Compensation for victims of the Vienna Diktat: eligibility of individuals born in refuge areas rather than at original domicile
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pensions House, thereby upholding the lower court's judgment that mandated the payment of compensation to the plaintiff. The dispute arose from the pension authority's refusal to grant financial rights under O.G. 105/1999 and Law 189/2000 to a citizen born in 1942 in a city in Northern Transylvania during the period of forced displacement caused by the Vienna Diktat. The claimant argued that, although born in the refuge location rather than her original domicile, she suffered the same privations as her displaced parents and should be included in the benefit scheme. The court held that the applicable legal framework did not imperatively exclude individuals born during the refugee period from the benefits, and equitable principles prohibited discriminatory treatment between children who fled with their parents and those born in exile, as the state has a duty to provide equal protection to all citizens affected by such historical events.
Legislator headnote
AI generatedart. 306 alin. (2) C. proc. civ; Compensation for victims of the Vienna Diktat: eligibility of individuals born in refuge areas rather than at original domicile: Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea deoarece reclamanta P.V. nu și-a schimbat domiciliul (fiind născută în orașul Turda) și nici nu a suferit persecuții pentru motive etnice. Prin urmare, ea nu putea fi încadrată în categoria persoanelor refugiate, prevăzută de art. 2 din H.G. nr. 127/2002.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 ianuarie 2003, P.V. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj să se dispună anularea hotărârii nr. 5257 din 11 noiembrie 2002, prin care comisia constituită pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute în aceste acte normative.
De asemenea, a cerut obligarea pârâtei să-i acorde drepturile respective, cu începere de la data de 1 decembrie 2002.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că urmare aplicării Dictatului de la Viena, părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, situată în Ardealul de Nord, în orașul Turda.
Deși a făcut dovada nașterii în localitatea respectivă, în timpul refugiului părinților, pârâta i-a respins cererea cu o motivare eronată, care ignoră starea de fapt reală, precum și reglementarea conținută în actele normative invocate în cerere.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 232 din 19 martie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
Instanța a reținut că dispozițiile legale aplicabile persoanelor strămutate nu prevăd, în mod imperativ, înlăturarea celor născuți în refugiu de la acordarea drepturilor bănești pretinse.
Ținând seama și de contextul general în care cetățenii români au suferit prejudicii prin refugiere, s-a apreciat că pentru motive de echitate nu se justifică aplicarea unui tratament discriminatoriu minorilor – refugiați împreună cu părinții sau născuți în refugiu – statul având îndatorirea de protecție și sprijin egal a tuturor cetățenilor săi.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susținut că în mod eronat prima instanță a admis acțiunea deoarece reclamanta P.V. nu și-a schimbat domiciliul (fiind născută în orașul Turda) și nici nu a suferit persecuții pentru motive etnice. Prin urmare, ea nu putea fi încadrată în categoria persoanelor refugiate, prevăzută de art. 2 din H.G. nr. 127/2002.
Critica este neîntemeiată.
Cu actele de stare civilă și legitimația de refugiat a mamei sale, eliberată de autoritatea publică competentă, reclamanta P.V. a dovedit faptul nașterii la data de 14 mai 1942 în orașul Turda, în timpul refugiului părinților din Ardealul de Nord, determinat de aplicarea Dictatului de la Viena.
Perioada de refugiu a fost cuprinsă între 14 mai 1942 și 6 martie 1945.
Curtea de Apel Cluj a reținut corect această stare de fapt ca și concluzia că Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu-i exclude pe cei născuți în timpul refugiului de la beneficiul instituit prin art. 1 lit. c) al O.G. nr. 105/1999, de vreme ce alături de părinți, ei au suportat, indiscutabil, aceleași privațiuni datorate strămutării în altă localitate decât aceea de domiciliu.
Norma juridică în vigoare, nu face nici o distincție între persoanele refugiate ca urmare a unor acte de persecuție pentru motive etnice și persoanele născute în timpul refugiului părinților lor.
Având în vedere aceste considerente și în lipsa unor motive de casare de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 232 din 19 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2003.