Recognition of reparative rights for ethnic displacement under Law No. 189/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Public Administration Authority, upholding the appellate court's decision in favor of the plaintiff. The dispute centered on the administration's refusal to recognize the plaintiff's status as a beneficiary of reparative rights under Law No. 189/2000, which was based on the claim that evidence of ethnic persecution and subsequent displacement was insufficient. The Court rejected this argument, finding that the plaintiff successfully demonstrated she was a refugee driven from her domicile for ethnic reasons. The decisive legal basis comprised Article 1 of Government Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and Article 2 of HG No. 127/2002, which define "displacement" to include those who were expelled or took refuge due to ethnic motives, an interpretation aligned with the Constitutional Court's ruling that such eligibility determinations are exclusive matters of judicial application.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 C. proc. civ; Recognition of reparative rights for ethnic displacement under Law No. 189/2000: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamanta A.M. a chemat în judecată C.J.P. Cluj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că părinții săi au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.
Prin sentința civilă nr. 506 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-și schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite, iar reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.
A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamanta nu a făcut dovada strămutării, întrucât declarațiile martorilor, avute în vedere de instanța de fond, nu sunt suficiente pentru a se dovedi persecuția suferită, data refugiului, localitatea de plecare, de refugiu și data întoarcerii din acest refugiu.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești".
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta a tăcut dovada faptului că a fost refugiată din motive etnice, situație în care, hotărârea instanței de fond urmează a fi menținută și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P. Cluj împotriva sentinței civile nr. 506 din 22 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.