Refugee status under Emergency Order No. 105/1999; sufficiency of witness testimony to prove ethnic persecution and forced displacement in the absence of official records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10272 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă, contestând temeinicia și legalitatea acesteia în ceea ce privește stabilirea calității de refugiat.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în perioada ocupației hortiste: septembrie 1943 - martie 1945, părinții săi și-au părăsit domiciliul lor din localitatea Munteni, au trecut frontiera în România, prin zona Vârfuri de Beiuș, iar Centrul de primire a refugiaților din cadrul Prefecturii Județului Bihor i-a repartizat în zona Zece Hotare.

Prin sentința civilă nr. 204/CA-P.I. din 19 octombrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.A., a anulat Hotărârea nr. 10272 din 25 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P. Bihor și a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta a dovedit faptul refugierii sale, împreună cu părinții, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortist și a apreciat că declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața instanței sunt edificatoare, dovedind afirmațiile reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Bihor, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține în esență că Instanța de Fond a interpretat greșit probele administrate în cauză, având în vedere că informațiile obținute de la Arhivele Naționale contrazic declarațiile martorilor, în sensul că deși este menționat ca refugiat numitul T.T., acesta avea vârsta de 19 ani și în fișa familiei nu se regăsește și reclamanta.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din declarațiile martorilor V.I., F.V. și B.T. date în fața notarului public și, ulterior, ale lui V.I. și B.T. date în fața Instanței de Fond, rezultă cu certitudine că reclamanta s-a născut la 10 iunie 1943 în localitatea Remeți, județul Bihor, de unde împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul 1943 în localitatea Zece Hotare din același județ, unde a rămas până în anul 1945, când s-a întors în localitatea natală.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".

Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantei (câteva luni) presupune împărtășirea aceleiași situații cu a părinților săi. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă și familia sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamanta s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.

În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, Instanța de Fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Bihor, împotriva sentinței nr. 204/CA - P.I. din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.