Judicial mandate of specific land compensation in kind for expropriated property under Law No. 10/2001 when administrative restitution is impossible
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the municipality's appeal, upholding the lower courts' order that compelled the municipal authority to issue a new administrative decision granting the claimant a 317.44 m² urban plot of land as compensation in kind for an expropriated property that could not be returned in natura. The dispute centered on whether the court could mandate specific land compensation under the 2001 Law on the Regularization of Property Rights, with the municipality arguing the statute of limitations for the objection had expired, the original notification only sought monetary damages, and the court lacked the administrative competence to allocate specific land that was subject to a third party's pending claim. The Court ruled the objection was timely filed within the statutory 30-day period based on the postal stamp date, confirmed that compensation in kind or with other goods is a valid form of equitable reparation under Article 11 of the Law, and held that the judicial authority is competent to review administrative failures to provide such compensation, particularly given the European Court of Human Rights' findings that the state's property restitution fund was not yet operational to ensure effective relief. Consequently, the appellate decision affirming the first-instance order remains in force and is irrevocable.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 11 din Legea nr. 10/2001, Art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001; Judicial mandate of specific land compensation in kind for expropriated property under Law No. 10/2001 when administrative restitution is impossible: Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul-apelant, criticând pentru următoarele motive care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2556/2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoarea S.M.L. împotriva dispoziției nr. 1161/2005 emisă de Primarul Municipiului Deva.
S-a anulat dispoziția contestată și a fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziție prin care să acorde contestatoarei, în compensație, în contul imobilului notificat cu nr. 435 din 28 septembrie 2005, terenul intravilan în suprafață de 317,44 mp, înscris în C.F. 1486 nr.ord.A+1, nr.topo 1086/13/1-identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert topograf V.I.
S-a respins contestația față de intimata D.G.F.P. și a fost obligat intimatul Primar la plata sumei de 500 lei RON cheltuieli de judecată.
La soluționarea cauzei s-au avut în vedere contestația prin care s-a solicitat atribuirea unui teren în compensație aflat în vecinătatea amplasamentului imobilului ce a aparținut autorilor săi și raportul de expertiză efectuat în cauză care a constatat posibilitatea acordării terenului în compensare, astfel cum a fost individualizat prin dispozitiv.
Prin decizia civilă nr. 400/A din 13 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Deva împotriva sentinței civile nr. 2556 din 20 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
La soluționarea cauzei, instanța de apel a avut în vedere următoarele motive:
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul cererilor în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind normele stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
În cauză, din raportul de expertiză topografic întocmit de expert topograf V.I., a fost identificat un alt imobil teren în suprafață de 317,49 mp înscris în C.F. 1486 nr.ord.A+1, nr.top 1086/13/1 care este liber, neafectat de detalii de sistematizare, teren pe care instanța l-a acordat persoanei îndreptățite, S.M.L., pentru imobilul revendicat care nu se poate restitui în natură.
Nu s-a primit motivul de apel formulat de către intimată în sensul că terenul acordat în compensare face obiectul notificării nesoluționate, depuse de numita T.R. și că prematur instanța a acordat acest teren, întrucât aceasta a solicitat doar despăgubiri în notificare, precum și în contestația formulată împotriva Dispoziției nr. 1094/2005.
De asemenea, este neîntemeiat motivul în sensul că instanța nu poate să acorde teren în compensare, aceasta fiind un atribut doar al autorității investite cu soluționarea notificărilor întrucât instanțele sunt abilitate prin lege să cenzureze modul în care aceste autorități respectă aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs pârâtul-apelant, criticând pentru următoarele motive care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
1. Contestația este tardiv formulată, cu incidența art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 7 iulie 2005, după cum rezultă din confirmarea de primire a recomandatei 15373 din data de 6 iulie 2005. Contestația a fost formulată la data de 16 septembrie 2005.
2. Prin notificare s-au solicitat despăgubiri bănești iar toată procedura administrativă s-a bazat pe această cerere.
3. Pot fi acordate în compensare alte terenuri numai în măsura în care Primarul Municipiului Deva, instituția investită cu soluționarea notificării, ar fi identificat terenuri libere și pentru care există posibilitatea acordării în compensare.
Terenul acordat în compensare a fost solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 de către fostul proprietar T.R. iar litigiul se află pe rolul instanței, fiind încă nesoluționat.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele motive.
1. Data de 16 septembrie 2005 arătată de către recurent ca fiind data de formulare a contestației este data înregistrării acesteia la instanță.
Plicul prin care s-a înaintat contestația la instanță poartă ștampila poștei Deva cu data de 27 iulie 2005 (fila nr. 2 dosar fond).
În aceste condiții, este respectat terenul de 30 de zile de formulare a contestației, prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
2. Prin notificarea formulată de către contestatoare s-au solicitat despăgubiri în natură sau bănești pentru imobilul expropriat (fila nr. 20 dosar fond).
Pentru imobilele expropriate, art. 11 din Legea nr. 10/2001 nu prevede printre modalitățile de despăgubire prin echivalent acordarea de despăgubiri bănești.
Art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 prevede printre modalitățile de reparație și compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de unitatea investită cu soluționarea notificării.
Prin cererea de compensare formulată în contestație, nu s-au depășit cele solicitate prin notificare, aceasta reprezentând o formă de despăgubire solicitată.
3. Într-adevăr art. 11, alin. (8) din Legea nr. 10/2001, susmenționat, prevede că bunurile și serviciile sunt oferite de către unitatea investită cu soluționarea notificării, dar tocmai modul de soluționare a acestora, cu omiterea acestei modalități de rezolvare, este supus controlului judecătoresc pe calea contestației.
În condițiile în care prin raportul de expertiză a fost identificat un teren care poate fi atribuit în compensare, refuzul intimatului de a urma această cale de despăgubiri este cu totul nejustificat.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în cazurile împotriva României că Fondul Proprietatea, instituit prin Legea nr. 247/2005, nu funcționează încă într-o manieră susceptibilă să asigure obținerea efectivă a despăgubirilor de către fostul proprietar.
În ceea ce privește terenul acordat în compensare, într-adevăr acesta a făcut obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor, în urma notificării formulate de către T.R.
Prin sentința civilă nr. 2858 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a constatat dreptul contestatoarei T.R. la despăgubiri prin echivalent în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 iar pârâtul Primarul Municipiului Deva a renunțat la apelul declarat împotriva acestei sentințe, luându-se act prin decizia civilă nr. 124/A din 30 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, (filele nr. 77-79 dosar de recurs).
Se constată că, impedimentul invocat în cadrul recursului nu subzistă.
Constatând, prin urmare, că sunt nefondate criticile formulate, instanța făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Deva împotriva deciziei nr. 400/A din 13 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2008.