Refugee status under Law 189/2000: evidentiary sufficiency of witness testimonies and judicial obligation to supplement proof

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă 446 din 25 septembrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu C.J.P. Cluj, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a anulat Hotărârea nr. 21.890 din 9 iulie 2007, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să acorde reclamantei beneficiul drepturilor solicitate, pentru perioada 01 octombrie 1940 până la 6 martie 1945 începând cu data de 1 iulie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că actele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor și actele de stare civilă ale reclamantei, atestă au caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă, împreună cu familia, s-a refugiat din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în perioada octombrie 1943 – martie 1945,urmare a persecuțiilor etnice suferite, ceea ce atrage, în cauză, incidența art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj, susținând că, în condițiile în care Legea nr. 189/2000 prevede posibilitatea reconstituirii situației de fapt cu martori, declarațiile acestora trebuie să fie clare și să se susțină reciproc, neputându-se recunoaște un interval de refugiu nedeclarat de ambele părți, așa cum a procedat instanța de fond.

S-a mai arătat în acest sens că martorii din prezenta cauză au dat până în prezent declarația în favoarea mai multor petenți, atestând situații individuale diferite, petrecute în localități diverse și pe o rază mare de teritoriu, susținând că au fost martori oculari la evenimente petrecute atât în localități diferite din județul Maramureș, cât și, în localități din județul Bistrița Năsăud și Sălaj.

Recursul este fondat și urmează a fi admis în sensul și pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de dispozițiile acestui act normativ beneficiază persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada acestor împrejurări se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații de martori.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că martorii ale căror declarații autentificate au fost depuse la dosar de către reclamantă, în dovedirea susținerilor sale, respectiv P.L. și N.A. au depus mărturie în același sens, într-un număr mare de dosar,e având ca obiect recunoașterea calității de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, atestând prezența lor, în același timp, la evenimente produse în mai multe localități unde, în mod firesc, nu se puteau afla în același timp.

Față de această împrejurare instanța de fond avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”.

În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurarea ce ar putea duce la lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră pertinente și utile în cauză.

Ca atare, date fiind contradicțiile ce rezultă din declarațiile celor doi martori menționați mai sus, se impune suplimentarea probatoriului administrat în cauză, pentru a se stabili în mod clar incidența în speță a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, prin stabilirea realității refugiului, a cauzei lui și a perioadei în care a avut loc.

Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea clarificării aspectelor menționate, prin suplimentarea probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 446 din 25 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008.