Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4984/2008 AI generated

Expropriated land compensation: no obligation to provide equivalent land if specific assets are unavailable in the state entity's patrimium

Case Number Decizia nr. 4984/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the municipality's appeal, quashed the lower court decisions that had ordered compensation in kind, and ultimately dismissed the private claimant's challenge against the administrative refusal of restitution, thereby upholding the municipality's position. The dispute concerned the restitution of a 200 m² plot expropriated under Decree no. 397/1986, where the claimant sought compensation in the form of equivalent land, but the city had argued that the total area was consumed by public infrastructure elements and that no available equivalent land existed for exchange, despite a prior council resolution transferring land for such purposes. Relying on Articles 11(4) and 11(8) and 26(1) of Law no. 10/2001, the Court established that while replacement with other goods or services is mandatory if in-kind restitution is impossible, the state entity is not obliged to provide specific compensatory land if its patrimium does not contain available equivalent assets, a fact which the claimant failed to prove for the date of the contested administrative decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 314 C. proc. civ; Expropriated land compensation: no obligation to provide equivalent land if specific assets are unavailable in the state entity's patrimium: Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, pentru întregul imobil, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol, în situația prevăzută la alin. (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Keywords

AI generated
expropriated land restitution and compensation law of obligations private assets land and buildings legacy of property of another

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Municipiul București, prin primarul general, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001
Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, pentru întregul imobil, iar potrivit alin.
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
În același sens, în conformitate cu prevederile art. 26 alin.
art. 314 C. proc. civ
În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă contestația.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Primarul general al municipiului București a emis dispoziția nr. 5622 din 20 martie 2006, prin care a fost respinsă cererea formulată de petentul M.N., privind restituirea, în natură a terenului în suprafață de 200 mp, situat în București, cu motivarea că imobilul este afectat în totalitate de elemente de sistematizare și au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin sentința nr. 878 din 18 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă contestația formulată de petent, a fost anulată dispoziția emisă de primarul general și a fost obligată Primăria municipiului București să emită o nouă dispoziție de acordare de măsuri reparatorii constând în teren în compensare, pentru suprafața de 200 mp ce a făcut obiectul exproprierii.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantului i-a fost expropriat terenul ce formează obiectul litigiului prin Decretul nr. 397/1986, că acest teren este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, dar că, prin Hotărârea Consiliului General al municipiului București nr. 9 din 22 ianuarie 2004 au fost transmise în administrarea Consiliului local al sectorului 2 București, terenuri în vederea efectuării unui schimb cu proprietarii suprafețelor de teren afectate de artera de circulație Doamna Ghica și parcul Lunca Florilor, situație în care se află contestatorul.

Apelul declarat de pârâta Primăria municipiului București împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 299/A din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Municipiul București, prin primarul general, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că în mod corect a fost respinsă prin dispoziția contestată, cererea contestatorului privind acordarea unui teren în compensare.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, pentru întregul imobil, iar potrivit alin. 8 al aceluiași articol, în situația prevăzută la alin. (4), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

În același sens, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Rezultă din coroborarea acestor texte de lege că unitatea deținătoare sau entitatea investită cu soluționarea notificării nu este obligată să acorde în compensare alte bunuri, în speță un alt teren, dacă în patrimoniul său nu există bunuri care să poată fi acordate în compensare.

Este adevărat că prin Hotărârea nr. 9 din 22 ianuarie 2004 a Consiliului General al municipiului București a fost transmisă o suprafață de 13.500 mp în administrarea Consiliului local al sectorului 2 București, urmând ca aceasta să facă obiectul unui contract de schimb cu proprietarii suprafețelor de teren afectate de artera de circulație B-dul Doamna Ghica, B-dul Chișinău și parcul Lunca Florilor, însă nu s-a dovedit că din această suprafață de teren ar mai fi existat teren liber, în suprafață de 200 mp, la data de 20 martie 2006, când a fost emisă dispoziția primarului general, contestată de reclamant.

În consecință, recursul urmează a fi admis, conform art. 314 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri și a fi respinsă contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

Casează decizia nr. 299 A din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă, și sentința nr. 878 din 18 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Respinge contestația formulată de M.N. împotriva dispoziției nr. 5622 din 20 martie 2006 emisă de pârât.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2008 .