Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1212/2008 AI generated

Appeal dismissed: driving without a license and bribery convictions upheld with resultant suspended sentence

Case Number Decizia nr. 1212/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the second-instance decision that had previously rejected the challenge to the first-instance conviction and sentence. The case involved a criminal prosecution for driving without a license and bribery, where the defendant had been sentenced to a resultant term of 2 years and 8 months of imprisonment (suspended), with the bribe of 300 Euros confiscated; the appeal challenged the individualization of the penalty, seeking a reduction to the statutory minimum. The court determined that the lower instances had correctly applied the principles of individualized sentencing under Article 72 of the Penal Code, properly accounting for mitigating circumstances to impose sentences below the statutory minimum without requiring effective execution of the resultant sentence, and found no grounds for cassation under Article 3859 of the Code of Criminal Procedure, ultimately ordering the defendant to pay 300 lei in judicial costs to the state.

Legislator headnote

AI generated

art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 255 alin. (1) C. pen, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 34 lit. b) C. pen, art. 81 C. pen; Appeal dismissed: driving without a license and bribery convictions upheld with resultant suspended sentence: Examinând hotărârea atacată, în raport de această critică cât și de prevederile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în care se încadrează, se constată că recursul este nefondat.

Keywords

AI generated
bribery suspended sentence criminal prosecution withdrawal of driving license grounds for cassation criminal confiscation

Cited Legislation

AI generated
art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
a fost condamnat, la 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art.
art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și, la 5 luni închisoare, pentru dare de mită, faptă prevăzută de art.
art. 255 alin. (1) C. pen
195/2002 și, la 5 luni închisoare, pentru dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art.
art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000
pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în condițiile art.
art. 81 C. pen
pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în condițiile art. 81 C. pen., pe o durată de 2 ani și 8 luni conform art.
art. 82 C. pen
pen., pe o durată de 2 ani și 8 luni conform art. 82 C. pen.
art. 71 alin. (5) C. pen
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 526 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș a fost condamnat inculpatul C.D. a fost condamnat, la 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 78 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 și, la 5 luni închisoare, pentru dare de mită, faptă prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. e) teza I C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă în condițiile art. 81 C. pen., pe o durată de 2 ani și 8 luni conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a revocat măsura obligării de a nu părăsi țara luată în temeiul art. 1451 C. proc. pen., față de inculpat prin încheierea nr. 92 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 255 alin. (4) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat suma de 300 Euro achitată prin ordinul de încasare din 2 noiembrie 2007 emis de B.C.R., sucursala Maramureș.

În temeiul art. 913 alin. (7) și art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus păstrarea compact discurilor care conțin 2 fișiere, ambiental, ori video și discuție telefonică mp3, audio înregistrate la pozițiile nr. 4/2007 și 5/2007 în registrul privind evidența CD-urilor al Tribunalului Maramureș până la soluționarea definitivă a cauzei și s-a dispus arhivarea lor după soluționarea definitivă a cauzei.

În seara de 30 octombrie 2007, în jurul orei 22,00, inculpatul C.D. a condus pe drumul public DJ 187, pe raza comunei Repedea autoturismul Renault Laguna și a fost oprit de o patrulă de poliție de la I.P.F. Maramureș, Sector Poienile de sub Munte, care efectua controlul traficului autovehiculelor și persoanelor în zona de frontieră, conform sarcinilor de serviciu.

Din verificările efectuate, organul de control a constatat că inculpatul nu avea permis de conducere, astfel că a fost condus la sediul sectorului din Poienile de sub Munte, unde martorul H.L. lucrător cu atribuții de poliție judiciară, a întocmit acte premergătoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere. În timpul audierii inculpatului de către martorul H.L. i s-a propus de acesta și de însoțitorul lui să nu i se întocmească dosar penal pentru infracțiunea comisă la legea circulației, astfel că, fiind ora 1,00 noaptea, martorul nu a mai continuat discuția cu aceștia și a acceptat să-și schimbe numerele de telefon la sugestia inculpatului.

La insistențele telefonice ale inculpatului, martorul H.L. a informat conducerea unității, care a organizat o acțiune de prindere în flagrant, astfel că, s-a procedat la înregistrarea audio-video ambiental, când inculpatul i-a dat martorului suma de 300 Euro și i-a promis un telefon mobil în valoare de 100 Euro pentru a nu i se întocmi dosar penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a cerut achitarea, pe baza unor temeiuri juridice definite, pentru ambele infracțiuni deduse judecății.

Prin decizia penală nr. 7 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că din probele administrate au rezultat elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății, aspect sub care condamnarea este legală și temeinică.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, fără însă a-l motiva în scris.

Deși legal citat, inculpatul nu s-a prezentat pentru susținerea orală a motivelor de recurs.

Apărătorul din oficiu a criticat soluția numai cu privire la individualizarea pedepsei, solicitând reducerea ei până la limita permisă de lege.

Examinând hotărârea atacată, în raport de această critică cât și de prevederile cazului de casare înscris în art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în care se încadrează, se constată că recursul este nefondat.

Procedând la individualizarea pedepselor, în considerarea dispozițiilor art. 72 C. pen., prima instanță a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe judiciare personale atenuante, cărora cu respectarea criteriilor de individualizare le-a acordat semnificația și eficiența cuvenită.

Totodată, drept efect al circumstanțelor judiciare atenuante, instanța de fond a dispus pedepse sub limita minimă legală stabilind că sunt realizate condițiile legii și fără ca pedeapsa rezultantă să fie executată efectiv.

Drept urmare, nu se constată motive de casare nici în privința pedepsei aplicate, în cuantum sau modalitatea de executare și nici sub alte aspecte, cu ocazia examinării hotărârii atacate potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva deciziei penale nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 aprilie 2008.