Lawyer's professional misconduct and disciplinary suspension: sufficiency of evidence and jurisdiction of the High Court over Bar Union decisions

S-a luat în examinare recursul declarat de P.T. împotriva deciziei nr.5 din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Avocaților din România.

La apelul nominal s-au prezentat: intimații pârâți Uniunea Avocaților din România reprezentată de avocatul A.D.S. și Baroul Caraș-Severin reprezentat de avocatul P.O., lipsind recurentul reclamant.

Procedura completă.

Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților lipsa, de la dosarul cauzei, a dovezii de comunicare a deciziei nr.5 din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de Disciplină, în raport cu care se poate verifica respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art.301 din Codul de procedură civilă și art.4 din Legea nr.29/1990.

Avocatul A.D.Ș. și avocatul P.O., au precizat că decizia Comisiei Superioare de Disciplină nu se comunică conform art.67 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, declarând că nu susțin excepția tardivității recursului considerând că acesta este în termen.

Reprezentanții intimaților pârâți au invocat excepția nulității recursului, fiind depus la Tribunalul Caraș Severin și nu la Uniunea Avocaților din România – Comisia Superioară de Disciplină, conform dispozițiilor art.302 din Codul de procedură civilă.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată inițial la Tribunalul Caraș-Severin strămută ulterior prin încheierea Curții Supreme de Justiție nr.1041/2003 la Tribunalul Vâlcea, numitul P.T. a formulat recurs împotriva deciziei disciplinare nr.1/2002 dată de Comisia de disciplină din cadrul Baroului Caraș-Severin și a deciziei nr.5/2002 dată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Avocaților din România solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea acestora precum și a sancțiunii aplicate.

În motivarea cererii, recurentul a susținut că sancțiunea aplicată și ulterior menținută, este nelegală deoarece probele administrate nu confirmă cele susținute de numita M.Ț. cu privire la incidentul din 5 septembrie 2002.

Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.532/2003 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că deciziile contestate au caracter administrativ-jurisdicțional întrucât sunt emise de organe ale autorităților publice ce au competența de a rezolva anumite litigii în baza unor proceduri speciale, și că potrivit art.4 din Legea nr.29/1990 și a principiului liberului acces la justiție competentă a soluționa recursul este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Fiind astfel sesizată în condiții legale în raport de dispozițiile art.4 din Legea nr.29/1990, Curtea reține următoarele:

Prin decizia disciplinară nr.1 din 31 octombrie 2002 dată de Comisia de Disciplină a Baroului Caraș-Severin a fost soluționată acțiunea disciplinară exercitată de Consiliul Baroului Caraș-Severin împotriva avocatului P.T., pentru lovirea, insultarea și sechestrarea decanului baroului, avocat M.Ț.

Având în vedere probele administrate, respectiv referatul nr.188 din 26 septembrie 2002 de finalizare a anchetei disciplinare, procesul-verbal de ședință a Consiliului Baroului din 12 septembrie 2002, certificatul medico-legal nr.C – 741/2002, Comisia de Disciplină a Avocaților Caraș-Severin a admis acțiunea disciplinară și a aplicat avocatului P.T. sancțiunea disciplinară a interdicției de a exercita profesia pe o perioadă de 1 an, în conformitate cu art.73 lit.d din Legea nr.51/1995.

Această decizie a rămas definitivă ca urmare a respingerii recursului promovat de avocatul P.T., prin decizia nr.5 din 12 decembrie 2002 dată de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Avocaților din România.

Susținerea recurentului din cauza de față, în sensul că cele două decizii sunt nelegale, este lipsită de suport probator, recurentul nefăcând nici o altă dovadă care să poată înlătura cele reținute de Comisia de Disciplină în vederea aplicării sancțiunii.

Astfel, din probele dosarului (referatul întocmit la finalizarea anchetei disciplinare, certificatul medico-legal eliberat decanului Baroului, respectiv av. M.Ț. probe necontestate de recurent, rezultă cu certitudine că incidentul din 5 septembrie 2002 a avut loc, iar atitudinea recurentului a fost de natură a prejudicia grav atât pe decanul Baroului cât și relațiile profesionale din cadrul acestuia.

De altfel, recurentul nu a administrat nici o altă probă care să infirme cele reținute, iar pe parcursul anchetei disciplinare a refuzat să dea curs convocărilor făcute de Comisia de Disciplină.

În consecință, în baza dispozițiilor art.31 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de P.T. împotriva deciziei nr.5 din 12 decembrie 2002 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Avocaților din România, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.