Unauthorized building extension obstructing view; material incompetence of commercial courts in civil property and servitude disputes
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted an exception of material incompetence against the commercial courts, thereby voiding the appellate decision that had dismissed the claim and the first-instance judgment that had granted it, and remanded the case to the Bacău District Court for retrial, where the plaintiff-respondent prevails procedurally on the issue of jurisdiction. The dispute concerned a civil action by a plaintiff seeking the removal of an unauthorized building extension constructed by defendants, which allegedly obstructed the view and harmed the plaintiff's commercial activity, originally adjudicated under civil code provisions regarding property rights and servitudes. The decisive legal basis was the determination that the litigation possessed an essentially civil character under Article 611 of the Civil Code, rendering it outside the scope of commercial jurisdiction defined by Articles 3 and 4 of the Commercial Code, thus mandating referral to the competent civil instance under Article 1, paragraph 1 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 44 din Constituție, art. 630 C. civ, art. 611 C. civ, art. 159 C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 1 pct. 1 C. proc. civ; Unauthorized building extension obstructing view; material incompetence of commercial courts in civil property and servitude disputes: La termenul de dezbatere în fond a recursului instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, excepție de ordine publică potrivit art. 159 C. proc. civ., care, cu aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi analizată cu prioritate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 19 mai 2006, reclamanta SC T. Bacău cheamă în judecată pe pârâții B.V. și SC B.P.C. SRL Bacău solicitând instanței să fie obligați pârâții la ridicarea extinderii efectuate la construcția situată în Bacău, str. Republicii sau, în subsidiar, să fie autorizată reclamanta să ridice pe cheltuiala pârâților extinderea menționată, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 735 din 17 iulie 2006, Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ, admite acțiunea reclamantei, obligă pârâta la ridicarea extinderii efectuate la construcția situată în Bacău, str. Republicii sau, în situația neîndeplinirii obligației de către pârâtă, autorizează reclamanta să ridice pe cheltuiala pârâților construcția, extindere menționată, cu 80.050 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâților, în solidar.
Reține instanța, pentru a decide astfel, că prin ridicarea construcției în litigiu se aduc grave prejudicii reclamantei prin obturarea vederii la stradă a construcției proprietatea reclamantei, situație în care activitatea comercială a acesteia are de suferit, precum și că extinderea în litigiu s-a realizat fără autorizație de construire, neeliberată din lipsa documentației prevăzute imperativ de Legea nr. 50/1991, situație care a determinat emiterea dispoziției de demolare nr. 3247 din 3 septembrie 2004.
Prin decizia civilă nr. 6 din 18 ianuarie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, admite apelul promovat de apelanții pârâți împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea, ca nefondată, reținând, în acest sens, că instanța de fond a soluționat cauza prin prisma altor temeiuri de drept decât cele invocate de reclamantă, că dispozițiile legale invocate de reclamantă, respectiv art. 44 din Constituție, art. 480, art. 588, art. 591, art. 611 și art. 630 C. civ., nu justifică acțiunea, că textele codului civil care reglementează servitutea de vedere, sens în care ar putea fi îndreptate susținerile reclamantei privind obturarea vederii prin extinderea de către pârâții apelanți a construcției lor, nu au incidență în cauză, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a precizat în ce fel îi este „obturată vederea” și care este prejudiciul său, susținerile reclamantei privind situația de fapt și incidența temeiurilor de drept invocate nefiind, deci, dovedite.
Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâților, cu cheltuieli de judecată, criticând instanța de apel pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 611 C. civ. și pentru nemotivarea soluției referitoare la neincidența în cauză a dispozițiilor respective.
Prin întâmpinările depuse la dosar intimații pârâți solicită respingerea recursului, ca nefondat, și păstrarea ca legală și temeinică a deciziei recurate, instanța de apel stabilind corect că temeiul de drept reținut de instanța de fond a fost neîntemeiat și că nici unul din textele invocate nu justifică acțiunea reclamantei.
La termenul de dezbatere în fond a recursului instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale, excepție de ordine publică potrivit art. 159 C. proc. civ., care, cu aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi analizată cu prioritate.
În concepția codului comercial român, potrivit art. 3, în principal, faptele juridice sunt calificate ca fiind comerciale în raport de natura lor obiectivă, iar potrivit art. 4, se reține criteriul subiectiv de calificare a faptelor juridice ca fiind comerciale numai în ipoteza în care contractele și obligațiile comerciantului nu sunt de natură civilă, sau dacă nu rezultă contrariul din însuși actul.
Or, în speță, litigiul nu se referă la acte obiective de comerț intervenite anterior între părțile litigante, iar din temeiul de drept invocat de recurenta reclamantă și în cererea introductivă și în recurs, respectiv dispozițiile art. 611 C. civ., rezultă caracterul esențialmente civil al litigiului de față, soluționarea acestuia fiind, deci, de competența instanțelor civile.
Astfel fiind, Curtea urmează a admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale și, pe cale de consecință, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) și (6) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă și a casa decizia instanței de apel și sentința instanței de fond, trimițând cauza spre rejudecare, în fond, instanței competente potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Bacău.
Cu prilejul rejudecării în fond a pricinii instanța va examina dacă în cauză sunt sau nu incidente dispozițiile art. 611 C. civ., invocate de reclamanta recurentă și, dând eficiență prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., va administra toate probele ce se impun în vederea soluționării corecte a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale.
Admite recursul declarat de reclamanta SC T. Bacău.
Casează decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și, sentința civilă nr. 735 din 17 iulie 2006 a Tribunalului Bacău și trimite cauza spre rejudecare în primă instanță Judecătoriei Bacău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.