Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 922/2008 AI generated

Penalty individualization for high-risk drug trafficking involving minors and recidivism

Case Number Decizia nr. 922/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, upholding the lower court's conviction and sentence of 10 years' imprisonment for high-risk drug trafficking, which remains in force. The dispute centered on the defendant's challenge to the initial conviction and sentence, arguing for acquittal or a reduced penalty based on health issues and minor children, following her arrest during a sting operation where she allegedly used her minor daughter and a 15-year-old associate to purchase and sell heroin. The Court rejected the arguments for leniency, citing the concrete social danger of the crime, the aggravating factor of using a minor, the defendant's post-conviction recidivism, and her consistent denial of guilt during the trial phase, applying Article 72 of the Penal Code regarding the degree of social danger and individualization of the penalty; the Court ordered the deduction of detention periods from the final sentence and imposed judicial costs on the defendant.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen, art. 83 C. pen, art. 65 C. pen, art. 66 alin. (2) C. proc. pen, art. 10 lit. c) C. proc. pen; Penalty individualization for high-risk drug trafficking involving minors and recidivism: Instanța de fond a mai reținut că, deși existau probe de vinovăție încă din momentul desfășurării flagrantului, respectiv declarațiile martorilor D.C., coroborate cu declarațiile martorilor L.I.C. și I.R., inculpata nu s-a conformat dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu și-a exercitat dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor.

Keywords

AI generated
sentence for narcotics trafficking imprisonment aggravated case individualization of criminal sentence minor children juvenile criminal sentencing

Cited Legislation

AI generated
art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000
143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.
art. 37 lit. a) C. pen
143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata P.A.O., la pedeapsa de 10 ani închisoare.
art. 83 C. pen
În temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 65 C. pen
În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art.
art. 66 alin. (2) C. proc. pen
și I.R., inculpata nu s-a conformat dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu și-a exercitat dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor.
art. 10 lit. c) C. proc. pen
A solicitat, în principal achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei, prin aplicarea art.
art. 74 C. pen
pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei, prin aplicarea art. 74 C. pen., deoarece este bolnavă și are doi copii minori în întreținere.
art. 52 C. pen
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, relativ la individualizarea pedepsei, instanța de control judiciar a constatat că în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatei, pedeapsa stabilită de instanța de fond corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1680 din 20 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpata P.A.O., la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1161 din 4 octombrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin încheierea din 3 februarie 2006 a Curții de Apel București, prin care s-a luat act de retragerea apelului, urmând ca pedeapsa de 8 luni închisoare să se execute alături de pedeapsa de 10 ani aplicată, în cauză.

În baza dispozițiilor art. 65 C. pen., a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) și lit. d) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut starea de arest a inculpatei și a dedus prevenția de la data de 14 mai 2007 la zi și de la 22 februarie 2006 la 5 octombrie 2006.

A confiscat de la inculpată cantitatea de 0,55 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator și două bancnote: 10 Ron cu seria 056 C 0934562; o bancnotă de 100 Ron cu seria 066 B 145796.

A dispus restituirea către inculpată a unui telefon mobil cu acumulator aferent și cartela marca V.

A fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Urmare a denunțurilor formulate de numiții B.R. și D.C., la data de 14 mai 2007, s-a organizat un flagrant în urma căruia s-a constatat că inculpata P.A.O., a comis infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prin intermediul fiicei sale minore L.I.C. și al prietenului acesteia, I.R., în vârstă de 15 ani.

Instanța de fond a mai reținut că, deși existau probe de vinovăție încă din momentul desfășurării flagrantului, respectiv declarațiile martorilor D.C., coroborate cu declarațiile martorilor L.I.C. și I.R., inculpata nu s-a conformat dispozițiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că nu și-a exercitat dreptul de a proba lipsa de temeinicie a probelor.

Împotriva sentinței penale a instanței de fond a declarat apel inculpata P.A.O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat, în principal achitarea, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar redozarea pedepsei, prin aplicarea art. 74 C. pen., deoarece este bolnavă și are doi copii minori în întreținere.

Prin decizia penală nr. 20 din 29 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată, a dedus perioada prevenției și a obligat inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a decide în acest mod, instanța de apel a reținut, în esență că din examinarea lucrărilor dosarului rezultă, indubitabil, că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. d) din aceeași lege, a fost săvârșită, la data de 14 mai 2007, de către inculpată, când a procurat prin intermediul fiicei sale minore, patru doze de heroină, pe care le-a vândut numitului D.C.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, relativ la individualizarea pedepsei, instanța de control judiciar a constatat că în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatei, pedeapsa stabilită de instanța de fond corespunde scopului înscris în art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei penale nr. 20 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpata, solicitând reindividualizarea pedepsei pentru motivele consemnate într-un memoriu depus la dosar și reiterate de apărătorul acesteia astfel cum rezultă din partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de recurenta inculpată și din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Se constată că în cauză instanțele anterioare au ținut cont de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv de gradul de pericol social concret al faptei comise și de modalitatea de săvârșire a acesteia și anume prin folosirea de către inculpată a fiicei sale minore, care nu răspunde penal.

În același mod, față de starea de recidivă post-condamnatorie în care s-a aflat inculpata la data săvârșirii faptei și în raport cu împrejurarea că pedeapsa aplicată se înscrie în limitele textului incriminator și anume art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte apreciază că nu se impune, după cum în mod corect au considerat și instanțele anterioare, reducerea pedepsei.

În sfârșit, Înalta Curte nu poate reține nici faptul că inculpata recunoaște și regretă fapta, deoarece pe timpul urmăririi penale și în toate fazele procesului penal, cu excepția recursului, aceasta a negat comiterea faptei și a transferat răspunderea asupra minorilor L.I.C. și I.R., pe care de altfel, cu bună știință și intenție i-a implicat în traficul de heroină.

În raport cu aspectele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.A.O. împotriva deciziei penale nr. 20 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu dispozițiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate durata arestării de la 22 februarie 2006 la 5 octombrie 2006 și de la 14 mai 2007 la 13 martie 2008.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată P.A.O. împotriva deciziei penale nr. 20 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentei inculpate, durata arestării de la 22 februarie 2006 la 5 octombrie 2006 și de la 14 mai 2007 la 13 martie 2008.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2008.