Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3411/2003 AI generated

Suspension of 60-day imputation deadline during criminal proceedings bars civil liability for former director's failure to issue imputation decision

Case Number Decizia nr. 3411/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the plaintiff company, upholding the Court of Audit’s decision to reject the financial prosecutor's claim for civil liability against the former general director, and ordered the appellant to pay legal costs to the defendant. The dispute arose from a financial inspection alleging a management failure to issue an imputation decision within the statutory 60-day deadline following the discovery of a 97.7 million lei deficit in the company's treasury service, which the plaintiff argued was caused by defective organizational management. The court ruled that because the deficit resulted from a suspected criminal theft that had been reported to police, the statutory term for issuing the civil imputation decision was suspended for the duration of the criminal proceedings; since the defendant’s employment had terminated before the criminal trial concluded, the obligation to resume the term and issue the decision shifted to the new management, absolving the former director of liability.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 C. proc. civ; Suspension of 60-day imputation deadline during criminal proceedings bars civil liability for former director's failure to issue imputation decision: În cazul în care o pagubă a fost cauzată unei societăți printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește potrivit legii penale. În atare situație, pe toată durata urmăririi penale, cursul termenului pentru emiterea deciziei de imputare se suspendă.

Keywords

AI generated
termination of employment duration of liability civil judgment pending proceedings obligation to pay statutory deadline

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 100 din 27 iunie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a respins capătul VII din sesizarea Procurorului financiar de pe lângă Camera de Conturi București, nr. 9076/22 D/2002, privind obligarea pârâtului B.I. la plata sumei de 97.752.000 lei, reprezentând minus în gestiune, pentru care nu s-a luat măsura emiterii în termen a deciziei de imputare în sarcina gestionarului, plus 41.617.000 lei, foloase nerealizate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs jurisdicțional C.N. I.N. SA București, recurs respins prin decizia nr. 106 din 18 februarie 2003, pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi.

S-a reținut că sub aspectul răspunderii civile delictuale, fostul director general al companiei, B.I., nu se face vinovat de neemiterea deciziei de imputare împotriva gestionarului Serviciului Tezaur, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de Codul muncii a fost suspendat ca urmare a sesizării organelor de urmărire penală, pe tot parcursul cercetărilor, până la soluționarea procesului penal, moment în care pârâtul nu mai îndeplinea funcția de director general.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.N. I.N. SA, care, în esență, a susținut că producerea pagubei s-a datorat modului defectuos de organizare și funcționare a Serviciului Tezaur, determinat exclusiv de managementul necorespunzător al pârâtului. În opinia recurentei, independent de sesizarea organelor de urmărire penală, se impunea emiterea deciziei de imputare în sarcina gestionarului, tocmai pentru a preveni imposibilitatea ulterioară de recuperare a pagubei.

Recursul nu este fondat.

În cazul în care o pagubă a fost cauzată unei societăți printr-o faptă ce constituie infracțiune, răspunderea se stabilește potrivit legii penale. În atare situație, pe toată durata urmăririi penale, cursul termenului pentru emiterea deciziei de imputare se suspendă.

Astfel fiind, cum în urma sustragerii unei cantități de hârtie specială (melanj fluorescentă) la 11 august 2000, B.I., director general al C.N. I.N. SA București a sesizat organele de urmărire penală, cu lipsa a 10 paleți de hârtie și s-a constituit parte civilă, cu contravaloarea acestora, de 92.038.177 lei, în mod greșit s-a reținut vinovăția sa pentru neemiterea în același timp a deciziei de imputare în sarcina gestionarului, pe de o parte, pentru că existau indicii că lipsa în gestiune se datorează în totalitate sustragerii, iar pe de altă parte, pentru că termenul de 60 de zile pentru emiterea deciziei de imputare era suspendat.

La 14 decembrie 2001 au încetat raporturile de muncă dintre B.I. și C.N. I.N. SA, situație în care reluarea cursului prescripției termenului de 60 de zile, la 24 ianuarie 2002, când s-a pronunțat hotărârea penală de condamnare, privea noua conducere căreia îi revenea obligativitatea emiterii deciziei de imputare.

Astfel fiind, urmează a se aprecia ca fiind legală și temeinică decizia pronunțată de secția jurisdicțională a Curții de Conturi, motiv pentru care recursul declarat de C.N. „I.N. SA București va fi respins.

Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N. I.N. SA București împotriva deciziei nr. 106 din 18 februarie 2003 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 35.700.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul B.I.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2003.