Compensation for 1940–1945 ethnic refugees: evidentiary standards under Ordinance 105/1999
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice dismissed the appeal filed by the County Council of Cluj, thereby upholding the Court of Appeal’s order that the Council recognize the claimant's status as a refugee and grant her financial compensation for the period between December 15, 1940, and March 6, 1945. The dispute concerned the administrative refusal to award benefits under the compensation scheme for persons persecuted for ethnic reasons during World War II, with the Council arguing that the evidentiary record was insufficient to prove the claimant was forced to flee her home county. The High Court found the appeal unfounded, ruling that the proof of ethnic persecution and refuge, established through notarial witness declarations regarding the displacement of the Romanian ethnic population following the cession of Northern Transylvania to Hungary, satisfied the legal requirements for demonstrating refugee status in the absence of official documents. The decision is grounded in Articles 1(c) and 61 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (as approved by Law No. 189/2000), which mandate that refugees persecuted for ethnic motives from September 6, 1940, to March 6, 1945, are entitled to specific rights and that such status may be proven by any lawful means of evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Compensation for 1940–1945 ethnic refugees: evidentiary standards under Ordinance 105/1999: Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 563 din 7 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, dispunând anularea Hotărârii nr. 22392 din 20 august 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 15 decembrie 1940 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2007.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat, la sfârșitul anului 1940 - din cauza persecuțiilor etnice suferite, urmare cedării Ardealului de Nord către Ungaria - din localitatea de domiciliu, în localitatea Geaca, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în anul 1945.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs C.J.P. Cluj, susținând că este netemeinică și nelegală și invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. în motivarea recursului, C.J.P. Cluj arată, în esență, că probatoriul administrat în cauză nu este concludent și că, raportat la acesta, în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantului și i-a acordat drepturile compensatorii prevăzute de lege.
Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 61 din același act normativ, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declarațiile notariale ale martorilor F.I. și A.A., audiați nemijlocit și de instanța de judecată, rezultă într-adevăr că, din cauza persecuțiilor etnice la care era supusă populația de etnie română, ca urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în decembrie 1940, din localitatea de domiciliul, în localitatea Geaca, județul Cluj, întorcându-se în localitatea de domiciliu în anul 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței nr. 563 din 7 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2008.