Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3440/2003 AI generated

Refugee status under O.G. 105/1999: timeliness of administrative challenge against pension commission decision

Case Number Decizia nr. 3440/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pension House, upholding the Court of Appeal’s decision in favor of the claimant. The dispute concerned the administrative rejection of the claimant’s application for refugee status and associated benefits, with the appellant challenging the lower court’s rejection of the defense of late filing. The Court held that the claimant, born in 1942 in a region affected by the 1940-1945 population exchange, was entitled to refugee status under Article 1(c) of Government Ordinance No. 105/1999, and that her contestation of the administrative decision was timely filed with the National Pension House within the statutory 30-day period prescribed by Article 7(4) of the same Ordinance and Law No. 29/1990. Consequently, the original order recognizing the claimant’s refugee status from March 20, 1942, to March 6, 1945, and granting corresponding rights retroactive to October 1, 2002, remains in force.

Legislator headnote

AI generated

Refugee status under O.G. 105/1999: timeliness of administrative challenge against pension commission decision: Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de Comisia de aplicare a acestui act normativ, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Keywords

AI generated
refugee status pension rights right to remain administrative status statutory benefit timeliness of filing
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 283/2003, pronunțată la data de 25 martie 2003 în dosarul nr. 1608/2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj și a anulat hotărârea nr. 4122 din 15 octombrie 2002, adoptată de Comisia de aplicare a O.G. nr. 105/1999, pârâta fiind obligată să-i recunoască reclamantei statutul de refugiat, pentru perioada 20 martie 1942 – 6 martie 1945 și să-i stabilească drepturile corespunzătoare, începând cu 1 octombrie 2002.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că reclamanta s-a născut la data de 20 februarie 1942, în localitatea Cerna, județul Tulcea, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, Turtucaia, ca urmare a schimbului de populație dintre România și Bulgaria, astfel că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

În ceea ce privește excepția de tardivitate a acțiunii, în raport cu prevederile art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, ridicată de pârâtă, instanța de fond a respins-o, cu motivarea că reclamanta se adresase în termen legal împotriva hotărârii atacate la Casa Națională de Pensii.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o în ceea ce privește soluționarea excepției de tardivitate a acțiunii reclamantei.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii adoptate de Comisia de aplicare a acestui act normativ, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Este necontestat că intimata-reclamantă s-a adresat cu contestație împotriva hotărârii nr. 4122 din 15 octombrie 2002, a Comisiei de specialitate din cadrul Casei Județeane de Pensii Cluj, la data de 22 octombrie 2002, la Casa Națională de Pensii.

Astfel fiind, în mod corect a apreciat instanța de fond că intimata-reclamantă s-a conformat prevederilor legale citate mai sus.

În concluzie, recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 283 din 25 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2003.