Reparations for Nationalized Property: Evidentiary Presumption Under Decree No. 242/1987 and Temporal Limits on Proving Ownership in Judicial Review

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 575 din 19 aprilie 2007 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții P.G. și P.B. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București.

În motivarea sentinței s-a reținut că, în mod legal, prin dispoziția nr. 7118 din 12 decembrie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a respins notificarea formulată de reclamanți privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, teren în suprafață de 300 mp, situat în sectorul 6 deoarece aceștia nu au făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor.

Din actele depuse în fața instanței rezultă numai că reclamanții au dovedit calitatea de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 300 mp teren situată în str. G. nr. 14, măsuri reparatorii care au și fost propuse prin dispoziția contestată.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții învederând că prin înscrisurile depuse la dosar au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului intravilan din str. G. nr. 14 bis cu chitanța sub semnătură privată întocmită la 17 decembrie 1969. De asemenea, instanța de fond nu a luat în considerare înscrisurile emise de pârâtă prin care se atestă că întregul teren de 579 mp ce Ie-a aparținut a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 242/1987, poziția 1278.

În apel a fost încuviințată proba cu acte, sens în care s-a depus la dosar anexa la Decretul nr. 242/1987 din care rezultă că la pozițiile 1266-1278 figurează P.G. cu teren în suprafață de 579 mp situat în str. G. nr. 14.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 660 din 16 octombrie 2007 a admis apelul, a schimbat în tot sentința admițând în parte acțiunea, a anulat în parte dispoziția nr. 7118/2006, a constatat că apelanții reclamanți au dreptul la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafață de teren de 579 mp și pentru construcția demolată care a făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 242/1987, pozițiile 1266-1278.

În considerentele deciziei s-a reținut că în speță operează prezumția instituită de art. 24 alin. (1) din Legea 10/2001.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiului București prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., învederând că reclamanții nu au depus, odată cu notificarea, actele doveditoare ale calității de moștenitor și ale dreptului de proprietate. Simpla menționare a reclamantului P.G. în decretul de expropriere nu este suficientă pentru dovedirea dreptului de proprietate.

Recursul nu este fondat.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. In speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamanți care au depus la fila nr. 4 a dosarului de fond copia extras din Tabelul imobilelor naționalizate în București.

Chiar dacă reclamanții nu au depus copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul Ie-a aparținut, operează prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față imobilul a fost preluat prin Decretul 242/1987, în anexa căruia, la pozițiile nr. 1266-1278 (filele 14-16 ale dosarului de apel) figurează reclamantul P.G. cu 579 mp teren.

Mai mult, reclamanții au depus la filele nr. 58 și 102 ale dosarului de fond contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4003 din 26 mai 1971 și chitanța sub semnătură privată încheiată la 17 decembrie 1969 cu care au dovedit dreptul de proprietate asupra ambelor suprafețe de teren situate în str. G. nr. 14 și 14 bis, astfel încât nu se poate reține nici una dintre criticile inserate în motivarea recursului.

Față de cele ce preced, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 660 din 16 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2008.