Eligibility of pre-1945 expropriation for restitution under Law No. 10/2001 following 1945 radiative cancellation of state title in the Land Registry

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 122 din 1 martie 2005, A.V.A.S. București a respins notificarea nr. 184/2002 prin care petentul S.I. a cerut restituirea in natură a imobilului situat în orașul Turda, preluat în mod abuziv de stat și aflat în prezent în patrimoniul SC I.M.P.S. SA Turda.

În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul a fost preluat de stat în baza Decretelor nr. 842/1941 și nr. 1569/1942, adică anterior datei de 6 martie 1945 și, ca atare, în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, act normativ care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin cererea înregistrată la 21 aprilie 2005, petentul S.I. a cerut anularea dispoziției, susținând că imobilul a fost preluat de stat după data de 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 673 din 23 iunie 2005, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția și a obligat pârâta A.V.A.S. București să continue procedura administrativă privind notificarea nr. 184/2002.

În motivarea sentinței instanța a reținut că potrivit mențiunilor din C.F. nr. 1005 Turda, referitor la imobilul în litigiu, dreptul de proprietate s-a intabulat pe numele contestatorului la data de 23 noiembrie 1937, ca fiind dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 14 mai 1937 pentru ca, ulterior, la data de 26 noiembrie 1943, dreptul de proprietate să se înscrie în favoarea Statului Român, prin Centrul de Românizare București, în baza Decretului-lege nr. 242/1941 și cele ale Decretului Lege nr. 1569/1942.

Aceste din urmă mențiuni, instanța a constat că au fost radiate la data de 14 februarie 1945, în baza art. 19 din Legea nr. 641 din 18 decembrie 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreești, imobilul reintrând în patrimoniul fostului proprietar tabular pentru ca, la data de 8 iunie 1963 să se intabuleze din nou dreptul de proprietate în favoarea statului, în administrarea Sfatului orășenesc popular.

Pentru considerentele menționate, instanța a constat că în mod greșit pârâta a reținut că preluarea imobilului de stat s-a realizat anterior datei de 6 martie 1945 și, pe cale de consecință, că acesta nu cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001, sens în care a anulat decizia contestată și a dispus continuarea procedurii administrative, ocazie cu care a solicitat a se lămuri și aspectele privind notațiile de sub B 49 din C.F. 1005 Turda și depunerea unei noi procuri de reprezentare a contestatorului.

Prin decizia civilă nr. 102 din 7 martie 2006, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.

Totodată, instanța de apel a reținut că nu poate primi apărarea pârâtei potrivit căreia notarea din C.F. privind radierea dreptului statului, dispusă în baza art. 19 din Legea nr. 641 din 18 decembrie 1944 nu putea produce efecte în lipsa pronunțării unei hotărâri judecătorești în acest sens, știut fiind că potrivit art. 38 din Decretul-lege nr. 115/1938, un drept radiat din C.F. se prezumă că nu a existat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.V.A.S. București invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, pârâta reiterează apărarea potrivit căreia atâta timp cât imobilul în litigiu, conform susținerilor făcute de petent prin notificare, a fost preluat de stat în baza Decretului-lege nr. 842/1941 și ale celui nr. 1569/1942, adică anterior datei de 6 martie 1945, în mod corect, prin decizia emisă cu privire la notificarea petentului a statuat că nu cade în sfera de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Totodată, pârâta susține că nelegalitatea hotărârilor date de instanțele de fond este determinată și de dispoziția stabilită în sarcina sa de a lămuri aspectele privind notațiile de sub nr. 49 din C.F. 1005 Turda, prin depunerea de către contestator a hotărârilor judecătorești ce au stat la baza radierii notațiunii de sub nr. 40 și procura nouă de reprezentare a contestatorului.

Pârâta susține și că potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 petentul avea obligația de a depune actele doveditoare ale dreptului pretins odată cu notificarea sau în termenul prevăzut, care a expirat la 1 iulie 2003, caz în care dispoziția mai sus menționată se constituie într-o măsură de repunere în termen a contestatorului de a depune dovezi.

Analizând criticile formulate care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 10/2001, invocată de reclamant drept temei juridic al cererii deduse judecății, a fost reglementat regimul juridic al bunurilor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Dovada dreptului de proprietate la momentul deposedării de către stat, conform art. 23 din lege, se face prin acte doveditoare care atestă calitatea de proprietar a persoanei pretins îndreptățite, cum ar fi: acte de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, acte sub semnătură privată și altele asemenea sau, în absența unor probe contrare, în baza prezumțiilor instituite prin dispozițiile art. 24.

În speță, dat fiind că imobilul este situat într-o zonă a țării în care se aplica, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, sistemul publicității reale (al cărților funciare), reclamatul a înțeles să se folosească în dovedirea dreptului său de proprietate de mențiunile înscrise în acest registru.

În sistemul de publicitate menționat, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938, dacă în C.F. s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Or, potrivit înscrierilor din C.F. nr. 1005 a Corn. cadastrale Turda, dreptul de proprietate al reclamantului s-a înscris la data de 23 noiembrie 1937 (B38) iar ulterior, la data de 20 ianuarie 1944, s-a înscris dreptul de proprietate al Statului Român (B 44), în baza Decretului-lege nr. 842/1941 pentru trecerea proprietăților urbane evreești în patrimoniul statului și a Decretului Lege nr. 1569/1942 pentru lichidarea bunurilor aparținând Centrului Național de Românizare.

Mențiunile referitoare la înscrierea dreptului statului de sub B 44 au fost însă radiate la data de 15 februarie 1945, în baza art. 19 din Legea nr. 641 din 18 decembrie 1944 pentru abrogarea măsurilor legislative anti-evreești, lege care a impus retrocedarea tuturor bunurilor preluate de stat de la evrei, fără efectuarea vreunei formalități de transcriere ori intabulare.

Așa fiind, rezultă că imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul statului în baza actelor normative antieevrești menționate la B 44 numai temporar, adică între data de 26 noiembrie 1943 și data de 15 februarie 1945, când măsura a fost radiată ca urmare a abrogării acestor acte prin dispozițiile Legii nr. 641/1944.

Cum după data 15 februarie 1945, în registrul de publicitate imobiliară menționat, următoarea mențiune referitoare la intabularea dreptului de proprietate al statului s-a efectuat la data de 8 iunie 1963 (B 50), susținerea pârâtei în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat anterior datei de 6 martie 1945 nu poate fi primită.

În acest context este de menționat că dispoziția dată de prima instanță în sensul verificării de către pârâtă și a aspectelor notate în C.F. a imobilului sub B 40 nu se constituie într-o repunere în termen a petentului de a depune noi înscrisuri.

Verificarea cuprinsului cărților funciare invocate în justificarea pretențiilor de către persoanele îndreptățite, dat fiind caracterul public al acestor registre, trebuie să se facă din oficiu de către entitatea notificată, iar măsura dispusă de prima instanță a fost justificată de împrejurarea că notațiile de sub B 40 sunt în legătură directă cu notațiile efectuate anterior notării dreptului statului sub B 50, adică cu cele efectuate la data de 13 august 1949 sub B 49, privitoare la finalizarea litigiului dintre proprietarul tabular S.I.F., de sub B 39, și persoana care i-a intentat procesul notat sub B 40, G.S., născută G.

Așa fiind, cum hotărârile date de instanțele de fond sunt legale sub aspectele invocate de pârâta A.V.A.S., Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 102/A din 7 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 martie 2008.