Property restitution appeal under Law No. 10/2001: Supreme Court dismisses recourse challenging appellate remand for merits examination.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 14 mai 2002 sub nr. 6542 la Tribunalul Prahova, secția civilă, contestatorii D.I., M.A.M. și N.I. în contradictoriu cu intimatele Prefectura Județului Prahova, Primăria Comunei Gura Vadului și SC T. SA Gura Vadului au solicitat instanței, în condițiile Legii nr. 10/2001, obligarea acestora la retrocedarea în natură a imobilului compus din teren curți-construcții în suprafață de 6450 mp, clădire de locuit, bucătărie, sală de mese și dormitoare, situat în comuna Gura Vadului.

În motivarea contestației s-a invocat că autorii contestatorilor au deținut în proprietate imobilul respectiv, care a fost preluat de stat în mod abuziv după anul 1945 și că, notificând pe intimate în condițiile Legii nr. 10/2001, acestea nu au dat nici un răspuns.

Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința nr. 1210 din 3 decembrie 2003, a admis excepția de prematuritate a promovării contestației invocată din oficiu, a respins ca prematur introdusă contestația formulată de contestatorii D.I., M.A.M. și N.I. în contradictoriu cu intimatele Prefectura județului Prahova, Primăria comunei Gura Vadului și SC T. SA Gura Vadului cu sediul în comuna Valea Călugărească.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi investită decât cu soluționarea contestațiilor împotriva deciziilor ori dispozițiilor emise de către deținătorul imobilului ori, în speță, nici una din intimate nu a emis o astfel de decizie, acțiunea fiind prematură. Împotriva acestei sentințe contestatorii M.A.M. și D.I. au declarat apel criticând soluția ca nelegală, în sensul că nu le-a fost respectat dreptul la apărare și nu le-a fost dată posibilitatea să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar IAS T. S.A. a acționat cu rea credință dând curs procesului de privatizare în condițiile în care imobilul a fost revendicat.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 920 din 29 martie 2004, a respins ca nefondat apelul, păstrând motivarea instanței de fond.

Recursul declarat de contestatorii D.I. și M.A.M. a fost admis prin decizia nr. 7199 din 26 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia din apel fiind casată, iar cauza a fost trimisă la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelului.

Instanța supremă a statuat în esență că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este imperativ, iar nerespectarea lui de către unitatea deținătoare notificată dă dreptul persoanei îndreptățite de a se adresa justiției, astfel că este greșită soluția de respingere a unei asemenea cereri de chemare în judecată că fiind prematur introdusă.

În consecință, instanța supremă a obligat instanța de trimitere să judece pricina pe fond, examinând toate problemele de fapt și de drept ridicate de părți în primă instanță și în căile de atac, analizând totodată și „atitudinea pârâtei în sensul eludării dispozițiilor referitoare la obligativitatea emiterii deciziei spre a se impune pârâtelor să răspundă notificării de restituire în natură a imobilului”.

Reprimind dosarul, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 119 din 7 martie 2007, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența rejudecării apelului către Tribunalul Prahova, statuând că asemenea competență a fost reglementată prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2007, act normativ în vigoare la data de 26 septembrie 2005, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 297 C. proc. civ., iar soluționarea fondului de către curtea de apel ar priva părțile de o cale de atac, ceea ce ar contraveni art. 6 din Convenția Europeană.

D.I. și M.A.M. au atacat cu recurs decizia de mai sus.

Prin decizia nr. 4759 din 11 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel pentru continuarea judecății apelului.

Instanța supremă a statuat că, din moment ce i s-a trimis cauza pentru rejudecarea apelului prin decizia nr. 7199 din 26 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, nu se mai putea dezinvesti, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar în raport cu natura acțiunii, întemeiată fiind pe prevederile Legii nr. 10/2001, competența soluționării ei revine tribunalului în primă instanță și curții de apel ca instanță de apel, conform art. 26 alin. (3) din această lege.

Reprimind astfel cauza, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 392 din 2 octombrie 2007, prin care a admis apelul declarat de contestatorii D.I. și M.A.M., a desființat sentința nr. 1210 din 3 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că, respingând greșit ca fiind prematur introdusă contestația dedusă judecății sale, Tribunalul Prahova a soluționat cauza fără a intra cercetarea fondului, ceea ce face incidente dispozițiile art. 297 pct. 1 C. proc. civ.

Contestatorii D.I. și M.A.M. au declarat recurs prin mandatar D.E. solicitând casarea deciziei de mai sus, susținând că a fost dată cu nerespectarea deciziei nr. 4759 din 11 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit competența materială a Curții de Apel Ploiești.

Examinând recursul astfel motivat Înalta Curte constată că vizează nelegalitatea generată de încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că motivul de recurs se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din decizia nr. 4759 din 11 iunie 2007, instanța supremă a impus Curții de Apel Ploiești să continue să judece apelul declarat de D.I. și M.A.M. împotriva sentinței nr. 1210 din 3 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă.

Admițând apelul, desființând sentința atacată și trimițând cauza spre rejudecare în primă instanță, curtea de apel s-a conformat dispoziției din decizia instanței supreme.

Aceasta pentru că instanței de trimitere nu i s-a ordonat un anume mod de judecată, cum ar fi, de exemplu, cercetarea fondului pricinii în sensul susținut pe calea prezentului recurs, ci numai continuarea judecății unui apel de care aceeași curte s-a dezinvestit nelegal anterior.

Judecarea unui apel nu presupune în mod obligatoriu cercetarea fondului pricinii finalizată prin una din soluțiile prevăzute de art. 296 C. proc. civ. (păstrarea ori schimbarea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate), ci și soluția adoptată în cazul de față.

Astfel, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru cele astfel arătate și față de limitele recursului, care s-a mărginit la susținerea analizată privind încălcarea dispozițiilor instanței de casare, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de D.I. și M.A.M. împotriva deciziei civile nr. 392 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.