Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1438/2008 AI generated

Validity of not-initiating prosecution over alleged forgery and usurpation of legal representation mandate in civil litigation.

Case Number Decizia nr. 1438/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (Penal Section) dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s rejection of his complaint against the prosecutor’s decision not to initiate criminal proceedings, and ordered the appellant to pay 200 lei in judicial fees to the state. The dispute arose from a criminal complaint alleging that a lawyer and an association administrator committed fraud, usurpation of official qualities, and forgery by acting on an unauthorized mandate in a civil case; the prosecutor initially concluded that no criminal offense existed because the roles involved did not constitute "official qualities" under criminal law and the factual elements were unproven. The Court confirmed that the prosecutor’s resolution was lawful and well-motivated, rejecting the appellant’s argument regarding a violation of Article 6 of the European Convention on Human Rights (right to a fair trial) due to the absence of the respondents at the hearing, on the grounds that the respondents were properly represented by counsel and the appellant, as the initiating party rather than the victim, lacked standing to invoke irregularities in the summoning process.

Legislator headnote

AI generated

art. 281 lit. b) C. proc. pen, art. 16 din Constituția, art. 215 C. pen, art. 290 C. pen, art. 228 alin. (6) C. proc. pen, art. 10 lit. d) C. proc. pen; Validity of not-initiating prosecution over alleged forgery and usurpation of legal representation mandate in civil litigation: Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatelor, prin care a solicitat cercetarea și trimiterea acestora în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291, 292 și 240 C. pen., constând în aceea că numita O.A. și-a atribuit calitatea de avocat în mod nelegal și a asistat A.P. M2A într-o acțiune civilă pe baza unei împuterniciri și a unui contract de asistență judiciară nesemnat de președintele asociației ci de administratorul acesteia, respectiv intimata G.S.F.

Keywords

AI generated
forgery proceedings criminal prosecution civil judgment unauthorized representation fraud right to legal counsel

Cited Legislation

AI generated
art. 281 lit. b) C. proc. pen
care nu și-a motivat recursul iar la primul termen de judecată din 8 noiembrie 2007 a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
art. 16 din Constituția
79/2007, în raport de dispozițiile art. 16 din Constituția României.
art. 215 C. pen
Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatelor, prin care a solicitat cercetarea și trimiterea acestora în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art.
art. 290 C. pen
pen., art. 290 C. pen., art.
art. 228 alin. (6) C. proc. pen
174/ P din 21 aprilie 2006, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art.
art. 10 lit. d) C. proc. pen
pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata O.A.
art. 240 C. pen
sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 240 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de aceeași intimată față de infracțiunea prevăzută de art.
art. 292 C. pen
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 198 din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului T.V. împotriva rezoluției nr. 174/P/2006 din 21 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București.

Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că aspectele indicate de petent, respectiv săvârșirea de către intimata O.A. a infracțiunilor de înșelăciune, uzurpare de calități oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații nu sunt probate prin dovezile existente în dosarul de urmărire penală, întrucât modul în care și-a exercitat atribuțiile de serviciu intimata în calitate de avocat în dosarul civile nr. 5505/2004 nu conferă indicii privind comiterea vreuneia dintre infracțiunile la care face referire petentul în plângere.

Petentul nu a dovedit în nici un mod cele susținute prin plângere, nici referitor la intimata G.S.F., întrucât din actele depuse la dosar, respectiv procesul verbal încheiat, la data de 17 decembrie 2003, rezultă că în cauza civilă privind pretențiile petentului a fost delegată numita G.F. să reprezinte A.P. Actul are valoarea juridică a unui mandat general de reprezentare în respectiva cauză în baza căruia intimata a acționat în numele Asociației. Prin urmare, faptul că aceasta a angajat un avocat pentru susținerea intereselor asociației nu constituie o infracțiune, putând cel mult să reprezinte o depășire a limitelor mandatului acordat, chestiune ce aparține sferei dreptului civil.

Aspectele ținând de lipsa semnăturii reprezentantului legal al asociației de proprietari pe delegația avocațială sunt de asemenea chestiuni de procedură civilă referitoare la reprezentarea părților în judecată (art. 67 și urm. C. proc. civ.) și nu există indicii din care să rezulte comiterea unor infracțiuni în legătură cu aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T.V. care nu și-a motivat recursul iar la primul termen de judecată din 8 noiembrie 2007 a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 281 lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79/2007, în raport de dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Această excepție, prin decizia nr. 186 din 26 februarie 2008 a Curții Constituționale a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La termenul fixat pentru soluționarea cauzei, respectiv 17 aprilie 2008, petentul a depus la dosar un memoriu prin care, nu solicită casarea sentinței Curții de Apel București și trimiterea dosarului spre rejudecare întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 6 din Convenție, în sensul că intimatele O.A. și G.S.F. nu au fost prezente la judecată.

Examinând cauza se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatelor, prin care a solicitat cercetarea și trimiterea acestora în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290 C. pen., art. 291, 292 și 240 C. pen., constând în aceea că numita O.A. și-a atribuit calitatea de avocat în mod nelegal și a asistat A.P. M2A într-o acțiune civilă pe baza unei împuterniciri și a unui contract de asistență judiciară nesemnat de președintele asociației ci de administratorul acesteia, respectiv intimata G.S.F.

Prin rezoluția nr. 174/ P din 21 aprilie 2006, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata O.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 240 C. pen., neînceperea urmăririi penale față de aceeași intimată față de infracțiunea prevăzută de art. 215, 290, 291 și 292 C. pen., întrucât faptele nu există, neînceperea urmăririi penale față de G.S.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 240, 290 și 291 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor, neînceperea urmăririi penale față de aceeași intimată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, neînceperea urmăririi penale față de aceeași intimată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a avut în vedere că din probele administrate a rezultat că intimatele nu se fac vinovate de săvârșirea faptelor întrucât calitatea de avocat nu este calitate oficială și nu reprezintă autoritatea de stat, iar faptele prevăzute de art. 215, 290, 291, 292 C. pen., privind pe O.A., nu există.

În ceea ce privește pe G.S.F. s-a avut în vedere că funcția de administrator nu este o calitate oficială și nu reprezintă autoritatea de stat, infracțiunea de înșelăciune nu este prevăzută de legea penală, iar celelalte fapte, respectiv prevăzute de art. 290 și 291 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii.

Împotriva rezoluției de mai sus petentul a formulat plângere la primul procuror, iar prin rezoluția nr. 2012/II/2/2006, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.

Așa cum s-a mai arătat mai sus și plângerea împotriva acestei rezoluții a fost respinsă, reținându-se în esență că, din ansamblul probator nu rezultă indicii privind comiterea infracțiunilor reclamate de către petent.

Examinând cauza se constată că rezoluțiile date sunt legale și temeinice, amplu motivate pentru fiecare faptă în parte și pentru fiecare intimată, iar concluzia inexistenței indiciilor săvârșirii de către acestea a presupuselor infracțiuni invocate de petent este în concordanță cu probele administrate în cauză.

Cât privește critica petentului cu privire la încălcarea de către instanță a dispozițiilor art. 6 a C.E.D.O. prin neprezentarea intimatelor la proces nu poate fi primită pentru următoarele considerente:

Mai întâi este nefondată susținerea petentului, în sensul că, la toate termenele de judecată, intimatele „nu au fost prezente” fiind de observat că la termenul când a fost soluționată cauza la instanță, respectiv 25 mai 2007, intimata G.S.F. a fost prezentă personal, asistată de apărător, intimata O.A. a beneficiat de asemenea de apărător din oficiu, lipsă fiind petentul T.V. Mai este de observat că instanța a respectat dispozițiile art. 175 și urm. C. proc. pen., privind citarea și oricum, nu petentul era acela care putea invoca lipsa intimatelor de la judecată dat fiind că o eventuală neregularitate privind citarea putea fi invocată de partea prejudiciată, ceea ce în speță nu se regăsește în persoana petentului recurent.

Așa fiind, pentru cele arătate mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 198 din 1 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.V. împotriva sentinței penale nr. 198 din 01 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2008.