Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2327/2008 AI generated

Complaint against refusal to initiate criminal prosecution declared inadmissible for lack of procedural standing of company administrator in bankruptcy.

Case Number Decizia nr. 2327/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant company's complaint as inadmissible, reversed the lower court's decision, and upheld the public prosecutor's appeal, ruling that the sole administrator lacked standing to represent the entity. The dispute concerned the legality of a prosecutorial decision to refuse the initiation of criminal proceedings for defamation against a police officer, where the company attempted to challenge this refusal via a complaint under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis was that the company had entered bankruptcy proceedings, and pursuant to commercial and insolvency laws, the administrator was stripped of the legal authority to manage assets or represent the entity in judicial relations after the insolvency administrator was appointed, thereby rendering the procedural acts taken by the former administrator in the company's name legally void for lack of active procedural capacity.

Legislator headnote

AI generated

art. 228 alin. (4) C. proc. pen, art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen, art. 246 C. pen, art. 2781 C. proc. pen, art. 197 alin. (3) C. proc. pen, art. 75 din Legea nr. 31/1990; Complaint against refusal to initiate criminal prosecution declared inadmissible for lack of procedural standing of company administrator in bankruptcy: The dispute concerned the legality of a prosecutorial decision to refuse the initiation of criminal proceedings for defamation against a police officer, where the company attempted to challenge this refusal via a complaint under Article 2781 of the Code of Criminal Procedure. The decisive legal basis was that the company had entered bankruptcy proceedings, and pursuant to commercial and insolvency laws, the administrator was stripped of the legal authority to manage assets or represent the entity in judicial relations after the insolvency administrator was appointed, thereby rendering the procedural acts taken by the former administrator in the company's name legally void for lack of active procedural capacity.

Keywords

AI generated
lack of prosecutorial standing bankruptcy proceedings initiation of criminal prosecution standing to appeal legal capacity procedural acts

Cited Legislation

AI generated
art. 228 alin. (4) C. proc. pen
362/P/2007 din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art.
art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen
pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul de poliție B.I.
art. 246 C. pen
Galați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.
art. 2781 C. proc. pen
în cauză, în condițiile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă deoarece acesta nu mai putea reprezenta societatea în condițiile art.
art. 197 alin. (3) C. proc. pen
pen., este inadmisibilă deoarece acesta nu mai putea reprezenta societatea în condițiile art. 197 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art.
art. 75 din Legea nr. 31/1990
pen., cu referire la art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, nemaiavând atribuții în angajarea societății în raporturi juridice patrimoniale sau nepatrimoniale.
art. 3856 C. proc. pen
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., se constată că recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce urmează:
art. 275 C. proc. pen
Într-adevăr, în contextul dispozițiilor art. 275 C.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 279 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Basis for rejecting the complaint as inadmissible upon re-judgment after the cassation of the initial decision.

art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Basis for declaring the appeal filed by the petitioner inadmissible.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Basis for obliging the appellant to pay judicial costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor penale de față:

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52/ F din 28 martie 2008, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galați, prin administrator unic U.P. împotriva rezoluției nr. 362/P/2007 din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 362/P/2007 din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul de poliție B.I. din cadrul I.P. Galați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

S-a constatat de procuror că, persoana vătămată U.P. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție B.I., precizând în cuprinsul plângerii că a înaintat diferite adrese Înaltei Curți de Casație și Justiție în care se folosește de numele D.G.F.P. Galați și „nu a scos în evidență că i-a cercetat pe unii făptuitori fără a avea calitatea de polițist judiciar” procuror și „sumele de miliarde de lei ce se găseau în evidența D.G.F.P. Galați”.

Procurorul a reținut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că „aceste adrese” la care se referă persoana vătămată constituie de fapt puncte de vedere și note scrise înaintate de acest ofițer instanței supreme în cauze având ca obiect plângeri la soluțiile parchetului în care ofițerul era parte.

În raport de aceleași constatări prima instanță investită cu soluționarea cauzei, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a motivat menținerea soluției prin împrejurarea că „notele” la care se referă petentul constituie un mod de apărare în cauzele în care este parte, situație în care, nu poate fi trasă la răspundere penală, în condițiile art. 246 C. pen.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și petiționara SC P.F. SRL Galați, prin U.P.

Recurenta petiționară nu și-a motivat în scris recursul declarat și, deși legal citată, nu s-a prezentat pentru susținerea orală a motivelor de recurs.

În esență, prin motivele scrise parchetul a criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- instanța a procedat la soluționarea în fond a plângerii, ignorând cererea procurorului de a se verifica dacă U.P. are calitatea de a formula plângere în numele societății, aspect sub care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță;

- s-a mai susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate prin aceea că în raport de actele depuse respectiv, sentința comercială nr. 292/2005 a Tribunalului Galați, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 2227 din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel Galați, plângerea formulată de U.P. în cauză, în condițiile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă deoarece acesta nu mai putea reprezenta societatea în condițiile art. 197 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, nemaiavând atribuții în angajarea societății în raporturi juridice patrimoniale sau nepatrimoniale.

Oral, procurorul a modificat motivele de recurs, în sensul celui de-al doilea motiv dezvoltat în scris de parchet și în consecință, a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea plângerii, ca inadmisibilă.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., se constată că recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce urmează:

Într-adevăr, în contextul dispozițiilor art. 275 C. proc. pen., orice persoană fizică sau juridică, poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală condiționat de îndeplinirea unor cerințe legale: din acestea una este generală și se referă la aducerea unor vătămări intereselor legale ale persoanei, iar alta specială, ce privește reprezentarea persoanei juridice care, în toate cazurile, trebuie să se realizeze potrivit legii.

Cu privire la ultimul aspect ce privește reprezentarea unei persoane juridice, în speță, o societate cu răspundere limitată se impun câteva considerente de ordin teoretic.

Astfel, reprezentarea societăților cu răspundere limitată este de factură convențională când are la bază un contract de mandat sau de natură legală, atunci când nu există o asemenea convenție, atribuțiile de reprezentare revenind potrivit Legii nr. 31/1990 administratorului societății.

În sensul celor arătate, conform art. 197 alin. (3) cu referire la art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul de a reprezenta societatea aparține fiecărui administrator, cu excepția stipulațiilor contrare din actul constitutiv.

Potrivit acestor dispoziții legale, până la pronunțarea sentinței comerciale nr. 292/2005 a Tribunalului Galați, reprezentatul legal al SC P.F. SRL Galați era U.P. în calitate de administrator, iar după acest moment, i-au fost ridicate atribuțiile ce-i reveneau ca administrator, inclusiv dreptul de a reprezenta societatea.

De subliniat că prin sentința comercială nr. 292/2005 a Tribunalului Galați, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2227 din 21 octombrie 2005 a Curții de Apel Galați s-a ridicat dreptul societății de a-și administra patrimoniul, fiind desemnat ca administrator o altă societate comercială: pe de altă parte, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 deschiderea procedurii de lichidare ridică administratorului dreptul de administrare și cum SC P.F. SRL Galați nu și-a declarat nici intenția de reorganizare potrivit art. 33 alin. (1) lit. g) sau art. 39 din Legea nr. 64/1995, în condițiile legii, U.P. nu mai putea reprezenta societatea intrată în procedura de faliment.

În consecință, în raport de considerentele expuse, U.P. nu avea calitatea legală și nici convențională de a reprezenta pe petiționară și nici de a formula plângere în condițiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză.

Așa fiind, sancțiunea demersurilor procesuale făcute în fața instanței de o persoană fără calitate procesuală activă, așa cum este U.P. care a acționat în numele SC P.F. SRL Galați, este inadmisibilitatea.

Ca atare, pentru totalitatea considerentelor de fapt și de drept expuse, recursul declarat de parchet este fondat și în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite și se va casa hotărârea atacată.

Procedând la rejudecare, după casare, în temeiul art. 279 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiționarei SC P.F. SRL Galați formulată prin U.P. se va respinge, ca inadmisibilă pentru motivele arătate.

Totodată, pentru aceleași considerente legale ce se referă la lipsa calității procesuale active se va respinge, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petiționara SC P.F. SRL Galați, prin U.P., ca inadmisibil.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul U.P. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva sentinței penale nr. 52/ F din 28 martie 2008 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Casează sentința penală atacată și, în rejudecare, respinge plângerea petiționarei SC P.F. SRL GALAȚI formulată prin U.P., ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara SC P.F. SRL GALAȚI prin U.P. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurentul U.P. la 320 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2008.