Ethnic persecution status for compensation: whether forced relocation of a Romanian worker to Hungary in 1941 constitutes eligible ethnic persecution under O.G. 105/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10 februarie 2003, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 7123 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada august 1941 – 3 aprilie 1945, cât a fost strămutat din localitatea de domiciliu, datorită persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 289 din 26 martie 2002, a respins cererea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu se poate stabili, în speță, că motivul părăsirii domiciliului a fost de natură etnică, întrucât în urma ocupării Ardealului de Nord, populația rămasă acolo a fost integrată Statului Maghiar, iar schimbarea domiciliului a fost determinată de schimbarea locului de muncă al tatălui reclamantului. Simplul fapt al naționalității române a tatălui, confirmat prin actul eliberat de Primăria comunei Ciucea, în 1945, nu poate, în opinia instanței, să conducă la concluzia că părăsirea domiciliului a fost determinată de o persecuție etnică.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.I.

În motivele de casare, recurentul a învederat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale în materie, deoarece, în ceea ce îl privește, a probat suficient persecuțiile etnice suferite, întrucât după ocuparea Ardealului de Nord, tatăl său, care era ceferist român, a fost strămutat împreună cu familia sa, alături de alți ceferiști români, în Ungaria, în locul lor fiind aduși lucrători de etnie maghiară. Această măsură a fost un abuz, nu o schimbare obișnuită a locului de muncă al tatălui său, care a fost nevoit să plece, pentru că altfel nu ar fi putut asigura întreținerea familiei sale, în lipsa unei alte surse de venit.

Recursul este fondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

În mod eronat au reținut autoritatea intimată pârâtă și instanța fondului, că recurentul-reclamant nu s-ar afla în această situație.

Astfel, așa cum rezultă din înscrisul intitulat „dovadă” nr. 2022/1945 și din certificatul de naționalitate nr. 1861/1945, emise de Primăria comunei Ciucea, județul Cluj, depuse în dosar în primă fază procesuală, familia tatălui recurentului a fost mutată din această localitate, unde își avea domiciliul, într-o localitate din Ungaria, în baza Ordinului nr. 17827/1941 al Inspecției M.A.V. (Căilor Ferate Maghiare) Cluj.

Din cuprinsul primului act, reiese cu claritate că motivul strămutării l-a constituit faptul că tatăl recurentului-reclamant este român și că întoarcerea din Ungaria a avut loc în luna aprilie 1945.

Este evident că măsura schimbării locului de muncă al acestuia a fost un act impus, o măsură de persecuție din motive etnice, ordinul de mutare fiind un act unilateral de voință, care trebuie interpretat în raport cu conjunctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendințele de denaționalizare forțată a populației române din teritoriile ocupate.

Ca atare, prin actele depuse, s-a făcut cu prisosință dovada că strămutarea familiei recurentului, în perioada 30 august 1941 – 6 martie 1045, a fost concretizarea unei persecuții din motive etnice, ceea ce îl îndreptățește pe acesta, la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de O.G. nr. 105/1999, începând cu luna următoare depunerii cererii sale la Casa Județeană de Pensii Cluj.

Așa fiind, Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată, iar pe fond, va admite acțiunea reclamantului, în sensul anulării hotărârii emisă în cauză de intimata-pârâtă.

Totodată, va obliga intimata-pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul C.I., împotriva sentinței civile nr. 289 din 26 martie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea reclamantului C.I., în sensul că anulează hotărârea nr. 7123 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 30 august 1941 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2002.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2003.