Eligibility of children born during parental repatriation for moral reparation benefits under Law 189/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension house, thereby upholding the lower court's judgment in favor of the claimant. The dispute concerned the plaintiff's request to annul an administrative decision denying them the status of a beneficiary under the legislation regarding reparations for forced repatriation (O.G. 105/1999, approved by Law 189/2000), specifically challenging whether children born during the parents' displacement period were eligible for the benefits. The court held that the administrative interpretation excluding subsequent births was unlawful because the legislation serves as a moral reparation for the entire family, and excluding children born during the displacement would create an unconstitutional discriminatory regime among family members.
Legislator headnote
AI generatedEligibility of children born during parental repatriation for moral reparation benefits under Law 189/2000: Interpretarea făcută de recurentă creează un regim discriminatoriu între membrii familiei, sens pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere, astfel că potrivit art. C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20 decembrie 2002, la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, sub nr. 151, reclamantul O.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 3305 din 1 noiembrie 2002 și obligarea de a i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 57, pronunțată la 27 ianuarie 2003 a admis acțiunea formulată de reclamantul O.V., a anulat hotărârea nr. 3305 din 1 noiembrie 2002 și a obligat pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că și copiii născuți în timpul refugiului dobândesc statutul juridic al părinților.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că de aceste drepturi nu pot beneficia copiii care s-au născut ulterior strămutării părinților.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând sentința pronunțată de Curtea de Apel Oradea, urmează să constate că aceasta este legală și temeinică.
Rezultă că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, că sensul legii este acela al unei reparații morale, atât pentru părinții care au fost strămutați ,cât și pentru copiii născuți ulterior.
Interpretarea făcută de recurentă creează un regim discriminatoriu între membrii familiei, sens pe care legiuitorul nu l-a avut în vedere, astfel că potrivit art. C. proc. civ., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 57/CA/P din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2003.