Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 403/2007 AI generated

Stay of enforcement denied for failure to rule on objection to material incompetence in revision proceedings

Case Number Decizia nr. 403/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the respondent and reversed the lower court's decision, ultimately rejecting the petitioner's request to suspend the enforcement of the final civil judgment. The dispute concerned a petition for revision of an appellate judgment rendered in a commercial case, where the petitioner alleged the judgment issued more than requested and contradicted a prior final decision, while simultaneously seeking a stay of execution to prevent imminent financial loss. The decisive legal basis for the reversal was the lower court's failure to adjudicate a raised objection of material incompetence under Article 322(7) of the Code of Civil Procedure, which, in conjunction with Article 137(1), mandated that procedural objections preventing a ruling on the merits be resolved first; because the revision petition was subject to a competence challenge, the suspension of enforcement could not be granted without first resolving that procedural incident.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ; Stay of enforcement denied for failure to rule on objection to material incompetence in revision proceedings: Din verificarea întregii documentații existente, rezultă că SC T.V. SA Timișoara a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 80/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 429/2006, cu motivarea că s-a dat mai mult decât s-a cerut, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și a pronunțat o hotărâre potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, respectiv decizia civilă nr. 665/A/2001 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 1829/COM/2001. S-a precizat că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se și suspendarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

Keywords

AI generated
stay of enforcement revision of a judgment procedural objections enforcement of ruling article of civil procedure commercial dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 8 mai 2006 de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă cererea de suspendare a executării silite a deciziei civile nr. 80/ A din 16 martie 2006 dată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 429/COM/2006, formulată de revizuienta SC T.V. SA Timișoara, în contradictoriu cu intimata S.N.R. SA – D.R. Timișoara, până la soluționarea cererii de revizuire, pe fond.

În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut că raportat la cererea de suspendare a executării silite a deciziei civile nr. 80/ A din 16 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 429/COM/2006, în prezent aflat la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea recursului declarat împotriva aceleiași hotărâri, se constată incidența dispozițiilor art. 325 raportat la art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. S-a mai apreciat că, față de motivele de revizuire invocate de SC T.V. SRL, a faptului că decizia atacată este executorie și a iminenței executării, fapt ce ar atrage crearea unei pagube semnificative în patrimoniul revizuientei, cererea este întemeiată. A mai fost avută în vedere și consemnarea unei cauțiuni de 10 % din totalul sumei la cărei plată s-a dispus obligarea revizuientei.

Împotriva încheierii pronunțată în ședința din 8 mai 2006 de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs S.N.R. SA prin D.R. Timișoara, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență sub aspectul că în mod greșit s-a dispus suspendarea executării silite a deciziei nr. 80/ A din 16 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt întemeiate și urmează a admite recursul, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării silite pentru următoarele considerente.

Din verificarea întregii documentații existente, rezultă că SC T.V. SA Timișoara a depus o cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 80/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 429/2006, cu motivarea că s-a dat mai mult decât s-a cerut, s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și a pronunțat o hotărâre potrivnică unei hotărâri definitive anterioare, respectiv decizia civilă nr. 665/A/2001 a Curții de Apel Timișoara în dosarul nr. 1829/COM/2001. S-a precizat că temeiul de drept al cererii de revizuire este art. 322 pct. 7 C. proc. civ., solicitându-se și suspendarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut.

Este de necontestat că, la termenul din 8 mai 2006, reprezentantul intimatei S.N.R. SA – Direcția Timișoara a invocat excepția necompetenței materiale a instanței investită cu soluționarea cererii de revizuire din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Unanim admis, atât de doctrină cât și de jurisprudență, competența este definită ca fiind aptitudinea recunoscută de lege unei instanțe judecătorești, unui alt organ de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională de a judeca un anumit litigiu. Excepția de necompetență materială este un incident procedural, care obligă instanța sesizată să statueze asupra competenței, fiind reglementată prin norme imperative și putând fi invocată de oricare dintre părți sau din oficiu de instanță.

Greșit a procedat instanța atunci când a admis cererea de suspendare a executării silite a deciziei supuse revizuirii, fără a se pronunța asupra excepțiilor ridicate de instanță, în condițiile în care conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, precum și în lipsa dosarelor care cuprind hotărârile judecătorești supuse examinării.

Pentru aceste rațiuni juridice urmează a admite recursul declarat de S.N.R. SA Timișoara împotriva încheierii din ședința publică de la 8 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.N.R. SA Timișoara împotriva Încheierii din ședința publică de la 8 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de suspendare a executării silite.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2007.