Moral damages for non-execution of judgment: three-year statute of limitations and inapplicability of ECHR Article 6 to civil compensation claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's extraordinary appeal, thereby upholding the appellate decision that had previously rejected the claim as time-barred. The case involved a claim for moral damages arising from the defendant employer's alleged refusal to execute a definitive civil judgment from 1992 that had annulled the plaintiff's dismissal. The courts determined that the three-year statute of limitations for damages claims, pursuant to Article 3 of Decree No. 167/1958, had expired by the time the action was filed in 2006, as the right to reparation arose when the final judgment was rendered in 1993. The Supreme Court held the appeal unfounded because the appellant failed to substantiate the procedural, interpretative, or legal grounds for cassation under Article 304 of the Code of Civil Procedure and incorrectly attempted to apply Article 6 of the European Convention on Human Rights regarding the right to a fair trial to a civil compensation claim governed by Articles 998 and 999 of the Civil Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 999 C. civ, art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Moral damages for non-execution of judgment: three-year statute of limitations and inapplicability of ECHR Article 6 to civil compensation claims: Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că dreptul reclamantului de a cere repararea prejudiciului constând în refuzul de executare a sentinței civile nr. 2964/1992 s-a născut la data de 28 mai 1993 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1127 de către Tribunalul București, secția IV-a civilă. Cum prezenta acțiune s-a formulat la data de 8 mai 2006, peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantului de a cerere repararea prejudiciului constând în refuzul de executare a hotărârii judecătorești definitive s-a prescris.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din analiza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2006 reclamantul C.R. a solicitat obligarea pârâtei SC C.N.T.A.R. T. SA la plata sumei de 200.000 Euro reprezentând daune morale ca rezultat al abuzului săvârșit de pârâtă, constând în refuzul de executare a unei hotărâri judecătorești definitive.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 8 februarie 1990 pârâta i-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 lit. e) C. muncii, măsura fiind anulată prin sentința civilă nr. 2964/1992 a Judecătoriei Buftea, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1127/1993 a Tribunalului București, că decizia de desfacere a contractului de muncă este nulă pentru nerespectarea procedurilor prealabile măsurii, prin încălcarea obligației de a face o ofertă prealabilă, prin încălcarea dispozițiilor Legii nr. 42/1990, bazându-se pe un act falsificat de către fostul director al direcției de catering.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ.
Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 941 din 26 iunie 2007, a admis excepția prescripției și a respins acțiunea formulată de reclamant ca prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că dreptul reclamantului de a cere repararea prejudiciului constând în refuzul de executare a sentinței civile nr. 2964/1992 s-a născut la data de 28 mai 1993 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1127 de către Tribunalul București, secția IV-a civilă. Cum prezenta acțiune s-a formulat la data de 8 mai 2006, peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul reclamantului de a cerere repararea prejudiciului constând în refuzul de executare a hotărârii judecătorești definitive s-a prescris.
Soluția primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 55 A din 30 ianuarie 2008, a respins apelul formulat de reclamant ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul C.R. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamantul-recurent susține următoarele:
- „instanța de apel face un istoric amalgamat al cauzei, preluând selectiv o serie de aspecte generale ale conflictului, fără a reuși să realizeze o construcție logică, deși motivele sale de apel au fost clare”;
- „reținerile instanței de apel, atât ca date cronologice cât și prin raportare la unele texte de lege, care fie că nu sunt aplicabile în raport de obiectul și temeiul cererii, fie se referă la același aspect, nu pot determina un control judiciar și o combatere a unor elemente juridice bine conturate, superficialitatea confuzia generalizată făcând aplicabile mai de grabă prevederile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004”;
- „în raport de faptul că acest litigiu durează de 18 ani, raportat la cerințele art. 6 din Convenție referitoare la termenul rezonabil al unui proces, susținerea instanței de apel sub aspectul „prematurității cererii”, după ce a admis excepția prescrierii, nu este numai contradictorie, dar este mai mult decât penibilă”.
Recurentul-reclamant invocă 5 hotărâri C.E.D.O., în sensul că „executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces”, etc.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Dispozițiile înscrise în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. prevăd limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri.
Recursul fiind o cale extraordinară de atac care nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se poate face în raport cu motivele de casare prevăzute de lege sau în raport de motivele de ordine publică.
În speță, reclamantul-recurent a invocat pct. 5, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Conform art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere:
pct. 5) – când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2);
pct. 8) – când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia;
pct. 9) – când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În speță, motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. au fost indicate numai formal, deoarece recurentul-reclamant nu a dezvoltat nici o critică referitoare la o eventuală încălcare de către instanța de apel a formelor de procedură; la precizarea actului dedus judecății ce ar fi fost interpretat greșit ori a prevederilor legale ce ar fi fost interpretate sau aplicate greșit.
Drept urmare, cum recursul promovat nu se încadrează în motivele de recurs menționate, recurentul-reclamant limitându-se a face referire la neîndeplinirea art. 6 din Convenția C.E.D.O., care nu au legătură cu cauza dedusă judecății, deoarece sunt incidente dispozițiile art. 998-999 C. civ. și nu dispozițiile referitoare la executarea unei hotărâri judecătorești prevăzute de art. 6 din Convenția C.E.D.O., acesta se privește ca nefondat și va fi respins în consecință în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.R. împotriva deciziei civile nr. 55 A din 30 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2008.