Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 534/2008 AI generated

Inadmissibility of property confirmation action for unauthorized construction due to exclusive remedy under building authorization law

Case Number Decizia nr. 534/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision that rejected the lower court's civil judgment, which had initially declared the claim inadmissible. The dispute involved a commercial entity seeking a judicial declaration of ownership over a storage facility constructed without a building permit, challenging the municipality and a joint-stock company, while arguing that the local council’s refusal to issue retroactive permits necessitated a confirmation action under common law. The court held that such an action is legally impermissible when the plaintiff's remedy lies exclusively under the special provisions of Law No. 50/1991 regarding building authorization, which requires specific conditions for realizing rights over unauthorized structures; consequently, the court ruled that the attempt to bypass these statutory requirements through a generic declaration of rights under Article 111 of the Civil Procedure Code was unfounded, affirming that the correct procedural path is an action for realization of rights within the framework of the special legislation.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 50/1991, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of property confirmation action for unauthorized construction due to exclusive remedy under building authorization law: prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 2 – art. 7 din Legea nr. 50/1991 art. 111 C. proc. civ. și art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat, respingându-l ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Keywords

AI generated
retroactive building permit unauthorized construction building property exclusive right in co-ownership statutory right Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3187 din 1 noiembrie 2006 pronunțată în dosar nr. 3458/2006 al Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC C.M. Piatra Neamț împotriva pârâților Municipiul Piatra Neamț și SC P. SA Piatra Neamț.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că solicitarea reclamantei de a se constata în temeiul art. 111 C. proc. civ., că este proprietara unei magazii în suprafață de 21 mp. situată administrativ în municipiul Piatra Neamț, Piața 22 Decembrie este nefondată deoarece construcția a fost edificată fără existența autorizației prevăzute în acest sens de Legea nr. 50/1991. Pentru acest considerent, obiectul dedus judecății este ilicit iar interesul urmărit de reclamantă nu este legitim întrucât urmărește eludarea legii, de asemenea nu sunt îndeplinite nici cerințele art. 111 C. proc. civ., acțiunea fiind prin urmare, inadmisibilă.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 17 din 20 februarie 2007 pronunțată în dosar nr. 53/32/2007 al Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ.

Instanța de control judiciar în argumentarea soluției pronunțate a reținut că tribunalul în urma unei corecte analize a actelor dosarului a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă, deoarece reclamanta are posibilitatea de a cere realizarea dreptului în condițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 cerere care însă nu a fost formulată. Raportat la această stare de fapt, administrarea altor probe nu era utilă, motiv pentru care s-a respins și critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.M. Piatra Neamț criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, după prezentarea stării de fapt și a probelor existente la dosar recurenta invocă faptul că, contrar celor reținute de ambele instanțe, acțiunea în constatarea dreptului de proprietate este nu doar admisibilă dar este și singura posibilitate de reglementare a situației juridice a acestei construcții.

Astfel, arată recurenta, este eronată concluzia instanțelor în sensul că în realitate se urmărește eludarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991, deoarece construcția din litigiu a fost edificată cu avizele tuturor comisiilor de specialitate ale consiliului local, a fost achitat impozitul aferent anilor 1995 - 2006, singura problemă constând în omisiunea sa de a solicita eliberarea autorizației de construire. În prezent o atare cerere nu mai poate fi formulată cu succes deoarece prin H.C.L. nr. 397/2006 a C.L. Piatra Neamț s-a decis să nu se mai elibereze astfel de autorizații pentru construcțiile mai vechi de doi ani, cum este și cazul celei din speță, însă aceeași hotărâre prevede posibilitatea formulării acțiunii în instanță pentru construcțiile edificate cu mai mult de doi ani în urmă, pe terenul privat al investitorului, iar pentru cele construite pe terenul municipiului se propune demolarea.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul Municipiul Piatra Neamț a solicitat respingerea recursului deoarece construcția a fost edificată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 2 – art. 7 din Legea nr. 50/1991 art. 111 C. proc. civ. și art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat, respingându-l ca atare, pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Conform art. 111 C. proc. civ., admisibilitatea acțiunii în constatare este condiționată de imposibilitatea promovării unei acțiuni în realizarea dreptului.

Din această perspectivă, corect au reținut ambele instanțe că reclamanta poate cere realizarea dreptului său în condițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor.

Cu alte cuvinte reglementarea situației juridice a construcției din litigiu poate avea loc doar pe calea unei acțiuni în realizare dacă sunt respectate condițiile speciale, incluzând printre altele și existența autorizației de construire, prevăzute de acest act normativ și nu pe calea dispozițiilor din dreptul comun, respectiv art. 111 C. proc. civ.

De altfel, impedimentul invocat de recurentă în promovarea unei acțiuni în realizare și anume, existența unei hotărâri a consiliului local prin care s-a decis să nu se mai elibereze autorizații de construire pentru construcțiile mai vechi de doi ani nu poate fi interpretat în sensul că acțiunea în constatare este admisibilă.

În concluzie, reținând că recurenta interpretând eronat dispozițiile art. 111 C. proc. civ., formulează critici nefondate, iar decizia atacată este legală aceasta va fi menținută ca atare, ca efect al respingerii recursului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M. Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 17 din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.