Restriction of EU free movement rights via readmission agreements and the statutory deadline for filing a cassation appeal

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei N.I.C.

În motivarea cererii, s-a arătat că la 1 iunie 2006 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995.

În motivarea cererii, s-au invocat dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr. 361 din 13 martie 2007, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu reglementările europene, respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE. Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de ședere pe teritoriul altui stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, iar reclamanta nu a depus la dosar nici o dovadă în acest sens.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 4 A pronunțată la data de 25 ianuarie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat prin art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Acest drept suportă anumite restricții, reglementate de același document internațional, cerințele limitărilor referindu-se la prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care sa-1 urmărească și a unui caracter necesar într-o societate democratică, raportată la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.

Textul nu condiționează instituirea restricției decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Se mai susține că, prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a decis că măsura dispusă de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este tardiv, în raport de dispozițiile art. 38 alin. (5) din Legea nr. 248/2005, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr. 248/2005, hotărârea curții de apel este supusă recursului în termenul prevăzut de art. 39 alin. (4) pentru exercitarea apelului, respectiv 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Acest termen se calculează pe zile libere, conform dispozițiilor art. 101 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu se ia în calcul nici ziua în care el începe să curgă și nici ziua în care se împlinește. Dacă termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, el se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

În speță, din verificarea actelor dosarului se constată că decizia civilă nr. 4 A, pronunțată la data de 25 ianuarie 2008 de către Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost comunicată reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, cu respectarea cerințelor legii, la data de 19 februarie 2008, dată consemnată de agentul procedural pe „Dovada de primire și procesul verbal de predare" (fila 33 din dosarul Curții de Apel București).

În aceste condiții, termenul de recurs a început să curgă la data de 20 februarie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (5) C. proc. civ., atunci când termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, el va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.

Procedând la calculul termenului de recurs conform art. 101 C. proc. civ., reiese că termenul se împlinește la data de 24 februarie 2008, dar cum aceasta este o zi de duminică, în raport de dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul se prelungește până la sfârșitul zilei de 25 februarie 2008.

Cum reclamanta a declarat recurs la data de 26 februarie 2008, recursul este tardiv formulat.

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte avea posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termenul de recurs, ceea ce nu a făcut.

Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".

Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Prin natura ei, cererea de repunere în termen este un incident procedural, motiv pentru care asupra ei se poate pronunța doar instanța competentă să soluționeze calea de atac ori să îndeplinească un anumit act de procedură.

În speță, recurenta-reclamantă nu a formulat nici prin recursul declarat în cauză, nici ulterior, la termenul când s-a dezbătut recursul, cerere de repunere în termen, astfel că, recursul va fi respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 4 A din 25 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2008.