Refugee status recognition for children born during parental displacement: sufficiency of witness testimony and official documents to prove ethnic persecution under Law No. 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta F.L.C.R. a chemat în judecată C.J.P.C., solicitând Instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21223 emisă de aceasta la data de 16 mai 2007 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada refugiului părinților săi și că, în mod greșit, pârâta i-a respins cererea, pe considerentul că nu era născută la data strămutării, pentru a se considera că a fost persecutată.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 419 din 19 septembrie 2007, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 21223 din 16 mai 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 28 ianuarie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2006.

Pentru a pronunța această sentință, Instanța a reținut că, din actele depuse la dosar, se poate constata că reclamanta a avut de suferit consecințele nefavorabile rezultate din situația refugierii părinților, context în care, ipoteza normei legale instituită de art. 1 din Legea nr. 189/2000 este incidență cauzei.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.J.P.C.

Recurenta a susținut în esență că, din actele depuse în probațiune, se reține faptul că reclamanta nu și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii, în această localitate.

A mai susținut recurenta și faptul că reclamanta nu a suferit persecuții etnice, fiind născută pe un teritoriu aparținând Statului Român.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoana cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție, a tăcut parte din detașamentele de muncă forțată, etc.

Dovada încadrării în situațiile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/ 2000 cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2000, cu acte oficiale eliberate de organele competente, sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație de martori.

În cauză, proba cu martori admisă nu este concludentă întrucât declarațiile martorilor S.S.P. și E.M. nu poartă pe verso mențiunea încheierii de autentificare, deși la sfârșitul declarației este strecurată mențiunea potrivit căreia, aceasta ar fi fost tehnoredactată la biroul notarului public.

Pe de altă parte, martorii declară că o cunosc pe reclamantă ca fiind fiica lui N.I. și N.O., că s-a născut în refugiu la data de 28 ianuarie 1943 și că, la rândul lor, și ei au fost refugiați în aceeași perioadă dar nu au depus nici o dovadă în acest sens (acte oficiale, începuturi de dovadă scrisă, etc).

Cât privește copia xerox a fișei de încadrare a tatălui reclamantei, urmează să se constate că nici aceasta nu conduce prin ea însăși la concluzia că antecesorul reclamantei și-a schimbat domiciliul urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra sa, din acest înscris rezultând doar faptul că N.I. după refugiul din 1940 a fost repartizat la Ambulatoriul Policlinic Sibiu, iar printr-o decizie a M.S. din 16 decembrie 1940, trecut din nou la Institutul de Cancer Cluj - Sibiu, până în august 1941.

Or, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Cum în speță materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu înscrisuri și declarații autentificate ale martorilor, care să facă dovada deplină a persecuției etnice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 419 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 februarie 2008.