăgubire, este întemeiată pe dispozițiile legii speciale, cuprinse în art. 324 din O.U.G. nr. 88/1998, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care constituie o consacrare a principiului de drept înscris în art. 998, 999 C. civ., potrivit cărora, oricine cauzează altuia o pagubă este obligat să o repare, fără nicio distincție în ceea ce privește mijloacele prin care s-a produs. Astfel spus, repararea prejudiciilor cauzate societăților privatizate, prin plata de despăgubiri, constituie o formă de răspundere legală instituită prin dispozițiile art. 324 și prin urmare supusă termenului general de prescripție de 3 ani.

Prin acțiunea în despăgubiri, astfel cum a fost reglementată de textul de lege, nu se atacă un act sau o operațiune și nu se valorifică drepturi în legătură cu derularea procesului de privatizare, proces care vizează, conform art. 2 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările ulterioare, vânzarea de active sau de acțiuni la societățile comerciale la care statul este acționar.

Numai pentru această categorie de cereri în legătură cu procesul de privatizare se aplică termenul special de prescripție de 3 luni, reglementat expres de actul normativ.

3. Calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita de la instituția implicată despăgubiri, este conferită de calitatea de societate privatizată și nu de calitatea de parte în contractul de vânzare cumpărare acțiuni.

Încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni cu A.M.P. Prahova a avut ca scop, privatizarea societății reclamante SC E. SA și în calitate de societate privatizată acesta este un drept să solicite despăgubiri urmare restituirii din patrimoniul său a unui imobil către foștii proprietari în baza art. 324 din O.U.G. nr. 88/1998.

4. Invocarea de către recurentă a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării este lipsită de relevanță în cauza de față.

Dispozițiile sus-menționate privesc repararea prejudiciilor pe care instituția implicată le asigură și cumpărătorilor cu care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare acțiuni.

Or, în prezenta cauză, reclamanta, societate privatizată și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată.

Inconsecvența recurentei, care în chestiunea prescripției invocă acest temei 324 pentru a-și argumenta punctul de vedere, temei pe care, ulterior îl ignoră, când invoca lipsa calității procesual active, o plasează pe tărâmul relei credințe.

5. Repararea prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate prin restituirea imobilelor ce le dețin în patrimoniu foștilor proprietari, reparare care incumbă instituției publice implicate își au temeiul în lege, astfel că argumentarea recurentei în sensul că nu a avut un drept de proprietate asupra imobilului deținut în patrimoniu de societate, este lipsită de semnificație.

Este real că imobilul ce a fost restituit a aparținut în patrimoniu societății privatizate, acesta fiind și motivul pentru care, în temeiul legii, recurenta, instituție implicată în privatizare este obligată la repararea prejudiciului produs societății în acest mod.

6. Limitatea cuantumului despăgubirilor acordate societăților privatizate pentru repararea prejudiciilor cauzate urmare restituirii în natură a imobilelor către foștii proprietari la 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător, a fost introdusă prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării și privește numai contractele de vânzare-cumpărare încheiate după intrarea în vigoare a legii (M. Of. nr. 215/28.03.2002).

Potrivit alin. (3) al art. 30, dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii.

În cauză, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 495 încheiat în vederea privatizării societății reclamante, a fost convenit la 31 august 1995 și prin urmare, dispozițiile art. 30 din Legea nr. 137/2002 nu îi sunt aplicabile, în ce privește limitarea cuantumului despăgubirilor la 50 % din prețul efectiv plătit de cumpărător.

7. Modificarea regimului juridic în ce privește întinderea despăgubirilor instituite prin art. 30 din Legea nr. 137/2002 și precizarea expresă continuată în alin. (3) impun concluzia că sub imperiul dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, despăgubirea avută în vedere de legiuitor se stabilea după regulile dreptului comun în materie, respectiv pierderea efectiv suferită, cât și beneficul nerealizat, condiție care se îndeplinește prin stabilirea valorii de circulație a bunului la data reparației.

8. Împrejurarea că prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, A.V.A.S. în calitate de instituție implicată a vândut acțiuni reprezentând 70 % din capitalul social și nu 100 % din capital, nu este de natură să limiteze cuantumul despăgubirii la procentul de acțiuni vândute, deoarece repararea prejudiciului instituită în sarcina instituției implicate, vizează pierderea bunurilor imobile aflate în proprietate și în patrimoniul societății și nu a acțiunilor vândute, deținute de acționari și care au un alt regim juridic.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

Cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, respectiv onorariu de avocat, va fi respinsă, constatând că actele depuse în acest sens de parte nu sunt edificatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 169 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Respinge cererea intimatei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.